Si daca iti spun ca te iubesc?

Capitolul 8

Si el... ?

Nu am putut dormi mai mult de doua ore. Simteam cum ard in interior si imi faceam tot felul de scenarii oribile. Mai bine spus, tot felul de argumente valide sa ma refuze.
De cateva zile simt ceva... ceva ciudat. Sau cel putin nou pentru sufletu meu. Nu e adorare, sau ura, sau iubire prieteneasca. As putea spune ca e ceva intre gelozie si regret, intre timp si iertare, intre iubire si ura. E greu de descris, insa e asa usor sa-l simti. Te inconjoara, iti incolteste minte si trupul, te tortureaza din adancuri pana cand ii recunosti prezenta. E arzator, puternic... pur. Si cand credeam ca orgoliul e un diamand s-a dovedit ca e carbune. Un fel de ying si yang al nehotararii. Un fel de... iubire, poate. Imi este greu sa recunosc, sa-i dau dreptate Ameliei si lui Eleanor si sa accept infragerea burnetului, asta e pura tortura! Pura tortura.... poate pentru egoism si orgoliu! Fuck it, daca as putea sa fac ceva!
De fapt, voi face. Imi voi lasa sufletul sa se elibereze de aceasta cruda inchisoare. Nu erau gratiile rusinii si ale fricii... erau gratiile orgoliului ascunzand iubirea eterna!
Eu... il iubesc!!
Am spus-o! Am spus-o!

Am spus-o, in sinea mea dar am spus-o. M-am eliberat, nu mai e confuzie sau egoism, acum pot vedea. E dragoste!

Insa aceasta dragoste va fi oprita de brunet. L-am distrus, am meritat-o! Am lasat bariera aia sa ne indeparteze. Si imi mai repet pentru a mia oara: pentru prima data in viata mea, simt ca orgoliul a gresit!

-Am ajuns! striga Amelia dupa ce intra in camera.
-Esti sigura de asta... ? intreaba Eleanor.
-Este sigura, nu o mai buimaci! se rasteste Amelia.

Nu eram neaparat sigura, dar simteam nevoia sa ma eliberez.

-Am venit doar sa-ti facem machiajul, pana la urma, e domnul Jones.
-Nu-ti face sperante Amelia, nu-mi va accepta scuzele!
-Nu fii prostuta, o fata asa frumoasa si desteapta ca tine nu poate fi refuzata!
-Insa o fata orgolioasa poate.
-Te descurajezi singura! spune Eleanor. Am vorbit eu cu profesorul de chimie, a zis ca-l trece semestrul asta, insa daca semestrul viitor nu invata il lasa corigent!
-Serios?! Nu glumesti?
-Ce crezi ca am facut ieri? Eu si Eleanor ne-am tinut de prof mult timp.
-Sunteti geniale!
Le iau dragastos in brate, am noroc de asemenea fiinte.

-Acum hai sa vedem ce vei purta.
-Ce zici de rochia asta? spune Eleanor uitandu-se la mine in garderoba.
-E genul de rochie care spune a "uitee, sunt divortata si disperata".
-Dar salopeta asta?
-Mult prea alba.
-Uite cat de draguta e rochia asta!
-E prea scurta, spun eu.
-Ce zici de salopeta asta?
-Da! exclam eu si Amelia in cor.
O piesa de imbracaminte de un verde militar, cu un model sic la piept. Nici prea eleganta, nici prea sport.
Fetele imi fac machiajul si suntem gata de plecare, cu jumatate de ora inainte.

Insa in loc sa plec, ma asez pe marginea patului. Nu pot sa fac asta, o sa ma refuze!
-Madison...
-Nu pot! Nu pot, ok? Stim toate trei ca nu o sa vrea sa ma vada, sau sa vorbeasca!
-Va fi un las daca face asta!
-Nu! Eu am fost o lasa ca am lasat orgoliul de paza in timp ce eu fugeam de sentimente!
-Bine! Atunci lasa orgoliul sa te impiedice la ultimul pas dintre tu si el!

Amelia o ia pe Eleanor de brat si pleaca. Nu am mai vazut-o atat de nervoasa niciodata, insa din nou, are dreptate. Cand sunt mai aproape ca niciodata las din nou orgoliul sa ne stea in cale.
Dupa o ora de alte ganduri sumbre decid sa o sunt pe Amelia. Macar imi poate da niste vesti inainte sa plec.

-Iau un taxi si vin acolo, ajung in 10 minute.
-Nu te obosi... nu e la meci!
-Ce?!