24. Emma

3K 141 11
                                    

Nu știu câte zile nu am putut spune nimic. Nu știu câte zile au trecut de când am refuzat fiecare vizită, nu că aș fi avut și multe, dar le-am refuzat. Nu știu câte zile au trecut de când Louis a fost aici.. Dar probabil mai mult de 3.

Mă dau jos din pat, fiind mulțumită că am scăpat de nenorocitele alea de bandaje, și merg în baie, privindu-mă în oglindă.
Eram într-un maieu ce îmi permite să văd ușor rănile si cicatricile de pe mâini.
Buza a început să-mi tremure, fiind pe cale să plâng de situația în care mă aflam, dar nu mi-am permis asta, nu am putut plânge. Nu acum.
Mi-am mușcat-o și mi-am privit tăcută corpul mutilat pe viață, fiind rănită pe interior și fiindu-mi rușine de corpul meu.

Ura creștea în mine cu cât vedeam mai multe cicatrici.. Faptul că știam din ce vină le aveam, nu mă ajută cu nimic.. Ba îmi hrănea ura.

Eram mai mult decât mulțumită că fața mea nu a suferit în acel incident și că nu am cicatrici pe ea. Măcar atât să fie bun dacă nimic nu este.

Oftez și dau drumul apei de la robinet, spălându-mi fața.
Apa rece îmi făcea pielea să se zbârlească, însă era o senzație plăcută.
Mult mai plăcută decât cea a corpului în flăcări.

Îmi îndrept privirea în oglindă, chipul meu arătând deplorabil. Cu cearcăne imense, parul în toate direcțiile și buzele crăpate, zici că sunt scoasă din pădure și adusă în societate. Nu că mi-ar păsa prea mult asta în momentul ăsta.

Cel mai mult îmi pasă să mă răzbun pe omul care tot ce a făcut a fost să-mi distrugă viața, poate să le zic adevărul familiei Black și să am o discuție foarte dar foarte serioasa cu Louis. Ah și poate să-l scot pe tipul tatuat din minte pentru că simt cum mă sufoc când mă gândesc la el.

Am  decăzut atât de rău.

Am lăsat sentimentele să mă cuprindă, am lăsat garda jos, am plâns mai mult decât am plâns toată viața mea și mai ales, am devenit ce mereu mi-a fost frică să ajung.

Imi îndrept privirea spre ușă atunci când cineva bate în ea

—Emma? Ești aici?

Vocea lui Louis mă face doar să-mi înfig mâinile în chiuveta aia și să respir greu.
Oare sunt pregătită să aud adevărul?

—Emma?

Vocea lui se face auzită din nou. Îmi dau ochii peste cap și deschid ușa, el dându-se din calea mea. Trec pe lângă el și mă așez în pat, încercând să mă calmez.

Îmi îndrept privirea rece spre el și încerc să-mi controlez emoțiile.

—De ce?întrebarea mea vine brusc. Atât am putut spune în acel  moment. Nu puteam exprima celelalte întrebări dacă nu-mi răspundea la asta

Insa nu m-am putut abține..

—De ce Louis? De ce acum a trebuit să aflu că tu ai fost îndrăgostit de mine? De ce acum trebuie să aflu că ai lucrat pentru tatăl meu? De ce acum trebuie să aflu că nu ai plecat tu de bună voie și de fapt tatăl meu ți-a trimis familia în California? De ce nu mi-ai spus despre amenințările pe care ți le-a făcut atunci când ai ajuns înapoi în New York? De ce Louis? Spune-mi la dracu, de ce?

Vocea îmi tremura dar nu m-am putut abține și într-un final i-am aruncat toate întrebările care mă chinuiau de câteva zile. Întrebări ce nu m-au lăsat să dorm sau să mai gândesc limpede.

Louis își mută privirea de pe mine, spre fereastră.
Oare mai are lucruri pe care mi le-a ascuns?

Cu ce ar fi schimbat dacă ți-aș fi zis că sunt îndrăgostit de tine, Emma? Tu erai îndrăgostită de... Michel. Nu m-ai fi privit niciodată altfel. Nu am înțeles niciodată ce ai văzut la el dar mereu am fost gelos pe el. Nu înțelegeam de ce l-ai ales pe el și nu pe mine.. Eu.. Care ți-am fost mereu alături.. Și el a apărut atât de brusc în viața ta și erai deja absorbită de el. Îl uram atât de mult. Înțelegi?... Așa am ajuns să lucrez pentru tatăl tău. Mi-a dat misiunea să fac tot ce e necesar ca el să plece de lângă tine. Și am făcut-o. L-am amenințat să plece de lângă tine altfel nu o să-i convină consecințele. Nenorocitul nu m-a ascultat Emma. Ar fi fost atât de ușor să mă asculte.. Să plece.. Treburile s-au complicat însă. El nu voia să plece de lângă tine, ba chiar voia să mă dea de gol. Nu puteam accepta asta. Îl știam pe tatăl tău. M-ar fi omorât și pe mine și pe el dacă as fi dat-o în bara.. Și a trebuit să îl lovesc pentru a-l leșina. Așa am și făcut. Eram în panica în momentul ăla. A fost prima dată când am dat în cineva. Mă simțeam oribil și deja regretam că m-am băgat în asta.. Dar gelozia absurdă nu m-a lăsat.
L-am legat și l-am sunat pe tatăl tău să îi spun ca nu avea de gând să plece de lângă tine. Tatăl tău i-a sechestrat familia.. A avut de ales. Ori ai lui mor, ori nu se va mai apropia niciodată de tine, și părinții lui sunt eliberați . I-am văzut ura din ochi Emma. Ne ura pentru ce îl puneam să facă. Te iubea atât de mult și asta mă făcea să-mi doresc să plece mai repede de lângă tine. Până la urmă Michel și-a ales familia, mutându-se în altă țară, departe de tine.  După ce tatăl tău m-a mai folosit puțin pentru a mă apropia de James și a scoate anumite informații de la el, m-a aruncat ca pe un gunoi. Mi-a spus că nici eu nu mai pot sta în viața ta pentru ca o sa îți distrag atenția. În ziua când mi-a spus că mi-a luat mie și părinților mei bilete pentru California, când mi-a spus că avem casă acolo și tot ce aveam nevoie, îmi venea să-l omor. Eram.. Devastat. Știam ce ii poate pielea și știam că mi-ar fi omorât părinții. A fost planul perfect pentru el. Tu m-ai îndepărtat de tine iar eu am plecat în California ca să stau departe de tine.

Emma, nu ai idee cât regret tot ce am făcut. Și că nu ți-am spus adevărul. Sunt un nenorocit că nu ți-am spus adevărul și mai ales, ca eu am ajutat la scoaterea lui Michel din viata ta. M-am gândit în momentul ăla doar la mine. Nu m-am gândit deloc cât îl iubești pe băiatul ăla și cât de rănită o sa fi dacă îl pierzi.. Îmi pare rău. Nu gândeam logic...Eu—

Și atunci nu am mai rezistat. Am ridicat mâna în sus, el oprindu-se din vorbit.

M-am ridicat din pat și am fugit din salonul ăla. Am fugit departe. Nu știam exact unde fugeam, dar fugeam.

Am ieșit din spitalul ăla nenorocit și am început să fug cât mă țineau picioarele. Eram desculță, într-un maieu și un pantalon de trening, dar nu-mi păsa. Nu-mi păsa că afara e frig. Nu-mi păsa dacă o să pățesc ceva. Nu-mi păsa de nimic.

Alergam.

Asta era ce făceam de ceva timp până picioarele mi-au cedat, căzând în genunchi pe o stradă pustie pe care se afla doar un felinar.

Am căzut în genunchi și abia atunci mi-au căzut și lacrimile.

Țipam
Țipam de durere.
Țipam pentru tot ce simțeam.

Mi-am băgat mâinile în păr și am început să trag de el. Să plâng. Să tip. Să urlu de durere.

Simțeam cum ziua aia mă mânca de vie. Simțeam cum sunt moartă în interior. Simțeam cum trupul vrea să putrezească. Aici. Acum.

Simțeam ură.

Simțeam dezamăgire.

Simțeam dispret.

Simțeam trădare.

Le simțeam pe toate în același timp. Toate îmi mâncau suflul în momentul ăla.

M-am ridicat de jos, nepăsându-mi de juliturile pe care le căpătasem în genunchi. M-am ridicat deșii mă luase o amețeală îngrozitoare și deșii picioarele abia mă țineau.. M-am ridicat și am început să merg pe strada aia, pierduta, distrusă, rănită, dezamăgită.

Trebuia.. Trebuia să ajung la el cu orice preț. Să-l fac să plătească pentru tot..

Răzbunare.. Asta era ce-mi doream. Să-mi răzbun copilăria pe care nu am avut-o. Să o răzbun pe mama care a plecat din cauza acelui împuțit. Să îl răzbun pe Michel pe care l-am urât fără să știu adevăratul motiv pentru care a plecat din viata mea. Să îl răzbun pe Louis care deșii m-a dezamăgit enorm și m-a făcut să pierd toată admirația pentru el, a fost schimbat din cea mai minunata persoana în una oribilă, din cauza lui.. Să răzbun fiecare lucru rău pe care familia Black îl pățise din cauza noastră și nu îl meritam.

Voiam ca nemernicul să putrezească în mormânt. Nu în închisoare că oricum o să iasă cu mită.. Să putrezească în mormânt ca un șobolan împuțit ce e.

Răzbunare.. Asta voiam. Și la dracu de o să pot să dorm liniștită până când omul împuțit pe care îl consideram tată, o să primească ceea ce merita.

*****
Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să mai postez. Am fost mai mereu plecată și nu am avut timp să scriu.
Sper că vă place☺️

JAMESWhere stories live. Discover now