Un soare sângeriu privește printre albii nori
Gândindu-se la furtuna ce-a fost și ce va fi.
Ale sale raze sângerii sunt păzite de baroni,
Ce aparțin planetei unde locuiesc numai stihii.
Ce soare arzător privește peste noi în zare!
Nu văd nimic, doar un chip mic și ars.
Copile, al cui cadavru mai ești tu oare?
Eu să fiu acest chip biciuit de razele solare?
Nu mă cunosc, văd doar sânge oriunde m-aș uita;
Acest lichid scurgându-se din ale minții locuință,
Nu e doar un gând sadic sau o nespusă dorință,
E durerea ce mă ține închisă în a trupului temniță.
Din aceste roșii aternuturi să răsar aș vrea.
Ridic mâna, dar trupul mi-e greu și nu e nimeni.
Nu e nimeni aici care să mă poată ajuta,
Sunt doar eu, în acest abis gol pretutindeni.
