Flori de mucigai

10.9K 10 2
                                    

Flori de mucigai

Tudor Arghezi, este unul dintre reprezentanții modernismului românesc, care, în perioada interbelică, influențează lirica romanească, întrucât, pornind de la spiritul epocii sale, creează un univers artistic care impresionează prin varietate și inovație.

Publică, în 1931, volumul Flori de mucigai, volum al experienței carcerale, și debutează cu poezia cu același nume , fiind poezia programatică a volumului, aşa cum Testament este poezia programatică a volumului Cuvinte potrivite.

Este o arta poetică, în care Arghezi își exprimă concepţia asupra efortului artistului şi implicaţiile acestuia în actul creaţiei, prin valorificarea programului estetic preluat de la Charles Baudelaire, care, în unicul său volum de poezie "Florile răului" introduce conceptul de estetică a urâtului.

Consecință a unui episod din viața poetului, Arghezi fiind închis perioadă la închisoarea Văcărești, volumul tranfigurează o lume a sufletelor uitate și a păcatului, o lume ostilă în care poetul se simte claustrat, fiind totodată un element de modernitate. Chiar dacă nu utilizează ingambamentul, încadrarea în curent poate fi susținută de organizarea prozodică, poezia fiind alcătuită din 2 strofe, inegale ca număr de versuri, una polimorfă și un catren, cu metrică variabilă.

Tema poeziei este modernă, creația și efortul creator , eul liric fiind nevoit să renunțe la maniera traditionala de a scrie "am scris cu unghia pe tencuială" și să creeze într-un mediu impropriu.

Titlul poeziei "Flori de mucigai" este un oximoron, în care "florile" sugereaza frumusetea, puritatea, lumina, iar "mucigaiul" semnifică urâtul, răul, descompunerea și întunericul. Oximoronul creează o imagine contradictorie a lumii, în care valorile umane sunt degradate, alterate, în care viata oamenilor este supusa reprimărilor, restricțiilor rigide și transmite ideea complexă a imperfecţiunilor vieţii, fapt care îi provoacă poetului aversiune și repulsie. Asocierea celor două categorii estetice contradictorii, frumosul – reprezentat de floare – și urâtul cu rol de evidențiere a imperfecțiunilor vieții– sugerat de mucigai – creează o imagine reprezentativă pentru „estetica urâtului". „Florile de mucigai" simbolizează astfel frumuseţea care poate fi descoperită chiar şi într-un mediu ostil, al damnării şi al întunericului.

Poezia cuprinde două strofe, fiecare strofă delimitând câte o secvență, inegale ca număr de versuri: prima strofă, de 16 versuri, defineşte condiţia artistului şi a operei sale, iar strofa a doua, un catren, raportează actul creator la realitatea lumii în care trăieşte artistul, accentuând adeziunea lui T. Arghezi la „estetica urâtului".

Prima strofă aparţine planului creaţiei, conturând, încă din incipit, caracterul de artă poetică al textului. Câmpul semantic al creaţiei cuprinde termeni precum: „am scris", „stihuri", „unghia îngerească"(metaforă ce sugerează inspiraţia divină), „să scriu", fiind astfel reliefată dorința eului poetic de a se exprima și setea acestuia de comunicare.

Prima secvență lirică debutează astfel cu ideea imposibilității eului de a comunica cu exteriorul, creatorului lipsindu-i cele necesare scrisului. Spaţiul creaţiei este unul ostil, rece, al claustrării: „Pe un părete de firidă goală / Pe întuneric, în sigurătate". Peretele "de firidă goală" conturează imaginea închisorii, a izolării, întreg volumul „Flori de mucigai" fiind, de altfel, o expresie a imaginarului temniţei. „Întunericul" şi „singurătatea" pot fi considerate metafore ale condiţiei umane, dar înfățișează, mai ales, condiţia artistului în raport cu divinitatea, accentuând ideea de tristeţe cauzată de sentimentul abandonului. Eul liric, aflat într-un spațiu al singurătății absolute, se simte abandonat de divinitate și de inspirația divină, ajutorul divin sugerat de numele evangheliștilor "Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan" neputând ajunge în planul claustrant "cu puterile neajutorate". "Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul" sunt simboluri care ilustrează ideea de putere, de evadare prin intermediul scrisului și aspirația spre înălțare.

Argumentări bacUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum