De fiecare dată mă trezesc la fel, simțind o apăsare ce amenință să îmi ia suflul . Primul gând se duce automat la pistolul din camera tatei și dacă astăzi va fi ziua în care îl voi folosi; pe el sau pe mine încă nu m-am decis, în ultimii ani alcoolul i-a ridicat stima de sine exagerat iar acum are impresia că dacă își ascunde dovada paranoiei sub pat este un adevărat geniu. Ei bine, geniu e ultimul cuvânt cu care l-aș putea descrie. Din obișnuință, îmi mut privirea spre lucrurile din cameră puține la număr, vechi, majoritar rupte și încerc să îmi imaginez cum cele două obiecte de mobilă (un scaun de lemn al cărui lac e decojit și spătar e rupt, și un dulap dureros de mare, unde pot încăpea liniștită împreună cu puținele mele haine) sunt înlocuite uneori cu un mobilier luxurios, alte ori cu niște copaci , depinde în care locuri din mintea mea vreau să evadez.
Oftez și mă ridic încet de pe salteaua care mă apără de podeaua rece și prăfuită. Afară e întuneric beznă, mă gândesc că e aproape miezul nopții, sublim asta înseamnă că ziua mea abea începe.
Trebuie să termin ce am început, continui să îmi spun în timp ce mă pregătesc să ies afară din văgăuna asta, dar trebuie și să am grijă să nu trezesc pe nimeni. Ultimul lucru pe care îl fac e să iau telefonul de sub așternuturi și să îl deschid. Normal, Spider m-a spamat cu o duzină de mesaje, toate inutile înafară de unul și anume următoarea noastră locație. Când văd adresa îmi scapă un zâmbet , hai că poate seara asta nu va fi atât de oribilă până la urmă..
