13th Street

2. Te urăsc în continuare la fel de mult

     2. Te urăsc în continuare la fel de mult.

     Îl privesc atât de pierdută, încât aș putea fi împușcată în spate, că tot nu mi-aș reveni din starea pe care mi-o induce doar privindu-mă. Ultima dată când m-a ținut la pieptul lui eram amândoi niște copii, iar atunci nu eram capabili să simțim o atingere în adevăratul sens al cuvântului. Pe vremea aia, nu îmi tremura stomacul cum îmi tremură acum când simt cum corpurile noastre se ating în locurile interzise. Trupul lui s-a schimbat, devenind atletic și tonifiat, iar brațele lui au căpătat forță. Ochii nu mai exprimă același paradis pe care-l exprimau cândva, acum par reci și lipsiți de căldură. Trăsăturile feței lui sunt conturate până în cel mai mic punct, dând viață unei expresii impunătoare. Se pare că de-a lungul timpului pigmentul închis al părului i s-a mai deschis ajungând să posede o nuanță mai deschisă, acesta fiind singurul lucru rămas cald la el. Nu mai este un copil și trupul meu este primul care și-a dat seama de lucrul acesta.

     Aș avea atâtea să-l întreb.

     Placa încetinește și mă resemnez înainte să se oprească. Probabil acum regretă că am avut interacțiunea asta și cel mai sigur că o să mă facă să regret și eu. Dar înainte să mă trimită la plimbare trebuie să-l întreb ce naiba a vrut să facă în noaptea aia când mi-a dat impresia că vrea cu tot dinadinsul să se agațe de brațele morții.

     — De ce l-ai provocat pe Javier? îl întreb serioasă, ținându-mă în continuare de materialul hanoracului lui.

     Scutură din cap, apoi îmi face semn cu capul să mă retrag. Nici nu mă clintesc. Își lasă capul în față până ajunge cu gura lângă urechea mea. Aerul cald care-i iese printre buze, se lovește de pielea sensibilă, făcându-mă să încep să simt lucruri noi și ciudate.

     — Nu ar trebui să te intereseze ce fac eu, Juliana, șoptește apăsat. În plus, nu obișnuiesc să-mi spun problemele străinilor.

      Îmi mușc buza de jos. Auch. Asta a durut.

     — Atunci de ce m-ai luat pe skate cu tine? atac imediat.

     — Îmi stăteai în drum, răspunde ironic.

     Surâde și sunetul ăsta este unul periculos. Un rânjet în colțul gurii, apoi gropița din obrazul stâng și cred că mi s-a uscat gura. Trebuie să mă depărtez de lângă el. Încep să simt lucruri dubioase.

     — Evident, răspund înțepată și el își retrage capul, privind fix spre buzele mele.

     Își ridică o mână și și-o așază pe gâtul meu, trăgându-mă aproape de el și mai mă înec în încercarea de-a lua o gură de aer. Gura lui ajunge din nou în dreptul urechii mele și mă înfior. Degetele mele trădătoare strâng materialul hanoracului lui și mai tare, trădând ceea ce simt în acest moment.

     — Nu s-a schimbat nimic, Juls. Te urăsc în continuare la fel de mult, șoptește fiecare cuvânt în parte pe un ton hotărât.

     Încasez declarația lui și chiar dacă am mai auzit asta de mult prea multe ori, tot mă doare la fel de intens. Îmi prinde privirea și știe, știe că m-a rănit, dar expresia lui este rece, de neclintit.

     — Nici nu speram la altceva, Riv.

     Tresăre. Și nu mă poate păcăli, nu de această dată. Eu sunt singura care îi spune așa, iar eu nu l-am mai strigat așa de mult timp.

     — River, omul meu, m-ai dat pe spate cu mișcarea asta, se aude vocea lui Aaron de lângă noi. Trebuie să-mi spui secretul, reia când eu mă dau jos de pe placă.