Kim Jae Wook este un om cunoscut în domeniul afacerilor, fiind CEO al unei mari corporații din Coreea de Sud. Fiul unui patron de renume și cu mulți bani, are parte de toată libertatea de care dorește. Mai mereu la costum, cu o ținută decentă, cuvin...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Gangnam-gu, Dogan-daero 78gil, ora 22:04
Mici fulgi de zăpadă începuseră să cadă din cerul întunecat al nopții. Adierea rece a vântului îngheța sângele din venele oricăruia se aventura seara pe stradă. Chiar dacă era sfârșit de februarie, iarna încă își făcea simțită prezența peste întregul oraș. Străzile, pustii la acea oră târzie, erau luminate doar de câțiva stâlpi electrici, însă întunericul tot reușea să domnească, iar liniștea era apăsătoare. Singurul lucru ce reușea să se facă auzit era sunetul unor pantofi. O femeie tânără, probabil cu vârsta de douazeci de ani, alerga pe aleile retrase din Gangnam-gu.
Respirația îi era greoaie, iar hainele cândva curate, erau pătate pe alocuri de sânge. Avea răni și vânătăi pe întreg corpul. Mâinile îi erau însângerate din cauza tăieturilor încă deschise. Părul ciufulit i se revărsa peste umerii mici și fragili. Lacrimile îi invadau obrajii plini de vânătăi, iar ochii exprimau groaza prin care trecea în acel moment. Era speriată pentru propria viață. Abia ieșise de la locul de muncă și intrase la un magazin din apropiere pentru a-și face câteva cumpărături. Cum era deja târziu, decise să ia un drum mai scurt spre casă, însă se pomenise în fața unui bărbat înalt, îmbrăcat cu o pelerină de ploaie. Doar o secundă îi trebuise acestuia să o atace de parcă ar fi fost o fiară sălbatică. O minune făcuse ca ea să scape și să fugă cât mai departe de maniacul care tocmai încercase să o ucidă.
Mai avea doar câteva străzi distanță până să ajungă acasă, însă picioarele îi cedaseră în momentul în care se împiedicase de o bucată de nylon aruncată la întâmplare pe trotuar. Spre nefericirea ei își fracturase glezna din cauza căzăturii. Chiar dacă era posibil ca individul periculos să se afle pe urmele sale, trebuia să facă ceva pentru a se salva. Atât cât putuse de mult, începuse să își târască trupul în spatele unor containere de gunoi și rămase în tăcere câteva minute îndelungate. În afară de respirația sa greoaie nu se mai auzea nimic. Acela era momentul în care putea să ceară ajutorul cuiva. Cu mâinile tremurându-i, scoase telefonul din buzunarul paltonului și apelă numaidecât numărul de urgență. Își apropie telefonul de ureche și așteptă ca poliția să răspundă. În secunda care urmase, o voce masculină se făcuse auzită de la căpatul celalalt al apelului.
— Bună seara! Aici este Serviciul de Urgență. Care este problema? întrebă bărbatul pe un ton calm.
— Vă rog, ajutați-mă... vocea femeii era greu de auzit din cauza suspinelor și a plânsului.
— La ce vă referiți, doamnă?... Calmați - vă și încercați să explicați mai amănunțit ceea ce se întâmplă!
— Cineva încearcă să îmi facă rău... vrea să mă omoare! Vă rog, ajutați-mă! femeia începuse să plângă mai tare, cercetând cu privirea împrejurimile pentru a fi sigură că nu era nimeni în jurul ei.
