Trandafir in Noapte

Capitolul Treisprezece-Captiva

Acuma ma pliktisesc rau de toooot si n-am avut chef sa invat la isto (dau test din nuj cate lectii) asa ca am pus muzica si am inceput sa scriu . sper ca o sa va placa :D 

______________________________________________________________________________

Treisprezece

Nu imi aminteam exact ce patisem –aveam o durere de cap groaznica-, dar stiam ca indiferent ce se intamplase... nu era de bine.

Simteam ca stateam pe un fel de scaun lasat putin pe spate-cred, inca eram cam ametita ca sa specific exact- si ca eram singura, oriunde eram. Am incercat sa-mi deschid ochii, doar ca lumina din prejurul meu era inca prea puternica. Dupa vreo cinci minute, am inceput sa disting forme in jurul meu- pereti, tavan, podea, o usa. In primul rand am observat ca toate erau de un alb imaculat si pareau extrem de moderne.

Dupa ce am putut sa vad clar incaperea alba si goala in care eram, mi-am dat seama ca eram legata de scaun. In fine, scaunul ma tinea legat de el. Era un fel de scaun cu incuietori electronizate de care nu puteai sa scapi probabil fara vrun cod sau asa ceva. Eram legata de maini, coate, picioare si stomac. Mda. Clar nu aveam sa ma duc nicaieri pentru o perioada.

Si dintr-o data, mi-am amintit ce patisem.

O, nu. Pe masura ce imi aminteam, deveneam tot mai nervoasa. Mi-am amintit de tatal lui Christophe, de agentii aia inarmati, de alee si mda... de injectia aia nenorocita care imi venise de hac. De mica urasem injectiile.

Uram sa nu pot sa fac nimic, asa ca am incercat –prosteste-sa rup legaturile de metal. Nici nu stiu de ce am incercat. M-am impins cat de tare am putut, dar normal, fara rezultat. M-am intins la loc pe scaun, in timp ce am scos un sunet de frustrare.

Pentru prima data, am observat ca se afla si un perete-oglinda in fata mea, ca si la interogatoriile politiei. Imi vedeam propria reflectie in sticla. Aveam parul putin ciufulit, si aveam o mica vanataie pe gat unde ma intepase seringa.La naiba, da’ tipul ala practic infipse seringa in gatul meu...daca tot o facuse nu putuse sa o faca mai incet?

M-am mai holbat in oglinda cateva secunde, dupa aceea am inceput sa ma simt ciudat. Dupa aceea sticla putea fi cineva, care ma urmarea chiar acum. Acest gand imi dadu fiori, dar m-am hotarat sa incep sa fac galagie. Daca aveam sa mor, oricum aveam sa mor mai devreme sau mai tarziu, asa ca nu conta acum daca faceam galagie sau nu.

-HEI!

Nici-un raspuns.

-Alooo! In timp ce strigam mi-am amintit de tatal lui Christophe, si am inceput sa ma enervez rau de tot. Hai,hai afara, de oriunde te ascunzi nenorocitule! Sa sti ca daca eram doar eu si cu tine, fara micii tai soldatei nu cred ca se termina bine... pentru tine!

Din nou, doar liniste.

Nervoasa si frustrata peste masura, am inceput din nou sa ma zbat in scaunul acela afurisit, dar nimic. Nu se clintise nici macar un milimetru. La naiba. New York-ul ma facea sa injur o groaza.

Am mai stat asa o vreme, pana cand am auzit cum se deschide usa metalizata. Prin ea, intra nimeni altul decat tatal lui Christophe, purtand pe fata o figura rautacioasa si enervanta. Doamne, cat puteam sa-l urasc pe tipul asta.

-Era si cazul, incepeam sa ma plictisesc, am zis eu sec.

-Chiar si acum esti impertinenta in continuare? intreba el , razand.

-Sti ce,mosule? N-o sa mai fiu „impertinenta” in ziua in care n-o sa mai fi tu un ticalos, am zis eu incruntandu-ma la el.

Tatal lui Christophe incepuse sa rada ca pentru sine, si se apropie de mine. Se opri in fata mea, iar zambetul ala enervant incepea sa-i paleasca. Acum se uita la mine doar cu ura si la fel faceam si eu. Parca era un concurs care se uraste cel mai mult.

Si dintr-o data, isi ridicase mana si imi dadu o palma. Tare.Lovitura ma facu sa-mi dau capul pe spate si simteam ca o sa am o vanataie si pe fata. Nenonoricitul.

Am stat cu capul aplecat flexandu-mi maxilarul, in speranta de a mai scapa de durere. In nici-un caz nu aveam sa plang sau sa ma vaiet in fata tipului asta.

-Acum, ce-ar fi sa vorbim putin... zise el aplecandu-se putin peste scaunul meu. De unde ai venit? ma intreba aspru.

-De pe Terra, am zis eu zambind dulce.

Si dintr-o data, mi-a mai dat o palma, mai tare decat cealalta. Pentru cateva secunde, lovitura lui ma facu sa vad stelute, iar in gura mi se parea ca simt gust de sange. Mi-am intors capul si am scuipat pe jos. Mda, stiu ca nu era un gest prea feminin dar nu aveam sa stau cu sangele in gura, nu?

-De unde vi? ma mai intreba odata.

-Din univers, am zis eu din nou, si mai vag decat data trecuta.

Raspunsul meu imi mai aduse o lovitura, dar de data asta era un pumn in stomac. Mi-am strans ochii de durere, dar n-am scos nici-un sunet.

Si interogatoriul o tinu asa intr-una dupa acelasi model. Intrebare, raspuns vag, lovitura. Uneori doua lovituri. Dupa o vreme, tatal lui Christophe se plictisi si imi zise ca va mai veni mai tarziu, dupa care iesise si ma lasase singura. Multumesc Doamne. Nu stiam cate lovituri mai puteam incasa in liniste, fara sa-i dau satisfactia de a ma auzi vaietandu-ma de durere.

Am aruncat o privire in oglinda. Aveam sange pe fata si din loc in loc vanatai urate. Firar.A mai scuipat odata pe jos, dupa care mi-am lasat capul pe spate, sperand sa adorm si sa dispar de aici.

De adormit sigur am adormit, pentru ca eram extenuata, dar de disparut...

Tatal lui Christophe mai venise de doua ori, iar de fiecare data mi-am primit setul de lovituri. Durea ca naiba, dar nu aveam sa imi tradez familia. In nici-un caz.

Deja incepeam sa scancesc putin la fiecare lovitura si am inceput sa realizez ca nu va mai dura mult pana aveam sa ma vaiet ca lumea. Coastele, capul si gatul ma dureau extrem de rau. Cred ca aveam cateva coaste rupte, desi nu eram sigura in totalitate.

Dupa ultima sa vizita, m-am molesit pe scaun, si am inceput sa ma holbez la tavan, urmarind modelele micute si albe de pe el. Eram fericita pentru ca stiam ca aveam sa mor fara sa imi tradez familia, indiferent cat avea sa doara pentru ca n-o faceam. Dupa o vreme, incepeam sa-mi simt ochii grei, asa ca i-am inchis. Probabil am adormit imediat, in ciuda luminii din prejurul meu. Acum eram doar eu si intunericul. Doar eu,singura, in intuneric, chiar daca eram inconjurata de lumina.

                                                                    Next Chapter: Capitolul Paisprezece-Vizitata