„Triunghiul amoros este ca o barcă șubredă. Va există mereu o a treia persoană care să strice echilibrul și ne vom clătina departe în larg, așteptând ca unul dintre noi să pice în ape adânci." - Aleksei Volkov.
⚜️Moartea lui Armando Castillo nu pare...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
... 3 - Mia ...
Eram cu picioarele pe pământ, dar cu ochii pe lună.
🔸⚜️🔸
Lolita cânta pe scena festivalului în seara asta. De-abia așteptam să o văd. Merg în culise atunci când îi zăresc colegii de trupă care aduseseră echipamentul și aranjau sonorizarea împreună cu instrumentele, sus pe scenă.
Tot centrul părculețului din pădurice era inundat de lume și muzică latino, ca la orice festival. Tineri puși pe distracție, copii cu părinți lor entuziasmați de orice joc adus de organizatori, ori de bazaconiile și toate minunățiile afișate pe tarabe.
O zăresc pe Lola în timp ce făcea câteva probe de microfon și o altă colegă de clasă din liceu care era pasionată de împletituri, îi aranja codițele lungi până la mijloc și blonde. Mă bucuram că ambele mele prietene trăiau libere și de pe urma pasiunilor pe care le aveau. Mi se părea cel mai potrivit stil de viață pentru o persoană. Viața e scurtă și nu merită trăită după regulile altor persoane, așa cum o făceam eu. Mă simțeam prinsă într-o colivie în propria mea casă, datorită Lucreciei. Adânc în sufletul meu căram povara întemnițării mele, chiar dacă păream o fire libertină și mereu veselă.
Papa îmi spunea adesea că la câte boacăne făceam încă din copilărie, el se simte ușurat că tristețea n-are să se agațe vreodată de sufletul meu.
Voiam să fie așa, voiam să creadă asta pentru că-l voiam liniștit și fericit. Un tată fericit înseamnă o familie fericită, pentru că doar el reprezenta familia pentru mine. De mama mea naturală nu aducea nimeni vorba, decât Lucrecia când voia să mă rănească. Eu eram rezultatul unei iubiri din tinerețea lui papa. El avusese o relație cu o fată din mahala, de un alt statut social pe care familia lui nu l-a acceptat în veci, așa că a fost nevoit să se căsătorească cu Lucrecia, o tânără văduvă, rămasă cu averea moștenită de la soțul ei de 60 de ani. Puteam să pun pariu că îl sufocase cu perna pe tataia de 60 de ani, doar ca să rămână bogată și fericită. Practic femeia era un gold diger, dar sincer, nici tata n-o privea cu dragostea aia oarbă la care te aștepți să o vezi la un cuplu, iar uneori îmi părea rău pentru el, chiar dacă-l vedeam zilnic fericit și îngropat în muncă.
- Iiii, chițăie fosta mea colegă și își întinde brațele când mă vede.
Mă agăț de gâtul ei și o strâng în brațe cu putere.
- Succes, frumoaso, o strâng de mâini și o privesc admirativ. Sunt mândră de tine.
- Și eu, adaugă Vale și o își strânge pumnii, scuturându-i încurajator. Să nu ne uiți când devii vedetă.
Lola își duce mâinile la piept și ne privește cu recunoștință. Fusesem colege de liceu și prietene bune. Împrumutam haine una de la alta în vremea aia. Mai mult ea de la mine, iar multe i le dăruiam când mă plictiseam de ele. Lola trăia doar cu tatăl ei, șofer pentru niște distribuitori ce aveau contract cu papa. Mama ei murise din cauza bolii, și trăiau cu fratele ei mai mare care lucra împreună cu Hugo. Datorită lor ne-am întâlnit. Într-o zi am mers cu ea pe șantierul naval în care lucra Luis, fratele ei, și fiind în pauză de masă, l-am cunoscut pe Hugo, prieten bun cu Luis și foști colegi de clasă de asemenea. Lola se apucase de muzică încă din liceu. Era o fată bună și părea că are succes în domeniu. Ajunsese să trăiască din muzică, ceea ce mă bucura. O trăsese după ea și pe Marcela, colega noastră orfană, pentru care trupa devenise acum o familie și caravana cu care plecau în turnee, casă. Este o binecuvântare să trăiești dintr-o pasiune. Îmi doream același lucru și pentru mine, doar că papa încercase să mă țină departe de muncă până la vârsta de aproape 20 de ani. Eu cu un coleg, care rămăsese repetent, eram cei mai mari din clasă la vârstă, dar niciodată nu făcusem diferențe din cauza asta. Mă dăduseră mai târziu, pentru că aveam probleme de acomodare în copilărie. Eram prea bătăușă și rebelă, după spusele primei învățătoare care m-a refuzat. Băteam chiar și băieții și făceam skandenberg prin spatele școlii, în stațiile de autobuz ori ne alergam prin port și ne ascundeam prin bărcile staționate, care nu de puține ori erau să plece cu noi cu tot.
