Grădinile din Ravenswood: Creaturile Nopții

Capitolul XXI: "Imposibil, șocant și terifiant"

—Ai de gând să spui ceva? zic eu uitându-mă confuză la fața pictată a lui Jayce, în timp ce mă legăna pe o melodie cam nepotrivită pentru acest dans.

Oftă pentru câteva secunde, apoi înghiții în sec, evitându-mi privirea.

—Nu te înțeleg deloc, adaug vrând să îmi scot mâna din strânsoarea lui, dar își încleștă degetele mai tare.

—Poți să taci pentru două minute? Încerc să îmi pun gândurile în ordine, zise el uitându-se chiorâș la mine. 

—N-am de gând să stau aici și să fiu carne de tun pentru Stella, zic și dau să plec pentru a doua oară, doar ca el mă prinde de mână și mă învârte, aducându-mă mult prea aproape de el. Mirosul de mosc îmi invadă nările, iar în mâinile mele simțeam niște furnicături ciudate.

—Am început cu stângul, știu, spuse el fără să mă bage în seamă. Și îmi pare rău pentru necazurile create.De asemenea, Stella nu o să îți facă rău. Dar trebuie să înțelegi că ai de pierdut dacă stai în jurul nostru, în jurul meu. 

—Uite, Jayce, nu îmi pasă absolut deloc. Ce ai făcut pană acum mi-a creat confuzie totală, nu îmi zici ce se întâmplă cu tine, ceilalți vor să mă țină departe de prostiile tale, dar e cam târziu, nu crezi?

—Ce vrei să spui?

—Știu prea multe și știu că și tu știi, spun eu. Te-am avertizat în seara meciului despre băiatul ăla, iar el a dispărut brusc? 

Jayce se opri în loc, dându-mi drumul la mâini.Orice furnicături simțisem, dispăruseră toate atunci când se uită urât la mine, aproape cu dezgust.

—Crezi că am de a face cu dispariția lui?spune el, cu un licăr în ochi.

Avea o privire ciudată, de parcă ar fi fost cea mai onestă persoană din încăpere și l-aș fi acuzat de crimă. De parcă nu se aștepta să îi zic așa ceva, de parcă era rănit de cuvintele mele.

—Nu știu ce să cred! De ce ne-ar chema directoarea la ea, de ce m-ar avertiza în legătură cu voi?

—Dintre toate persoanele, fix tu ar trebui să realizezi că eu nu vreau să fac rău!spuse el ieșind de pe ringul de dans.

—Dintre toate persoanele, fix tu ar trebui să realizezi că îmi ești cel mai mare rău! îi răstălmăcesc propoziția, trecând pe lângă el și lăsându-l în urmă. 

Ies din sala de sport în fugă, pentru că nu vreau să mai vină nimeni după mine. Voiam să fiu singură. 

Am inspirat aerul rece al nopții, încercând să fac ca nodul din gât să dispară.De ce se mai chinuia Jayce să își ceară scuze?Nu îl mai înțelegeam deloc, era imposibil să ții pasul cu el.M-am îndepărtat de intrarea principală, căci fumul de țigară ce venea de la un grup de elevi mă făcea să tușesc neîncetat și părul meu se îmbâcsea repede de la mirosul neplăcut de tutun.Pașii mei călcau fără sens pe asfaltul uscat al parcării, la fel cum gândurile alergau prin mintea mea, căutând răspunsuri.

Dacă făcea asta cu un scop ascuns? Voia să știe că secretele lui erau în siguranță? Nu spusesem nimănui despre ce văzusem, despre ce făcuse el. Nimănui din afara grupului, căci era clar că ceilalți din grup știau ce se întâmpla cu el.

 Văzusem ceva ce nu trebuia. Văzusem ce era Jayce cu adevărat, chiar dacă nu știam cum să numesc acest lucru.De aceea mă menaja, ca ceilalți să nu afle, să nu afle orașul adevărul? Oricum nu aș fi zis nimănui, voiam adevărul doar pentru mine, pentru pacea mea interioară.