În liniștea pădurii

Capitolul 5 - Katherine

    Mă trezesc când primele raze de soare își fac simțite prezența în camera mea. Deschid cu greu ochii, și îi simt umflați și roșii din cauză că aseară am plâns până am adormit. Mă ridic din pat și mă opresc în fața oglinzii pentru a constata daunele. Trebuie să mă obișnuiesc cu noul look.

    Ieri, când am terminat cumpărăturile, am făcut ceva nebunesc. Mi-am schimbat culoarea părului. Poate a fost doar un impuls de moment, și poate voi regreta alegerea, pentru că toată viața mea fusesem șatenă. Acum...sunt blondă. Cred că simțeam nevoia de o schimbare, și în același timp m-am gândit că poate așa voi fi mai greu de recunoscut.

    Sunt curioasă ce va spune Cassie despre schimbarea asta. Aseară nu a apucat să mă vadă, până am ajuns acasă micuța mea deja adormise. Așa că după ce mă opresc la baie pentru a mă spăla pe față, cobor spre bucătăria de unde se auzeau chicote, semn că pitica mea deja s-a trezit.

— Mamiii! țipă când mă vede intrând în bucătărie și pornește în viteză spre mine, oprindu-se la mijlocul drumului și privindu-mă nedumerită. Mami?! de data asta sună mai mult ca o întrebare.

— Bună dimineața brotăcel, îi spun zâmbind și întind brațele spre ea, iar ea se repede pentru a acoperi distanța dintre noi, apoi îmi sare în brațe luându-mi o șuviță de păr între degețelele ei micuțe. Îți place? o întreb.

— Mami, ești așa frumoasă, îmi zice ea privindu-mă direct în ochi, făcându-mi inima să se topească.

— Mulțumesc, iubita mea, zic și o sărut în creștetul capului apoi o las jos. Bună dimineața mamă, o salut și pe ea, și îi observ ochii înlăcrimați, așa că mă duc direct la ea și o strâng la pieptul meu.

— O să fiu bine, mamă. Am nevoie doar de puțin timp, îi șoptesc eu în ureche.

— Oricât ai nevoie, draga mea. Cassie este pe mâini bune cu noi, dacă ai nevoie vreodată să fii singură, îmi șoptește înapoi și mă strânge și mai tare în brațe.

— Știu, mamă, știu, spun privind-o pe Cassie care construise un fel de castel din clătitele pregătite de bunica ei.

Mă așez și eu la masă și mâncăm în liniște, iar după masă mama m-a anunțat că va ieși cu Cassie la o plimbare, să îi arate orașul, dar și ferma tatălui meu. Acesta avea o mică căsuță la marginea orașului, unde creștea animale. Tot acolo avea și o mică livadă, unde mă ascundeam mereu atunci când voiam să fiu singură dar totuși aproape de casă.

Nu am avut o copilărie ușoară. Fiind un oraș mic, și locurile de muncă sunt limitate. Așa că ai mei s-au descurcat cum au putut, iar pentru a putea face față, munceam cot la cot cu tata prin mica fermă atunci când nu eram la școală. În timp, tata a început să vândă roadele pe care le obținea din livadă, la fel și lapte sau chiar brânză pe care o făcea chiar el, așa că acum au o situație mult mai bună decât în urmă cu câțiva ani.

   M-am gândit să îmi caut ceva de muncă în timpul pe care îl am la dispoziție. Dar sincer chiar nu cred că mintea mea s-ar putea concentra la orice acum, plus că trebuie să fiu cât mai mult lângă Cassie. Până la urmă, și-a părăsit tatăl, deși cu ea nu s-a purtat niciodată urât. Nu mă înțelegeți greșit, nici nu i-a schimbat vreun scutec, nici nu i-a dat vreodată să mănânce. Dar în felul lui, știu că o iubește. Voi profita de timpul pe care îl am singură pentru a scrie câteva pagini din cartea mea.

   Nu știe nimeni că scriu, așa că prefer să fac asta doar atunci când sunt singură. Kyle nu mi-a dat voie niciodată să muncesc, spunea că într-o căsnicie datoria bărbatului este să întrețină casa financiar, iar femeia trebuie să se ocupe de treburile casei. Dar nu am putut să stau degeaba, așa că în momentele în care era plecat la munca și Cassie dormea, eu scriam.

   Prima carte pe care am scris-o a fost o carte cu povești pentru copii. Am reușit chiar să o și public, bineînțeles sub un pseudonim, după ce o vecină cu care mai beam cafeaua dimineața a citit ce scrisesem și nu a renunțat până nu am lăsat-o să mă ajute.

    Cartea a avut succes, așa că am reușit să strâng câțiva bănuți într-un cont pe care îl deschisesem în secret. Deci, cu atât mai mult, nu am nevoie să îmi găsesc un job imediat. După ce ne vom acomoda, voi căuta și ceva de lucru, poate chiar îmi voi închiria un apartament.

    Acum, am început să scriu o carte cu totul diferită de prima. De data asta nu vor mai fi povești de adormit copii, ci coșmarul vieții mele. Pentru că am de gând să pun pe hârtie tot ce am trăit, și cine știe, poate așa voi ajuta și alte femei aflate în situația mea.

    Jurnalul pe care am început să îl scriu din momentul în care am rămas însărcinată îmi va fi sursă de inspirație. Am început să îl scriu cu un cu totul alt scop. Aveam să descriu trăirile din fiecare zi ale sarcinii, momentul nașterii, senzația pe care am trăit-o când am ținut-o prima dată în brațe, primul ei zâmbet, primii pași... Apoi, când ar fi fost mai mare, i l-aș fi dat ei.

    Planurile s-au schimbat în momentul în care zilele frumoase așternute pe paginile jurnalului s-au transformat în certuri, injurii și palme. Am decis să continui să scriu în el. De ce? Pentru că în adâncul meu, știam că nimic nu va mai reveni la normal. Știam că într-o bună zi îmi voi găsi curajul să las în urmă tot ce mă rănește. Și mai știam că îmi va fi al naibii de greu să rămân departe de el. Rolul jurnalului este exact acela de a mă opri atunci când mă voi gândi să mă întorc. Pentru că o voi face. Nu sunt suficient de puternică.

    Ajung în camera mea și mă trântesc în pat, luând laptopul de pe noptieră și așezându-l pe picioarele mele. Ridic clapeta și apăs butonul de pornire. Și nimic. Mai apăs o dată. Tot nimic.

   — La dracu! Chiar acum trebuia să te strici și tu?! țip nervoasă prin cameră.

   — Kath, s-a întâmplat ceva? vocea tatălui meu mă face să mă opresc din turele pe care le dădeam nervoasă prin cameră.

   — Ah, tată, m-ai speriat! Credeam că sunteți plecați.

   — Se apropie furtuna, așa că ne-am întors acasă. Acum, de ce ești așa supărată? mă întreabă calm.

   — Laptopul! strig și arăt pufnind spre obiectul care era acum pe jos. A murit, și din câte știu va trebui să parcurg vreo 100 de km până la primul service, dat fiind că aici la capătul lumii nu există niciunul! țip spre tata care mă privește cu ochii lui blânzi și triști. Iartă-mă, tată, mai spun când realizez că țipam la el fără motiv.

    — Scumpo, îmi zice el și îmi face semn să ne așezăm pe pat. Eu nu am fost niciodată prea priceput la cuvinte. Dar nu suport să te văd așa. Uite, nu știu ce a avut nemernicul ăla în cap atunci când a ales să-și facă de cap cu alta. E un prost! Sincer, nu mi-a plăcut niciodată de el, dar tu îl iubeai și păreai a fi fericită, și asta e tot ce a contat vreodată pentru mine. Și mai știu că suferi acum, și că trebuie să te descarci. Voi fi sacul tău de box, dacă asta te va face să fii mai bine. Dar fata mea, mi se rupe sufletul când te văd plângând. Crezi că noi nu te-am auzit azi noapte? Dar eu nu am crescut o plângăcioasă. Așa că fă ce trebuie să faci ca să te descarci, dar după asta dă-ti două palme, ca să nu îti dau eu, și revino-ti! tot discursul mi l-a spus zâmbind, apoi m-a îmbrățișat așa cum nu o mai făcuse de când eram mică.

   — Tată, îți mulțumesc. Te iubesc atât de mult...

   — Știu scumpo, și tata te iubește mult. Cât despre laptop, cred că te pot ajuta eu.

   — Tu? îl întreb printre hohote de râs.

   — Bine, bine. Nu eu personal. Dar cunosc un băiat care le are cu chestiile astea, îl sun, și poate știe el ce să îi facă, bine?

   — Ești eroul meu, tată!

Hei, ce faceți? Pe cine credeți că va suna tatăl lui Kath? Și ce părere aveți despre Kat până acum?

Multumesc că citiți cartea mea, și mulțumesc DaianaRuicu Alexandra_________ și
ralucabrn15 pentru implicare. ❤️🤗

Xoxo🖤