Ecoul Iubirii

Capitolul 9

CHAPTER 9

                             "Trăim singuri ,

                                         murim singuri "

In cele din urmă, imi aud numele strigat din nou de bunicul meu si imi ridic mai mult mecanic privirea spre el .

Aștepta, la fel ca si ceilalti un raspuns din partea mea . Dar oare aveam unul ?

- Nu stiu ,spun mai mult șoptit

-Poftim ? pufnește blonda . Doar nu o sa ii dai de ales ,nu-i asa Alberto ?!

Taceam. Tăceam si asteptam curioasă raspunsul bunicului meu ,pentru ca eu sigur nu aveam unul concret

- Nu pot sa o oblig Eleonor ,nu vreau sa repet aceeași greșeală ca la Melody ,nu pot sa imi pierd si nepoata

-Cam tarziu pentru asta ,nonno (bunicule ),trebuia sa iti dai seama de asta inainte de a permite uciderea ei

-Am greșit , Aimèe ,tu nu greșești niciodată? îmi spune bunicul aruncandu-mi o privire plină de durere

-Ba da ,aprob observand cum durerea din privire  se evaporă la fel de repede precum a apărut.  Dar eu una nu plănuiesc moartea nimănui,  asa ca nu îndrăzni să ne compari greselile .

-Esti doar un copil ,ce sti tu , pufnește batjocoritor Eleonor ,fluturandu-si parul blond

-Mai multe de cat vei sti tu vreodata ,asta-i sigur ,îi spun intorcandu-mi privirea spre ea, observandu-i cutele rezultate in urma încruntării.

- Doar accepta ,șoptește bunicul sătul de așteptare, urmele oboselii traversandu-i fata.

Îmi ridic privirea doar ca sa o îndrept spre cel care sta in dreaptă mea, la doar un pas distanța si care mă roagă din priviri sa accept propunerea.

-Bine. E tot ceea ce reusesc sa spun ,auzindu-le o secundă mai tarziu  cum oftează cu ușurință.

Am tradat-o. Am trădat singura persoana care a murit pentru mine si doare mult mai tare decât as fi crezut .

Următoarele minute le petrec fără să articulez vreun cuvant ,doar ascultând murmurele ce taie liniștea.

-Ne vedem la antrenamente și ședințe, o sa iti explice băieții totul ,spune bunicul spargand liniștea și riducandu-se de pe fotoliul lui ,părăsind mai apoi încăperea.

Ii prind privirea cateva secunde .Scurt. Citesc in ea o durere indescifrabila ,dar care pe mine nu ma mai face sa simt nimic.

Arunc o privire prin camera, imi sprijin mâinile de cotierele fotoliului si ma ridic ,greu,cu urechile vâjâindu-mi si cu privirea orbita de o pânză de lacrimi, dar cu intenția de a părăsii încăperea cat mai repede posibil.

Un pas si sa fi lăsat totul in urma pentru cateva ore. Un pas si as fi plecat din locul care mi a devenit un chin peste noapte ,dar nu .

Un glas ,atât de multe amintiri si o durere indescifrabila. 

Ma întorc mecanic ,regretand amarnic de îndată ce o fac. E acolo ,stand in mijlocul sufrageriei si privindu-ma la fel de intens precum o fac si eu .

Un val de energie negativă acaparese încăperea si brusc aerul devenea irespirabil.

-Aimèe ?! imi aud numele șoptit de undeva din dreaptă mea ,alăturat de 2 ochi căprui acaparati de o privire intrebatoare.

Nu ii raspund, doar ma îndrept spre sursa tuturor nenorocirilor copilăriei mele . Mătușa Brigett .