Hei, eu trăiesc aici!

487 34 1
                                    

Lucruri rele se întâmplă în fiecare zi, iar dacă sfârşitul lumii înseamnă sfârşitul lor, aştept cu nerăbdare întunericul veşnic.

Totuşi, înseamnă să vedem cum se termină totul: zborul păsărilor, razele soarelui, sunetul paşilor pe zăpadă, aburii emanaţi din ceai, mirosul cărţilor vechi, sunetul greierilor în mijlocul nicăieriului, umbrele răcoroase ale copacilor, căldura ameţitoare a verii, frunzele arămii de toamnă, râsetul prietenului cel mai bun, îmbrăţişarea mamei, Crăciunul şi sâmbetele ploioase în care nimicul este acţiune de bază. La fel de bine, am putea, fiecare locuitor al Pământului în parte, să luăm o gură de cianură, să executăm o săritură de la douăzeci de metri, să ne spânzurăm în pod şi să terminăm personal cu omenirea, în loc să acceptăm să privim totul cum piere.

Dar în orice caz, aşa ceva nu are de gând să se întâmple.

Probabil că a crede în sfârşit este absurd, dar cu cât se apropie mai mult, cu atât pare mai credibil, mai alarmant. Şi, dacă aici este capătul vieţii, dacă totul se termină aici, înseamnă că undeva, în alt loc, începe ceva asemănător. Şi nu putem decât să sperăm că ei nu vor face ce am făcut noi.

Şi dacă ei au dreptate şi sfârşitul se apropie, pot spune doar că existenţa mea a fost în zadar. Pot spune că am trăit pentru a muri, pentru că nu mi-am lăsat nicăieri semnătura. Şi vreau doar să strig "Hei, eu am trăit aici", dar este posibil ca vocea mea să nu fie îndeajuns de tare pentru a conta.

Triunghi, 10 decembrie 2012

One DayOnde histórias criam vida. Descubra agora