Colțuri de poveste

Păcatul meu

Îmi strâng ultimele lucruri din micul meu studio și încerc să nu plâng. A fost colțul meu de Rai, locul unde m-am simțit cel mai bine fiind înconjurată doar de mine și paginile ce le scriam. Acum însă, va trebui să-mi caut un loc în casa care o împart cu soțul meu. Nu este ceva tragic, dar acolo m-am simțit în colțul meu de Rai.

Iau cartonul cu ultimele caiete și pixuri în brațe și ies, spunându-mi că odată ce vom trece peste această mică criză financiară, îmi voi recăpăta micul colțișor înapoi, până atunci, va trebui să-l cedez studentului acela englez. L-am văzut o singură dată, soțul meu fiind cel care s-a ocupat de toată tărășenia cu vizitele, eu am preferat partea administrativă. Nu sunt prea comunicativă când vine vorba de oameni, iar cu acel tânăr, n-am să fac vreo excepție. Va sta în micul meu studio din fundul grădinii pe timpul ultimului său an de facultate. Îi cade la fix acest loc, nefiind unul atât de costisitor și cel mai important, permițându-i să fie doar el și să se poată simți ca la el acasă. Am doar o zi la dispoziție ca să-l amenajez pentru sosirea noului locatar și mai am atâtea de făcut, încât îmi vine să las totul baltă.

Într-un fel e bine, fiindcă am cu ce să-mi ocup timpul liber de peste zi, cu toate că aș putea să continui să scriu la noua poveste ce tocmai am început-o, însă când trebuie să fac ceva ce îmi limpezește mintea, o fac cu plăcere. Curățenia și grădinăritul sunt cele mai mari pasiuni ale mele, abia apoi apare scrisul. Aceasta din urmă, este una secretă, de care mă bucur doar eu și nimeni altcineva. Nu am cum să spun celor den familie că scriu povești erotice, nici măcar unor străini nu aș putea să le arăt ceea ce am scris în caietele mele. De aceea iubesc atât de mult micul studio, acolo nu am riscat că cineva îmi va descoperi fanteziile.

Pun totul în ordine mai repede decât m-am gândit inițial și mă aplaud singură când văd rezultatul final. Închid ușa în urma mea și mă gândesc că acest an va trece destul de greu, mai ales că va trebui să fiu tot timpul cu ochii în patru ca să nu-mi descopere cineva lucrările. Seara se lasă destul de repede și în timp ce pregătesc cina, noi idei de scene îmi trec prin minte, notându-mi esențialul în notițele telefonului, astfel putând să mă concentrez pe alte idei.

Aud poarta deschizându-se și zâmbesc știind că e ora la care soțul meu ajunge acasă. Aproape că sar pe el când întră în casă și îmi afișează un zâmbet cald. A trecut deja ceva timp de când nu mi-a mai zâmbit așa.

- Ce miroase atât de bine?

Își dă haina jos și o agață în cuierul de lângă ușa de la intrare, ca mai apoi să vină să mă sărute pe buze.

- Am făcut lasagnea și salată de crudități.

- Delicios, mor de foame.

Nu am cum să nu zâmbesc când îl văd putându-se atât de copilăros. Au trecut aproape șase luni de când nu l-am mai văzut într-o stare atât de bună ca și acum. Deși mă întreb ce se petrece cu el, prefer să tac și să mâncăm în liniște. Nu am nevoie de încă o ceartă inutilă, am avut deja parte de câteva în ultima săptămână și ceva îmi spune că furtuna nu a trecut încă.

- Nu vreau să te văd prea mult în preajma noului locatar.

Mi-a zâmbit, deși nu era zâmbetul lui și-mi venea să urlu la el. În schimb, am lăsat tacâmurile pe farfurie și m-am șters în colțul buzelor cu șervețelul de lângă tacâmuri.

- Nu-ți face griji, doar știi cât de mult îmi place să vorbesc cu străinii.

A aprobat din cap, fără să mai continue și asta m-a făcut să-mi pun zeci de întrebări mintal. De obicei nu este atât de pașnic, mai ales când vine vorba de străinii ce ar risca să intre în contact cu mine. Înainte să-l cunosc pe el, eram o persoană super sociabilă și prietenoasă cu toată lumea, însă odată cu întocmirea unei relații serioase, a venit la pachet și gelozia. Nu sunt o femeie frumoasă, niciodată nu m-am văzut astfel, însă sentimentul de posesivitate al unui bărbat este mai presus decât orice frumusețe. Probabil de asta țin morțiș să-mi ascund manuscrisele. Nu ar înțelege niciodată că tot ceea ce am scris în ele, este pura mea imaginație.