τнє ωαя οƒ ƒєєℓιиgѕ

5

Programul era aproape pe terminate când mă ridicasem de la birou pentru a bea un pahar cu apă când o umbră stranie trece pe lângă unul din pereți pierzându-se în peisaj.
Și cum curiozitatea mea nu e un lucru pre bun m-a făcut să o urmăresc.
Dădu-sem coltul și ajunse-sem în zona birourilor de încasări.
Ciudat nimic suspect.

Inima îmi stă în loc când mă întorc și dau nas în nas cu nimeni altul decât Josh, unul dintre angajați.

– Hei păpușă.

Spuse el cu o voce arogantă.
Îl privesc câteva secunde apoi îl împing plecând de lângă el.
Simt cum sunt prinsă de îngheietură și trasă cu brutalitate înapoi.

– Nu e frumos să ignori oamenii, mama ta nu te a învățat?
Sau era tot o coardă ce se uita după cei blocați?

Spuse el cu un rânjet mârșav pe chip.
Acel moment când picatura a umplut paharul, fu se doar o chestiune de timp până palma mea să îl plesnească peste față.

Sunetul producând un ecou puternic pe holul pustiu pe care ne aflam.

Acesta mă prinse cu brutalitate de antebraț, privirea lui putea băga pe oricine în sperieți.
Omul acela era psihopat.
În adevăratul sens al cuvântului.

Încercasem să tip dar la scurt timp palmă lui făcând contact cu obrazul meu stâng , impactul darmandu-ma din picioare, neputând să mai schot nimic pe gură.
Cuvintele nevrând să iasă la suprafață din cauza fricii unei alte lovituri pe care as fii putut să o încasez.
Durerea fiind una amorțită, nesesizabila pe moment.
Uimirea era mult mai presus de toate pentru mine la acel moment.

Se uita dezgustat la mine apoi pleacă de parcă nu s-ar fii întâmplat nimic.
De parcă ar fii fost în trecere.
Nimic neobișnuit.
Ce om bun de nimic.
Unu dintre tipurile de oameni cu care as prefera să nu am de aface. Bibolarii.

Cu greu am încercat să mă ridic de jos și o iau la pas spre biroul meu,
Cu toate că mergeam dezechilibrat asta observându-se clar.
Speranța că șeful să nu fii observat dispariția mea bruscă se amplifica cu fiecare pas mărunt pe care îl făceam.

Întrasem în birou și răsuflasem ușurată.
Nu era nimeni în perimetru.
Mă așez la birou arănjând lucrurile de pe el și strângându-mi lucrurile.

Programul se terminase deja de câteva minute.

Ies din birou și bat la ușa domnului Bang.
La scurt timp auzinduse cunoscutul,, intră "
Întru sfioasa acoperind mi obrazul cu parul.

Privirea lui fu atințintita asupra mea.

– Am crezut că ai plecat, am fost în biroul tău și lipseai,și programul nu se terminase.
Unde ai fost?

Acesta se ridică de pe scaun și se rezeamă în fața mea pe birou cu mâinile încrucișate la piept.
Privindu-ma fix.

– Am fost să beau apă...

Înxercam eu să mint.

– Hai nu zău, pe cine încerci tu să minți Haru?
Spune adevărul, unde ai fost.

Nu mai știam să vorbesc, îmi pierdusem complet cuvintele,
Asta era unu din efectele ce le are el asupra mea.
Eram speriată, mult prea speriată.
Limba mi-se încurca în gură.

Acesta se apropie de mine ridicând mâna dreaptă.
Eu din reflex ferindu-ma, crezând ca urma să-mi de a o palmă.

– Ti e frică de mine?
De ce?