Logodnic de închiriat

Capitolul 33

                      Lucas

          O mai sărut încă o dată pe creștetul capului și ea se lipește de mine și mai tare. Își pune capul peste pieptul meu și închide ochii.

         – Îți mulțumesc, îmi zice și respirațiea îi devine regulată.

        Îi mângâi părul ușor ondulat și cobor pe brațul care mă ține prizonier lângă ea.

         Mă mai uit o dată la chipul ei angelic și mă întreb cum de am rezistat atâta timp fără să o ating măcar. Din prima clipă în care am văzut-o am știut că e specială, nu ca tipele ieftine din cluburi care îmi țineau de urât noaptea când mă plictiseam.

        Cu ele nu era nimic magic, nimic care să mă facă să îmi imaginez viitorul alături de una dintre ele. Nu știu cum să numesc ceea ce simt alături de Alysson. M-a dat peste cap complet. Orice zic, fac sau gândesc e legat de ea. Acum că a avut încredere în mine să-mi povestească despre ea, nu vreau să o dezamăgesc. I-am promis că-i voi fi alături și așa voi face.

        Mă uit la buzele sale curbate într-un zâmbet și aș vrea să opresc timpul în loc și cel mai mult îmi place că eu sunt sursa acelui zâmbet. Îmi vine să râd and mă gândesc cum am ajuns. Să mă bucur la zâmbetul și să sufăr la tristețea altuia.

        Oare e bine să aprind un foc în sufletul meu și să știu că risc ca inima mea să devină scrum? Să mă arunc în mare pentru ea, chiar dacă nu știu să înot? Să sar după ea de pe cel mai înalt vârf și să știu că îmi e fatală căzătura?

         Aș fi un laș dacă aș fugi de aici înainte să mă îndrăgostesc? Nici măcar nu știu ce înseamnă. Am avut o singură relație de lungă durată și aia la cinșpe ani. Se poate spune că am fost un pierde vară, dar adevărul e că nu am găsit persoana potrivită.

        Fiecare fată cu care am ieșit nu m-a atras în nici un fel, în afară de fizic. M-am întâlnit cu multe, nici nu le mai țin minte numele tuturor, dar niciuna nu m-a marcat în felul ăsta

        Sigur am înnebunit, îmi zic și mă las cu capul pe pernă.

         Sunt un prost dacă cred că Alysson se va uita în felul ăla la mine. Mă vede ca pe un sprijin provizoriu înainte să ne despărțim și să ne vedem de ale noastre. Întrebarea grea acum vine. Vreau să fiu provizoriu?

         Mă gândesc la nenoricitul cu care a petrecut atâta timp împreună. Oare se va întoarce la el dacă va avea ocazia? Probabil că da, dar mie ce-mi pasă?

         Ești gelos, boule, îmi strigă subconștientul.

         Nu, nu sunt gelos! Oare știu cum se simte?

          Vezi? Ești un bramburici, îmi râde în față un gând.

          Scutur din cap alungându-mi aiureala asta din cap. Ce mama naibii!

         – Luca, geme Ally și eu devin imediat atent la ea. Nu pleca…, zice încet și inima mea se face cât un purice.

         Na, fraiere, zice din nou vocea aceea.

          – Nu plec, micuțo, nu plec nicăieri…

         Mai pierd o jumătate de oră stând lângă ea și ascultând voci idioate care îmi zic că sunt prost. Probabil ar trebui să merg la un control. Conștiința mea e cam agresivă de ceva timp.

         Mă uit la ceasul de pe noptieră și văd că bate ora unsprezece noaptea. Îmi închid ochii înainte să o aud pe Lissy șoptind ceva nedeslușit. Și un “mulțumesc, Luca”. O mai strâng o dată în brațe înainte să îi răspund:

          – Cred că te iubesc, Lissy… Și eu sunt confuz, nu știu nici eu ce vreau…

         Zâmbesc și închid iar ochii de data asta adormind aproape instant.

        Mă trezesc razele enervante ale soarelui care îmi intră în ochi. O feresc ușor pe Lissy care încă doarme și mă ridic în șezut. Mă întind puțin și cobor din pat. Am gâtul uscat și mă simt puțin amețit. Am dormit îmbrăcat și ceea ce fac nu e decât să îmi schimb tricoul.

          Cobor scările și intru în bucătărie. Jane probabil nu s-a trezit, chit că e nouă dimineața. Deschid un dulap și îmi iau un pahar pe care îl umplu cu apă. O devorez și îl așez pe blatul de lângă chiuvetă. Îmi frec tâmpla și îmi trec mâna prin păr înainte să aud bătaia din ușă.

         – Oare cine, Doamne mai e, mă întreb exasperat.

           Traversez holul, târându-mi picioarele după mine. O deschid și dau nas în nas cu James.

          Rămân puțin blocat și mă frec la ceafă când acesta mă întreabă de Ally.

          – Încă doarme, zic mascând iritarea.

          – Voiam să vă invit la o cafea, dar dacă ea nu e trează, ai putea să mă însoțești doar tu, dacă vrei.

         Îmi calculez opțiunile. Între a bea apă de la chiuvetă și între a bea o cafea caldă împreună cu ciudatul ăsta binevoitor. Aleg să merg cu el.

        – Îmi iau geaca și vin.