Evelyn Night Și Evadații Din Azkaban

La Ceaunul Crăpat

         Astăzi mergeam la Ceaunul Crăpat, unde eu cu Draco aveam să ne întâlnim cu Alex. Ajunși acolo, ne-am instalat în camerele noastre, care erau una lângă alta și am mers la bar să luăm înghețată cât timp îl așteptam pe Alex.

           — Heeeey! Alex îl ciufulește pe Draco și pe mine mă îmbrățișează de la spate.

            — Hey! Ne-ai speriat! râd eu, fericită că îl văd în sfârșit.

           — Hey, prietene! zice Draco râzând și bătând pumnul cu el.

             Am mâncat înghețată și am mers la magazinul de robe al doamnei Malkin, fiindcă aveam nevoie de unele noi. Cu mine a terminat repede, dar pe băieți mai trebuia să îi țină.

            Am mers înapoi la Ceaunu' Crăpat și dau de Potter!

            — Potter, nici aici nu scap de tine? întreb exasperată.

            — Night, ce cauți aici?

            — Ce-ți pasă? Nu-i treaba ta, zic și merg la mine în cameră să îmi iau mai mulți bani din cei pe care i-am luat de la Gringotts.

            Voiam o pisică de mult timp. Nu am văzut niciuna mică la magazinul de animale. Nu prea aveau pisici.

           Băieții tocmai ieșeau de la magazinul de robe. M-am dus la ei, apoi am plecat la magazinul cu articole de Quidditch.

           Seara am mers înapoi la Ceaunul Crăpat și ne-am dus în camerele noastre.

             Dimineața mă trezesc, mă îmbrac și merg jos, băieții încă dormeau. Din nou, Potter și prietenii lui.

              Trec nepăsătoare pe lângă ei și îmi iau micul dejun. Când să încep să nănânc apar băieții.

           — Neața! ne zicem deodată, apoi începem să mâncăm.

            — Ați auzit că Black și High au evadat, nu? spun eu. Nu am vorbit despre asta ieri.

            — Da, cei doi. Black e unchiul meu, spune Alex dând din umeri, părând destul de îngrijorat.

            — Nu ești ca el, deci nu e nevoie să îți faci griji pentru ce vor zice ceilalți de la școală, spun eu zâmbind.

            — Plus că ne ai pe noi, nu? adaugă Draco.

            — Și știi că nimeni nu se ia de prietenii mei și scapă nevătămat, deci ești în siguranță, spun eu după aceea.

              Alex zâmbește.

            — Chiar am noroc cu prieteni ca voi.

           — Da, chiar ai, zic eu zâmbind.

Știu că-i scurt, nu mă bateți încă că poate mai pun azi capitol (sau mâine, că imediat e 12 noaptea:) )
Îmi trebuia un fel de introducere, iar la cartea asta nu am mult de rescris, cred că doar de editat câteva lucruri mărunte, deci o să meargă rapid.