ADAM.

Mocirlă; Capitolul treisprezece.

"Scenariul 1."

Unde mă aflam? cine mă aruncase în această mocirlă? am trăit într-un mod ordonat și avusesem o viață liniștită, dar acum pare-se că mâinile mi s-au murdărit și pielea mea prinsese mirosul sângelui. O nouă piele-mi creștea peste cea veche, era acoperită de săruturile lui Adam, strigătele din lăuntrul lui, era acoperită cu murdăria acestui penitenciar care mă înstrăina de mine însămi.

Aș fi vrut să mă întorc în perioada când viața mea nu era atât de gălăgioasă, aș fi vrut să am parte din nou de liniștea firii, să am cuvintele unei proze scurt pe buze, aroma unui ceai de mușețel în nări. S-o rog pe mama să-mi împletească părul, să-i aud pașii prin casă, să-i văd ceașca de cafea pe bufet cu zațul ars pe fund.

Aceste momente păreau o ficțiune a minții mele fiindcă uitasem cursul acelei vieți, mă adaptam la noua mea persoană - îi permiteam întunericului să se substragă prin lumina mea.

M-am trezit în patul meu cu o adâncă durere în piept, frica începea să-mi trimită furnicături prin fiecare nerv. Mâinile mi se balansau în josul patului și picioarele îmi atârnau în neștiință pe jos, casc profund și simt o usturime cum îmi încearcă ochii imediat ce îi întredeschisesem. Mă simțeam vinovată gândindu-mă că eu am dormit în siguranță, profund și comod în patul meu, dar Adam încă trăiește sub patimă.

Nu îi acceptasem propunerea lui Cain gândindu-mă că autoritățile o să se sesizeze, eram neputincioasă și mă mustram pe mine însămi că nu pot face nimic să-l salvez. Am așteptat ore întregi, dar așteptarea nu se sfârșea, așteptam dând ture prin cameră, lovindu-mă cu capul de perete, trăgându-mi părul din cap. Ușa era în aceeași postură, era neclintită și eu încă așteptam să se termine acest masacru.

O strigam pe mama din toate adâncurile mele fiindcă aveam nevoie de ea ca de următoarea gură de aer, voiam s-o simt, să-i aud glasul care mi-ar liniști într-o secundă dezordinea din lăuntrul meu. Îi țineam poza între degete și meditam asupra ei, vorbeam cu ea ca și cum m-ar putea auzi.

- Știi, mamă. Tata a venit în vizită și nu m-am dus să-l văd.

Lacrimile mi se unesc pe bărbie și își continuă drumul în josul gâtului mai apoi.

- Aș fi vrut să îmi regăsesc vechiul adăpost din brațele tale.

Continui și îi conturez fața din imagine cu vârful degetelui.

- M-am îndrăgostit pentru prima dată, mamă.

Zâmbesc tâmp și mă rușinez de propiul meu gând.

- Sper să ne întâlnim în următorul meu vis, mamă.

Îmi duc poza spre buze și îi sărut chipul mamei privindu-mi lacrimile cum se scurg pe poză și o umezesc.

La o singură bătaie din gene îl vedeam pe Adam și durerea din pieptul meu creștea, se înmulțea și mă răpunea. Fiecare minute care trecea îmi amintea că Adam încă e îndurerat și starea lui depinde de alegerea mea, dar propunerea lui Cain e josnică.

Am decis să merg la Matthias să-l implor din nou să mă ajute, să implor la mila și la conștiința lui. Părea un om rău, dar știam ca asta e o simplă aparență, îi era teamă să provoace binele în interiorul său ca nu cumva să se schimbe.

Mi-am tras un pulover peste cap și am aranjat firav poza mamei sub pernă, puloverul era al lui Adam și mirosul pielii sale a acționat ca un analgezic asupra durerii mele. Mi-am tras nasul și mi-am șters obrajii înlăcrimați, am pornit în pași alergători spre pavilionul lui Matthias.