Să nu mă rănești!

Răzbunare

  „ Te aștept în parcarea subterană cu lenjeria aia sexi...”

  Mă uit la Daniel cum citește mesajul zâmbind fără să observe că e număr necunoscut și privind în stânga și în dreapta, se îndreaptă într-acolo. Abia îl aștept! Toată noaptea am gândit planul și l-am refăcut de atâtea ori de câte ori m-am răzgândit. Nu are cum să dea greș, fiindcă nimeni nu suspectează nimic. Chiar ieri am fost la el acasă și mi-am exprimat bucuria pentru faptul să s-a întors. Ipocritul fals și pervers deja mă întrebase ce fac diseară– referitor la noaptea trecută– dar l-am anunțat cu părere de rău că am prieten și că noi nu mai putem fi decât doi prieteni și colegi de școală. Reacția lui? Eu mi-am imaginat-o demențială, în schimb a strâmbat din nas și a oftat. „ Păcat!” așa a spus. Nimic mai mult. Simplu și dezamăgitor, dovadă clară de nepăsare. Eu am o obsesie pentru el? Stai să vadă el obsesie de nu va mai apuca să vadă lumina zilei.

   Când mai aveam chef de ieșit, Theresa mă ducea în parc și de acolo treceam pe lângă un cartier cu clădiri goale, depozite abandonate, ici colo câte o casă locuită. Atunci când am ascultat înregistrarea, primele gânduri erau acelea de a mă descărca cumva de furia din mine. Și cum altfel decât să-l răpesc de sub nasul tuturor și să-mi fac mendrele cu ticălosul a căror ochi îmi aprindeau un foc în inimă ori de câte ori îl vedeam? Focul ăla se transformase în iad. Un iad în care voiam să-l ard pe băiatul care s-a șters la fund cu dragostea mea!

  Cred că în mintea lui se gândea la partida de amor promisă de Sierra. Mergea atât de mândru și de înfoiat ca atunci când am petrecut noaptea împreună. Am avut mintea în colțuri, o proastă naivă care nu a mai văzut nimic de iubire, pe când el nu vedea nimic decât trupul meu.

  În garajul subteran al școlii nu existau camere, directorul abia făcuse o cerere care sigura va dura ceva până cei responsabili o vor lua în considerare. Aveam inima cât un purice și respirația cât mai lentă, iar pașii aproape că nici nu se auzeau. Am luat bâta de basseball a lui Steven și am ridicat-o deasupra capului, pregătită să-l lovesc. El nu se aștepta să fie urmărit. S-a dus glonț la mașina Sierrei și s-a uitat pe geam când am prins momentul prielnic să-l lovesc.

  Am dat cu toată puterea mea și cu toată setea de răzbunare. Lovitura mea i-a produs o durere scurtă, dar n-a simțit-o prea mult fiindcă imediat a căzut inconștient lângă mașină. Am început să inspir aer cu nemiluita ca să-mi revin din suspansul în care mă blocasem și m-am asigurat că nu fusese nimeni martor la răutatea mea.

  Următorul pas era să-l car până la mașina mamei, fiindcă nu-l puteam duce pe Daniel pe motocicletă ca pe un sac de cartofi. A trebuit să-l rog pe Steven să o ducă unde are nevoie azi, ca să pot lua mașina ei. Dornic de a-mi intra în grații, a acceptat bucuros.

  O parcasem la două mașini distanță de a Sierrei ca să-mi fie mai ușor, dar la ce corp atletic avea, abia l-am cârmit puțin din loc. Eram nevoită să grăbesc lucrurile înainte să vină cineva și să mă surprindă neplăcut. L-am apucat întâi de sub brațe și l-am târât până la prima mașină, apoi l-am apucat de picioare și așa am putut să mai înaintez până la portbagaj. Era greu ca un porc în măsa, că zici că avea numai mușchi în el, frate.

   Nu vă mai spun ce calvar a fost să-l ridic și să-l pun în portbagaj. La un moment dat am crezut că fac hernie.

  Asudată toată, cu inima să-mi spargă pieptul, m-am urcat la volan și am plecat în locul unde pregătisem șederea de cinci stele pentru Daniel. Pe toată durata drumului mă mai calmasem și eu un pic și începe telefonul să sune. Chiulisem de la ultima oră dar nu avea cu ce să mă afecteze. Singura care turbase iar, era Theresa. O să o sun eu mai târziu.

  Poliția nu avea de ce să mă oprească, aveam permis, eram îmbrăcată normal, părul îl aveam desfăcut ca să par mai matură și conduceam regulamentar. Trebuia să scap de telefonul lui și asta era tot.

  Când am coborât din mașină pe străduța lăturalnică dintre un imobil gata să se dărâme și clădirea părăsită unde trebuia să-l duc pe Daniel, l-am strivit sub talpă și mai târziu aveam de gând să-l bag într-un borcan cu apă. Apa trebuia să-i ardă circuitele și nimeni nu-l va mai putea localiza după semnal.

  Urmă iar o serie de chinuială cu trupul lui încă leșinat. Dă-l jos, trage-l, mută-l, și așa mai departe. Într-un final, l-am adus unde voiam de la bun început. Într-o cameră de beton, fără ferestre care să de-a afară, adică fărã să vadă lumina zilei și fără nimic înăuntru decât lanțurile pe care le legasem de picioarele și mâinile lui Daniel, iar acestea la rândul lor le înodasem de niște țevi. Am bănuit că fusese un generator sau o centrală în cameră. Daniel nu se trezise înainte de a pleca acasă. Îl lăsasem jos pe betonul rece cu o bandă la gură și mâinile înlănțuite la spate. Dacă voia să se mute pe saltea, treaba lui, dacă nu, să stea jos și să înghețe. Felinarul i-l voi lăsa aprins și voi încuia ușa cu lacătul meu special, adus din Anglia pentru servieta mea cu lucruri personale. Acum Daniel era unul din lucrurile mele personale. Animalul meu de companie, jucăria mea. Îmi părea rău că trebuia să plec înainte ca el să-și revină, dar mâine dimineață la prima oră trebuie să merg la școală și o să-l vizitez înainte de a merge la ore.

În drum spre casă, am sunat-o pe Theresa. Sigur se va revolta cu privire la lipsa mea de atenție, dar îi va trece ca de fiecare dată.

— De ce nu răspunzi la telefon? Te-am sunat de nu știu câte ori! Ai plecat acasă? De ce ai lipsit de la ultima oră?

— De unde știi că am lipsit, nu e oră comună...

— Am ieșit cu zece minute mai devreme că a plecat profesoara urgent cu o problemă și te-am așteptat în fața clasei tale, dar nu erai. Ai chiulit? Tu?

— Da...îmi era puțin rău și am fost în parc să mă recreez. Tu ce faci?

— Sunt pe drum, mă duc acasă. Ai spus că ieșim în oraș diseară...mai ieși?

— Normal că da, doar am stabilit.

— Am întrebat să știu ce fac, ești cam imprevizibilă de la un timp. Dispari mereu...

— Știu Tess, îmi pare rău, dar trec printr-o perioadă perioadă mai dificilă și am nevoie de anumite momente de singurătate...

—  Știu, ne vedem la 8, te pup.

— Și eu..