În mintea unui criminal

Prolog

      Chung Corporation, Seoul, Gangnam-gu 88-37

      Ușa se deschise încet, lăsând o siluetă înaltă să pătrundă în biroul celei mai renumite corporații din Coreea. Lumina din încăpere scotea la vedere chipul unui bărbat în vârstă de treizeci de ani. Trăsăturile pronunțate, chipul neted și pielea fină te făceau să crezi că este mult mai tânăr decât vârsta adevărată. Era îmbrăcat elegant, la cravată, cu un costum negru și cămașa albă ca laptele. Ochii aproape negrii ce însoțeau o privire pătrunzătoare analizau în detaliu fiecare colțișor a biroului.

      Între timp, bătrânul ce stătea așezat pe canapeaua din piele neagră, se ridică cu un zâmbet larg pe buze în întâmpinarea acestuia. Era mult mai mic de înălțime, iar părul de un alb aproape imaculat ieșea imediat în evidență. Ridurile feței i se încrețiseră și mai mult din cauza zâmbetului pe care îl purta. Luă mâna bărbatului într-a  sa și își întredeschise buzele, lăsând cuvintele să iasă.

      — Jae Wook, fiule! spuse acesta cu o voce răgușită. Ce mă bucur că ai trecut pe aici! Cu ce gânduri ai venit? De obicei eu trebuie să te contactez pentru a ne întâlni.

      — Trebuie să am un motiv pentru care să vin? întrebă Jae Wook cu o voce joasă. Voiam să văd cum mai stau afacerile și ce mai faci.

      Își lărgi puțin nodul de la cravată, apoi se așeză pe unul dintre fotolii. Din câte putea observa tatăl său stătea bine mersi la serviciu. Probabil nu clintise niciun deget toată ziua. Majoritatea timpului oamenii din preajma lui făceau totul, pentru asta îi plătea. Avea șofer propriu și nu se mai chinuia să conducă la vârsta lui înaintată. Afacerea cu bijuterii a tatălui său mergea excelent și nu dădea semne de vreo problemă. Atâta timp cât totul mergea bine, apele erau liniștite la companie. Bătrânul Kim se așeză lângă fiul său cu două pahare de vin roșu în mână.

      — Este de calitate foarte bună! îi întinde unul dintre pahare, apoi se rezemă de spătarul fotoliului. Dulce și aromat!

      Sorbii zgomotos din lichidul roșu pentru ca mai apoi să își privească din nou fiul. Îl studie îndeaproape, întrebându-se de viața lui de zi cu zi din afara corporației. Nu îl vedea prea des, iar mereu când voia să știe ce face se alegea cu un răspuns sec și vag, fără prea multe detalii.

      — Nu ai de gând să îmi spui cum mai ești și ce faci? întrebă acesta, încercând să spargă liniștea din încăpere. Sunt tatăl tău, am dreptul să știu cum o duci.

      Jae Wook nu răspunse imediat, în schimb privi spre paharul cu vin câteva clipe, apoi luă o gură. Aroma dulce îi încântă papilele gustative și îl făcuse să zâmbească ușor. Întrebarea tatălui său continua să rămână în aer de parcă nici măcar nu s-ar fi făcut auzită la urichile acestuia. Singurul lucru ce spărgea acea liniște dintre cei doi era televizorul. Știrile serii începuseră doar cu câteva minute înainte ca acesta să ajungă în birou. La un moment dat, după alte minute de tăcere, Jae Wook privi spre ceasul de la mână, apoi din nou la tatăl său.

      — Am fost prin oraș cu niște treburi! răspunse într-un final, urmând să acopere, subtil, pata roșie de pe mâneca cămășii.

      Bătrânul Kim observă gestul bărbatului, însă decise să nu spună nimic. În schimb, aruncă o privire suspicioasă spre chipul fiului său care nu schița nicio extresie. Simțea că i se ascunde ceva și spera ca acel sentiment să nu fie unul rău. Subiectul de la televizor se schimbase într-o știre de ultimă oră ce le atrăsese atenția amândurora.

      — În urmă cu aproximativ o oră Departamentul de Poliție din Seoul a primit un apel din partea unei tinere care susținea că este urmărită de un bărbat îmbrăcat cu o pelerină de ploaie neagră. Din păcate, treizeci de minute de la întreruperea apelului, trupul acesteia a fost găsit neînsuflețit în Gangnam-gu, pe o alee, aproape de Dogan-daero 78gil. Anchetatorii încearcă în momentul de față să constate cauza morții cât și să identifice posibile indicii ce ar putea ajuta poliția...

      Un mic zâmbet își făcuse apariția pe chipul lui Jae Wook care stătea și asculta în tăcere spusele jurnalistei. Un mic fior de plăcere îi străbătu corpul în momentul în care imaginile de la locul crimei începuseră să se arate. Era de-a dreptul încântat că opera sa tocmai fusese descoperită. Urma să vadă dacă autoritățile erau mult mai bune decât el.

      — De ce zâmbești așa? întreabă bătrânul Kim, derutat fiind de reacția fiului său.

      — Doar așa! spuse acesta, calm, și se ridică de pe fotoliu. Voi pleca acum! Mai am câteva treburi de rezolvat înainte de a merge acasă.

      Cu aceste vorbe spuse, Jae Wook îi ură o noapte frumoasă tatălui său, apoi părăsi biroul cât și clădirea. Se îndrepta direct spre locul crimei. Nu putea să rateze reacțiile anchetatorilor și a detectivilor din spatele camerelor de filmat. Voia să le vadă cu proprii săi ochi, nu la televizor.