Capitolul 11

141 18 2
                                    


Perspectiva lui Hwang Hyunjin

~după o săptămână~

Picături reci de transpirație îmi încadrau fața. Respiram scadat simțind cum orice gură de aer era un chin. Aș fi vrut să pot țipa, dar nu mi găseam gura. Nu mă puteam gândi la nimic decât la sfârșit.

  Orice început are un sfârșit. Dar dacă sfârșitul meu e un început pentru altcineva? Dar dacă din contră altcineva are nevoie de un stop ca eu să pot continua? Nu puteam să cred că asta era finalul. Nu așa ar fi trebuit să fie unul. Nu era dureros sau trist. Era doar un capăt de linie și nu știam dacă după mai exista ceva.

  Lucrurile se terminaseră mult prea simplu. Totul părea mult prea ușor. Era liniște...în sfârșit liniște și cu toate astea eu nu mă simțeam liniștit și împăcat. Simțeam cum în sufletul meu stă să înceapă o furtună pe care încercam din răsputeri cumva să o ignor. O ignorasem în mod inconștient de ceva timp așa că avea să erupă. Și când o va face, va distruge tot ce a mai rămas din mine. Speram poate nimic. Sau chiar erupea deja, dar era o furtună atât de mută încât nici nu realizasem că era acolo.

  Încet-încet simțeam cum corpul meu refuza să mă mai înțeleagă și eram ok cu asta. Eram atât de împăcat cu simplul fapt că se termina și poate așa trebuia să fie. Oricum nu era nimic de salvat și eu unul nu voiam să mai fiu un salvator. Construiam mereu ziduri care se dărâmau la primul vânticel. Eram prea slab să pot duce la sfârșit ceva ce avea să reziste. Singura mea putere nu era aici să mă vadă prăbușindu-ma. Eram destul de recunoscător pentru asta.

   Ușor am început să-mi dau seama că nu mai eram în realitate și deja priveam imagini vagi care poate reprezentau o față a unui înger sau chiar a unui diavol. Muream și nu eram fericit sau măcar liniștit, mă zbăteam luptându-mă cu mine și cu dorința de a renunța.

*

                        ~prezent~

Perspectiva lui Hwang Hyunjin

"E oficial acum, tatăl tău e condamnat la închisoare și tot ce pot eu să fac este să sper că nu o să-l urmez curând. Am vorbit cu Felix și nici la firma treaba nu stă bine deloc. Noul proprietar vrea să vândă tot ce e acolo și deci să dea afară pe toată lumea. Îmi pare rău că s-a ajuns aici și știu că e doar vina noastră. Sper că ești bine și Chan o să aibă grijă de tine. Acum nu pot să risc să rămân aici așa că trebuie să plec. Undeva unde doar eu am să știu. Te iubesc, Hyunjin. Iartă-mă!"

Deci?

  Chan își așeză blând mâna pe umărul meu în timp ce eu priveam în gol mototolind hârtia cu cuvintele mamei. Nu știam dacă să mă dau cu capul de toți pereți sau să îl iau pe Chan la bătaie. A doua variantă nu ajuta la nimic, dar prima chiar suna tentant.

La ce te gândești, cine ți-a scris?

  Am zâmbit amar. Cine? Mi-a scris cea pe care o iubeam cel mai mult. Cea care acum mă dezamăgea cel mai mult. Aveam o speranță ca măcar ea să nu se fii implicat. Tot ce constriseră părinți mei în falsitatea lor absolută se dărâma acum în mine. Am scăpat câteva lacrimi gândindu-mă când și cum avea să se termine totul.

Hyunjin spunem ce naiba se întâmplă, stai așa de 8 minute și 45 de secunde. Da, le-am numărat.

  L-am privit în ochii alarmați de mari și fără să vreau am zâmbit larg ca și cum viața era doar zahăr și miere.

Inspire. Heal. ExpireWhere stories live. Discover now