Divin

Prolog

     
      Viața mea a fost în strânsă legătură cu obscuritatea care-mi ascundea păcatele, cel puțin până să-mi temperez obiceiurile și în final să scap de ele. Trebuia să aleg o cale, nu una de mijloc, ci pe cea bună. Trebuia să mă schimb, să apelez la seriozitatea care nu m-a reprezentat niciodată. Așa am ajuns să aștept, ca de fiecare dată, în fața vilei luxuriante, la care puteam doar visa. O așteptam pe ea.
      Drept s-o recunosc, ochii mei erau nerăbdători să o vadă iar în splendoarea-i caracteristică.
      Femeia asta dezvoltase puteri asupra mea, eram conștient de asta.. Reușea să mă fascineze profund fără ca măcar să facă ceva special, poate fără ca măcar să știe ce-mi făcea. Ce-i cert era că mă nenorocea încetul cu încetul, pentru că știam că mi-era interzisă din toate punctele de vedere. 
      Era într-un fel diferită de toate reprezentantele de sex feminin pe care le cunoscusem până la apariția ei în calea mea, și asta mă intriga al naibii de tare. Nu era genul acela de femeie care se lăsa așteptată. Nu, în niciun caz. În fiecare zi venea suspect de exact la aceași oră. În fiecare zi veneam mai devreme de douăzeci și trei și o așteptam aparent foarte cuminte, dar numai eu știu cât ardeam pe dinăuntru. Numai eu știu ce provoca în mine femeia asta.    
      Portiera mașinii în care mă bazam că-mi va aduce bani se deschise ușor, lăsând un val de parfum scump să pătrundă primul, și cu aroma sa florala să-mi inunde nările.
      Era atât de exactă în privința timpului.
       Ființa care se așezase încet pe bancheta din spate era definița frumuseții, acel tip de frumusețe care ar putea ucide prin insuficiență de aer. Blondă, cu trăsături parcă redate de un sculptor excelent în arta sa, semăna cu un înger, iar eu eram prostul care spera ca îngerul mut să înceapă să vorbească. Niciodată nu o făcea, niciodată nu vorbea. Se îmbrățișa cu liniștea și stătea așa până părăsea micul spațiu în care ne-am întâmplat amândoi.
      Îmi doream să-i aud vocea. Doamne, cât îmi mai doream. Cu toate acestea, nu ezitam niciodată să găsesc o cale de a vorbi cu ea. Spre deosebire de ea, eu uram liniștea, mi se părea bună pentru morți și cam atât, însă m-am conformat, nevoit de situație.

      — Bună seara, domnișoară Pirce, am saluta-o ca de obicei, uitându-mă într-un mod reținut în oglinda ce-mi favoriza privirea nerușinată.

      Niciun răspuns, nici măcar o privire.
      Mă întrebam: Era oare întunericul de afară mai atrăgător decât mine? Pentru că odată ce își potrivea privirea pe geam nu se mai uita în altă parte.

________________________________

#470 de cuvinte

Bună:) Eu sunt Inna, o amatoare în lumea scrisului, dar în același timp o aspirantă la a deveni o "artizană a condeiului", cum zicea nenea Arghezi.

Împreună cu acest om minunat _DarkerGZ_ am zis să construim o lume din cuvinte, lume în care vă primim cu drag:)

Ne-ați bucura enorm cu părerile voastre vizavi de conținutul lucrării noastre. Doar așa creștem, nu? Greșind poate, muncind mai mult, autodepășindu-ne.

Suntem aici făcând ce ne place și tot ce vrem e să vă placă și vouă.

Bun venit în universul construit de imaginatia noastră:)

Îmbrățișari călduroase și multe zâmbete vă dorim în continuare <3