Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul III

IV: Plan peste plan peste...

            Ceaiul avea un gust deosebit, parfurmat. Vorbeau totuși de un ceai de calitate superioară, adus tocmai din India, cules chiar de oamenii contelui Stirling. Carol se servi cu un biscuit și lăsă aroma acestuia plină de unt dulce să îi inunde gura.

— Bucătăreasa ta e divină, Leonora!

Exclamă, în timp ce fata dinaintea ei – Leonora, fiica contelui de Stirling – zâmbi mândră. Avea tenul palid, încă purta codițe și se bucura de un păr mai puțin des. Totuși, Leonora era o prietenă minunată pentru Carol. Se cunoscuseră la Școala de Bune Maniere, în cei trei ani pe care Carol îi frecventase, iar mai apoi pe ringurile de dans din sălile de bal. Leonora era cu câteva luni mai mică decât Carol și avea o inocență aparte, chiar periculoasă. Tatăl ei considerase întotdeauna că avea nevoie de protecție, iar în urma evenimentelor comune Carol îi dăduse dreptate. Naivitatea Leonorei o putea împinge la ruinarea reputației, iar în lumea lor onoarea era cel mai de preț dar al unei fete.

Se îndrăgostea des – în fiecare sezon - și considera că trebuia să facă totul pentru cel care îi furase inima, chiar dacă acesta știa asta sau nu. Drept răspuns la firea ei, obrajii erau în permanență colorați într-un rozaliu peremptoriu. Rochia albă pe care o purta acum evidenția toate particularitățile ei feciorelnice, motiv pentru care Carol alesese să nu se încurce cu monoculoarea. Ura ideea că un domn își putea da seama de statutul ei marital doar privindu-i rochia. În contrast, fiica ducelui purta o rochie din muselină de un albastru închis ca cerul unei furtuni pe mare, asortând o eșarfă legată în jurul gâtului lung care se potrivea cu griul privirii sale și, bineînțeles, cu pantofii. Decolteul în V îi evidenția sânii frumoși și plini, în timp ce mânecile se păstrau scurte.

— Știa că ești prin preajmă. Mie nu-mi face niciodată biscuiți atât de buni!, Leonora se îmbufnă, iar Carol râse.

— S-ar supăra dacă te-ar auzi.

Ambele sfârșiră râzând.

Contele Stirling participa la Derby pentru că împărtășea aceeași pasiune cu a ducelui. Prin fiicele lor se împrieteniseră de-a lungul timpului.

Astăzi, Carol trebuia să profite de prietenia Leonorei. Oftă și lăsă ceșcuța jos.

Știa că nici ducele și nici mama nu aveau să o lase la grajduri în preajma orei șase, iar dacă o vor face îl vor trimite pe Sethopher cu ea și o slujnică. Nu avea nimic împotriva însoțitoarei, dar nu și-l dorea pe Seth alături acum. Își chestiona încă sentimentele din momentul în care aflase că Seth era îndrăgostit de ea. Nu îl mai întâlnise prin casă, ci numai în preajma cinelor și dejunului. De fiecare dată acesta intra în vorbă cu ea la fel de dezinvolt ca întotdeauna, dar Carol se găsea în imposibilitatea de a-i răspunde cum o făcea odată.

Să se știe soția lui Seth... Asta era copleșitor. Dar vedea foarte bine că tatăl ei făcea toată ziua insinuări de genul acela. Și ar fi putut... dacă nu ar fi fost îndrăgostită de fratele lui mai mare care era și mort.

Ei bine, din această cauză Carol voia să se ducă alături de Leonora la grajduri. Prietena ei va avea o însoțitoare, care însă nu o va păzi atât de tare pe ea, iar Leonora va fi mult prea atrasă de jochei pentru a-i da atenție. În plus, ducele nu s-ar fi supărat să o știe alături de fiica contelui în care avea o încredere mai mare decât în ea – ceea ce era patetic, pentru că dintre ele două, Carol poseda un simț al rațiunii mult mai bine dezvoltat.

Nu înțelegea de unde izvora această dorință de a arunca o privire mai atentă asupra grăjdarului, dar în urma ghicitoarei trebuia să fie mai atentă la el ca să vadă. Doar era imposibil, dar Carol voia să se convingă că era doar imaginația ei, inima ei prostuță care mai spera la existența unui astfel de semn.