Aparențe

Capitolul 17

Lucrurile se petrec în jurul meu atât de repede încât nici nu apuc să conștientizez exact ce se întâmplă.

Pare că lovitura pe care Toni i-a aplicat-o lui Aurelian a declanșat vacarmul. Liliana este, la propriu, împinsă din zona canapelelor— zonă ce a devenit un ring de box improvizat.

Cei doi băieți ce au apărut total neașteptat și proaspetele noastre cunoștințe au hotărât că singurul mod în care își pot rezolva problemele este prin intermediul unei încăierări golănești.

Tipul care ne-a chemat aici s-a ridicat, în sfârșit, de pe canapea. Pare că s-a dezmeticit și a trecut pestre șocul provocat de lovitura pe care Andrei i-a aplicat-o și este gata să se răzbune. Se repede asupra celui ce a îndrăznit să îl pocnească și îl lovește frenetic cu pumnii. Total luat prin surprindere, dansatorul nu apucă se reacționeze în vreun fel sau să se ferească. Ajunge să fie sacul de box al bogătașului arogant.

Toni încearcă să își ajute prietenul, dar este împiedicat de un alt tip de la masa la care am petrecut. Deși amețit de aburii alcoolului și îmbrăcat în alcool, bărbatul reușește să se miște dibace și să îi aplice niste lovituri zdravene tatuatului meu.

Aurelian se ridică și se repede și el asupra lui Toni. În doar o secundă, bărbatul alături de care am trăit clipe intense ajunge să fie lovit din toate părțile.

Urmăresc cu gura căscată și inima cât un purice întreaga scenă. Știu că trebuie să fac ceva, dar corpul și creierul meu refuză să coopereze.

Când văd că din nasul lui Toni se scurg două firicele subțiri de sânge ceva în interiorul meu se activează. Fără a mai analiza lucrurile, mă reped asupra lui Aurelian și încerc să îl trag deoparte.

— Dă-te la o parte, târfă! Se răstește la mine, înainte de a mă împinge.

Combinația alcool-tocuri înalte nu mă ajută. Mă dezechilibrez și mă prăbușesc pe canapea.

— Vorbește frumos cu ea, jigodio! îl aud pe Toni urlând peste muzică, înainte de a-i aplica celui ce m-a jignit o ploaie de lovituri în zona feței. Doar interveția amicului victimei îl oprește.

Patru mâini îl înhață, deodată, pe Toni și îl trag din mijlocul încăierării. Văd că pe sacourile celor doi oameni sunt înscripționate însemenele firmei de pază ce asigură ordinea aici și mă mai liniștesc, dar apoi văd cum unul dintre ei îl lovește puternic în stomac, atunci când încearcă să se elibereze și mă grăbesc să îi urmez spre ieșire.

Îl azvârlesc ca pe o cârpă în parcare.

Toni îi înjură, în timp ce încearcă să șteargă cu mâna sângele ce îi curge pe față.

Mă strecor printre cele două matahale brutale și mă îndrept cu pași repezi după el.

— Ești în regulă? îl întreb cu adevărat preocupată.

Toni ridică privirea spre mine. Pentru o clipă doar mă privește. Nu o face cu ură, dar nici cu admirație. Pare că nu se aștepta să mă vadă. Se uită la mine de parcă aș fi o nălucă.

— Arăt de parcă m-aș simți în regulă? îmi răspunde în cele din urmă, pe un ton aspru.

Răspunsul lui este ca o palmă dată peste față- mă trezește la realitate. 

Aproape îmi vine să râd de penibilitatea situației. Sunt atât de fraieră încât aproape am crezut că el va aprecia faptul că sunt preocupată de starea lui, de faptul că vreau să îi fie bine.

Îi întorc spatele, hotărâtă să mă întorc în club, să îmi găsesc prietenele și să ne cărăm acasă. E evident că distracția s-a încheiat.