Nu „o să vă țin prea mult pe aici". Sinceră să fiu, nu îmi vine să cred că am ajuns în acest moment în care această lucrare ajunge la final – de fapt aceasta nu se sfârșete niciodată. Am oscilat între destul de multe moduri de a încheia această lucrare, dar după mi-am amintit ce îmi doresc cel mai mult pentru Lucy și anume ca aceasta să își găsească liniștea și să își trăiască viața cu tot sufletul și cu toată inima. Această poveste este lucrurile pe care le pierdem și despre modul în care trebuie să învățăm cum să le păstrăm într-un mod armonios și frumos în viața noastră.
Pentru mine nu există la revedere sau să treci peste. Rămâi cu bine – atât.
Încă nu îmi vine să cred că am ajuns aici – am crescut cu această carte. Am început să o scriu la șaptesprezece ani și am terminat-o la douăzeci. Și tot eu am râs când am aflat la ora de română când profesoara a spus că Liviu Rebreanu a scris „Ion" în trei ani.
Cum să îți ia trei ani să scrii o carte? Vai, dar poate să dureze și mai mult, pentru că o carte merge mână în mână cu viața autorului.
După cum am spus, nu „o să vi țin prea mult pe aici". Cred că am exprimat fiecare emoție de-a lungul fiecărui capitol, însă un lucru mai am de spus.
Mulțumesc! Mulțumesc fiecărui om care a citit rândurile acestei lucrări și care, la un moment dat, a rezonat cu mine. Tot ce îmi doresc este ca această lucrare să ajungă la sufletele voastre – din sufletul meu pentru voi.
Lucy, rămâi cu bine acum. Să trăiești cât mai mult și cât mai bine.
Semnat,
Daria.
*Doamne, ajută să reușesc să o public acum!
CITEȘTI
Bătăile unei inimi transparente (PUBLICATĂ!)
Teen FictionUită-te în jurul tău și fii recunoscător pentru persoanele care încă îți sunt alături. Pentru persoanele care te ajută să pășești în această lume, care mereu te vor aștepta acasă. Fii recunoscător pentru persoanele împreună cu care pictezi viața în...
