Până la sfârșit

Capitolul 9

Ieri am fost un dezastru pe două picioare. După ce am ajuns acasă de la spital m-am tot gândit dacă chiar aș putea face asta. Până la urmă nu e așa de rău precum mă așteptam.

Am dărâmat o statuie la care mama ținea mult. M-a dojenit toată după amiază iar colac peste pupăză Adam a fost prezent aproape tot timpul pe aici de când am ajuns acasă.

Nu vreau să se înțeleagă greșit, eu și el am căzut de comun de acord să nu mai vorbim despre ce s-a întâmplat, dar văzându-l aici, cu sor-mea, sarutându-se și făcând chestii de cuplu îmi întoarce stomacul pe dos. La un moment dat am vrut să îi trag un pumn în falcă de toată frumusețea. O mințea pe Tania. Dar nu numai el, și eu. De aceea m-am retras, nu e numai vina lui, e și a mea. Eu si Adam nu o să mai fim niciodată așa cum eram înainte, și sunt împăcată cu asta.

Mai pe seară m-am închis în camera mea pentru a fii singură. Mama m-a chemat la cină dar am refuzat să iau parte. Oricum nu îmi era foame. Decât să îi văd pe ei cum se cred familia perfectă mai bine stau nemâncată. Tata oricum a stat peste program azi deci încă un motiv, pe lângă altele, să nu particip la porcăria aceea de cină.

Mâine îl externează pe Theodor și mă gândesc serios dacă să mă duc sau nu. Nu vreau să cread că stau pe capul lui sau ceva. Nici mie nu cred ca mi-ar face plăcere să stau cu el. Ieri mi s-a parut destul de drăguț. Chiar dacă avea privirea ca de diavol, ceva în ochii lui spunea că nu e așa cum toți predinte că este. Uneori nici noi nu mai știm ce mască purtăm.

Ziua de azi a trecut repede. Eu am refuzat să ies din camera mea și am coborât doar atunci când toți membrii familiei au plecat. M-am îndreptat direct spre frigider. Oricât aș spune eu ca nu mănânc stomacul meu nu este de acord cu mine. Am luat un iaurt cu fructe și l-am mâncat pe nepusă masă. Am simțit că nu e de ajuns așa că mi-am mai luat o banană și am urcat din nou în camera mea. Nu vreau să văd pe nimeni acum.

La cină, tata, a urcat la mine în cameră pentru a-mi spune că masa este gata și mă așteaptă jos pentru a mânca împreună ca o familie. Pufnesc pe nări și o iau spre bucătărie. M-am așezat la masă și nu am scos niciun sunet. Am mâncat în liniște friptura la cuptor care era atât de bună încât mă făcea să gem de plăcere, dar m-am abținut. Mama se mai uita la mine din când în când cu o privire mustrătoare, dar nu am băgat-o în seamă. M-am ridicat de la masă, scuzându-mă și m-am retras din nou în barlogul meu de toate zilele.

Au trecut patru zile de când am fost la spital. M-am gândit mai bine și cred că e o pierdere de timp. Nu pot să-l ajut în niciun fel pe Theodor. Oricum părea destul de bine.

Am de gând să mai ies la alergat dar nu în pădure. Cred că n-am să mai calc niciodată acolo. Atunci era să mor și nu vreau asta. Încă nu am experimentat toate lucrurile posibile. Încă nu am vizitat Sankt Petersburg și chiar imi doresc nespus de mult. Am citit o carte în care acțiunea se desfășura acolo și de atunci am o fixatie pentru locația aceea. Nu am fost niciodată cu cortul și nu am avut prima mea noapte de dragoste. Chiar nu vreau să mor virgină.

Îmi trag o pereche de pantaloni scurți și un tricou larg pe mine și părăsesc casa nu înainte să îi spun mamei unde plec.

Mă îndrept către intersecția dintre strada mea și Str. George. Privirea îmi pică asupra drumului iar voma îmi ajunge până în gât. Vederea mi se încețoșează iar picioarele mele nu vor sa coopereze cu mine. Tot accidentul mi se derulează în minte. Mă dau doi pași în spate și mă lovesc de un zid rece iar atunci ma trezesc ca din transă. Sunt întreaga, sunt curată, sunt bine. Îmi închid ochii pentru o fracțiune de secundă și trag aer în piept. Număr până la zece și după o iau la pas spre cafenea.