Dragoste şi război

Capitolul 4

         "Ania pășește în negura nopții sub privirile îngrijorate ale Zashei, moment în care trupul ei se cutremură, iar ochii se umplu de lacrimi.

         Își strânge haina bine pe ea, ochii fiindu-i pironiți asupra siluetei Anyei. Cât de crudă poate fi uneori viața și cât de mult poate schimba aceste sentimente soarta unui om. "Un simplu copil maturizat prea devreme.", își spune ea, clipă în care are tendința de a se duce după Anya, dar viața ei trebuie să continue. Anya este un copil deștept, maturizat poate prea din timp, dar asta nu o face vulnerabilă. O admiră pentru putere și voință, deși ea nu trebuie să simtă aceste lucruri. Zasha se gândește și știe, este conștienta că fiecare om are doi lupi pe care îi hrănește. Depinde numai de oameni ce parte hrănesc: partea cea bună sau partea cea rea, dar ea știe că micuța va alege ceea ce este corect. Fulgerător, Zasha își amintește de ce a plecat: găsirea lui Mihailov.

          Liniștea nopții este ca un zumzăit de albine în urechile Zashei. Trebuie să pornească la drum, altfel zorile o vor prinde pe străzile pline de pericol ale Moscovei. Nemții vor invada fiecare străduță, fiecare cotlon al magazinelor, fapt ce o face să icnească. 

           Fata se ridică de pe pământul rece, iar cu podul palmei își șterge lacrimile ce nu pot fi contenite. Simte că inima îi este grea, dar știe că Mihailov nu poate avea aceeași soartă că Piotra. La naiba, știe lucrul acesta și va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a evita acest lucru. Îl vă apăra pe Mihailov chiar și cu prețul vieții ei. Clipește odată, moment în care întreaga ei viață îi trece prin fața ochilor. Copilărie, adolescența, primul sărut. Oare viața ei se va termina odată cu intrarea pe front? Oare va apuca să simtă primul fior al dragostei? Acestea sunt întrebări fară răspuns deocamdată, întrebări la care Zasha nu vreau să răspundă. 

          Cu inima grea și cu sufletul plin de durere, fata cu părul bălai își continuă drumul anevoios. Este un drum greu deoarece aerul rece îi biciuiește întreg trupul. Degetele de la mâini și picioare parcă nu și le mai simte, fiind parcă niște parti componente din trupul ei, atașate robotic. 

         Dar oare unde să se îndrepte? Unde se va duce? Unde este Mihailov? 

        Zasha pășește cu inima plină de durere pe străzile pustii ale Moscovei, ce altădată erau pline de chiote de veselie. Probabil vărul ei știe că îl caută, așa că el nu va fi statornic.

         De ce este așa egoist? De ce se gândește numai la ce vrea el? De ce încearcă să o apere pe Zasha, chiar și împotriva ei? În aceste momente Zasha are întrebări grele pentru sufletul ei.

      Își strânge bine haina pe ea, își ridică gulerul, după care începe să hoinărească pe străzile pustiite. Picături de rouă i se rostogolesc din ochii ei mari și albaștri pe obrajii brăzdați de durere și suferință. Pentru fată frigul a devenit ceva normal în aceste câteva ore de călătorie.

       Pășește....Pășește greu, picioarele ei nemaiputand să o asculte. Trupul începe să îi cedeze. Mai face câțiva pași, după care simte că pământul se învârte cu ea, pleopele devenindu-i din ce mai grele. Se oprește pentru o clipă să se odihnească. Trage aer în piept, simtind ca își mai face puțină putere pentru a mai continua câțiva pasi, dar încotro se îndreaptă? Unde este vărul ei?

          Toate aceste gânduri o fac să tresară, dar ea își știe țelul. Știe ce vrea.

          Stomacul ei se strânge. Zasha reușește să mai facă doi păși, după care pică secerată. Frigul îndurat și amalgamul de emoții trăite în ultima perioadă își pun amprenta pe ea.