Capitolul 6

1K 84 14
                                    

         — Acel " e " din mijloc ar trebui să fie cu accent înclinat spre dreapta, nu spre stânga.

        — Gata, deja am obosit și mă doare mâna. Putem continua mâine?

           Îmi ridic întrebătoare o sprânceană. Cred că își bate joc de mine. Am făcut abia cinci exerciții, iar el deja se simte obosit. Cum crede că o să-l pot ajuta dacă se plânge?

        — Sper că glumești, nu?

        — Nu. De ce aș glumi? Chiar am obosit de la toate literele astea întortocheate ale lor.

        — Nu fi ridicol Xander. Nu o să te pot ajuta dacă tu nu vrei să te expui la maxim.

        — Nu sunt chiar atât de disperat să iau o notă mare, să știi.

        — Începi să devii enervant.

        — Vorbeai cu mine sau cu prietenul tău imaginar?

        — Poți fi mai stresant de atât?

        — Doriți să vedeți, mademoiselle?

        — Xander, fii serios măcar un minut, te rog.

           Chipul său luminos și plin de veselie a devenit sumbru în mai puțin de o secundă. Ochii săi căprui au prins o nuanță mai întunecată, iar sprâncele i-au ajuns foarte aproape una de cealaltă. Și chiar dacă nu îl cunosc absolut deloc, părea destul de ciudat să îl văd atât de serios.

        — Tu veux voir, mademoiselle?

           Cred că tipul își bate joc de mine. De ce naiba trebuie să fac repetiții cu el dacă pare să se descurce bine cu vorbitul, iar pentru a învăța cum să punem corect un accent există internetul.

        — După cum spuneam, gramatica este punctul meu slab. Deci, eu zic să continuăm dacă tot îți dorești atât de tare.

###

        — Cred că pentru astăzi o să fie deajuns.

           Mă ridic extenuată de pe scaunul din piele mov și merg spre cărțile și caietele mele cu notițe pentru a le băga în ghiozdan și a merge spre casă.

        — Sunteți sigură doamnă profesoară? Au fost deajuns cele aproape două ore de chin intens?

        — Nu mai dramatiza atât te rog frumos. Era mult mai bine când era liniște.

        — Pentru că vorbeam singur cu mine în gând, de aia nici nu m-ai auzit.

           Pufnesc exasperată de comportamentul său copilăros. Până acum nu a scos nici un cuvânt și a fost serios la maxim, iar acum încearcă din nou să mă enerveze cu glumele sale.

        — Să știi că nu ești deloc amuzant. Mai degrabă aș spune că ești opusul.

        — Iar tu ești o acritură irascibilă. Cred că duci lipsă de ceva draga mea.

           Acesta mișcă sugestiv din sprâncene, iar eu doar apuc violent manualul de pe biroul său și îl arunc în geantă. Cum își permite să spună așa ceva despre mine? Nu i-am dat nici un motiv pentru glume pe seama mea.

        — De fapt, cred că îți îți lipsește mintea, pentru că nu poți învăța de unul singur câteva reguli.

           Îmi pun ghiozdanul în spate și ies rapid din camera sa. Încerc să îmi amintesc pe unde am venit și pornesc la pas, imediat văzând scările maiestuoase. Încep să cobor în grabă însă imediat aud în urma mea o ușă ce se închide zgomotos. Cred că Xander și-a simțit ego un pic cam rănit și a vrut să o facă pe durul, însă imediat ce simt o prezență străină în spatele meu înțeleg că acesta a pornit pe urmele mele.

           De ce este atât de enervant și nu mă poate lăsa în pace? Vreau doar să merg acasă fără să aud glumele sau aluziile sale patetice. Nu vreau nimic alt ceva decât o cană caldă de cacao și o baie plină cu spumă.

        — Mara, stai un pic.

           M-am oprit imediat în capătul scărilor și m-am întors cu fața spre el. Eram pregătită să mă rățoiesc la el, însă imediat ce am văzut geaca mea în mâinile sale mi-am înghițit toate cuvintele. Când am întins mâna pentru a o lua, mâinile noastre s-au atins, iar un mic fior mi-a cutremurat toată ființa. Acesta avea o mână rece precum un cub de gheață. De parcă tot sângele i s-ar fi scurs din vene, iar metalele reci de pe degetele sale au amplificat acea senzație glacială. Mi-am tras-o înapoi imediat, de parcă ceva m-ar fi ars.

        — Mulțumesc!

           Mi-am reluat drumul, însă vocea groasă a lui Xander m-a oprit imediat.

        — Mara! Scuze pentru gluma de adineori. Și, mă gândeam că afară deja s-a înserat. Dacă vrei, te pot conduce eu cu mașina.

           Îl privesc surprinsă și mă gândesc dacă visez sau el chiar s-a oferit să mă conducă acasă.

        — Ăăă. Mulțumesc, dar nu cred că este nevoie. O să ajung și singură.

           Acesta și-a dus mâna la ceafă și zâmbea în colțul gurii. Arăta de parcă ar vrea să spună ceva însă nu își găsea cuvintele potrivite.

        — Cum dorești. Atunci lasă-mă să te însoțesc până la magazinul de la colțul străzii. Nu mai am țigări și vreau să îmi cumpăr altele.

           L-am privit sceptică, însă nu am fost în stare să refuz. Nu cred că o să se întâmple nimic rău dacă merge împreună cu mine până la magazin. Am încuviințat din cap și am pornit în față. Mi-am îmbrăcat geaca, apoi mi-am luat în picioare adidașii, iar Xander a făcut la fel.

           Am pornit împreună la pas pe alee, apoi am luat-o la dreapta și am ajuns la aleea principală. Mergeam într-o liniște ce mie îmi părea destul de apăsătoare. Mă simțeam inconfortabil să merg alături de o persoană practic străină mie.

        — Pot să te întreb ceva? rupe acesta tăcerea.

        — Desigur.

        — Tu ai făcut acel desen?

           Mi-a luat câteva secunde pentru a-mi da seama despre ce vorbește. Se refera la desenul ce a căzut din cartea mea. Nu știu dacă vreau săi dau un răspuns sau doar ar trebui să îl ignor.

        — Nu. Și nu mai întreba nimic în legătură cu acel desen.

           Nu vreau să vorbesc pe acest subiect. Este doar o amintire din trecut ce nu îmi face bine. Însă cu toate astea, eu încă mai port acel desen cu mine zi de zi. Încă mai sper că o să-l pot revedea cândva, o să-l pot lua în brațe și îi spune cât de mult mi-a lipsit. Apoi i-aș țipa în față cât de mult îl urăsc pentru că m-a lăsat de una singură în cele mai grele momente din viața mea.

        — Ești bine? Îmi pare rău dacă te-a deranjat întrebarea mea.

        — Da, sunt bine.

           De fapt nu, nu sunt bine deloc. De ce a trebuit să întrebe despre acel desen nenorocit și să îmi deschidă cutia cu amintiri dureroase pe care o ascund de ani de zile undeva în adâncul meu?

        — Noapte bună Mara!

        — Noapte bună Xander!

           Acesta mi-a făcut din mână înainte de a intra în magazin, însă eu nu am putut schița nimic mai mult decât un zâmbet forțat, apoi am luat-o la pas alert spre casă. Vreau mai repede să mă bag în cadă și să uit de toate acele amintiri ce mă macină de ani de zile.

N.A: Salut dragele mele. Ce mai faceți, cum sunteți? Știu că e un capitol cam tras de cap, dar promit să mă revanșez. ❤❤

Glasul inimii meleUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum