Sinistroze

poeme

Păcat că nu aflăm mai devreme.

Suntem poeme;

suntem suflete de muritori

ce ard de nerăbdarea înşiruirii

unor gânduri pe hârtie.

Suntem fii de poeţi şi scriitori,

care ne-au scris cu praf de stele

soarta.

Suntem poeme;

suntem elegii, idile, drame în

zece şi douăsprezece acte.

Suntem ziua de mâine,

dar suntem ziua de azi.

Suntem prima zi de după

naşterea Universului,

suntem ziua Apocalipsei,

suntem nimicul ce va domni

după Sfârşit.

Suntem poeme;

Cu sânge ne citim destinul

şi în sânge îl îngropăm.

Suntem mai presus de poeme.

Poeziile nostre nu pot fi suportate

de hârtie; suntem scrişi în zare

şi în speranţă, şi-n uitare.

Suntem, dar parcă nu e îndeajuns.

Am fost, dar iată că am rămas.

Vom fi, dar tot vom pieri.

Aş fi putut crede că suntem stele,

dar nu; stelele mor.

Suntem poeme şi în urma lăsată

de peniţa supravieţuirii noastre

clocoteşte focul nemuririi,

în mii şi milioane de nuanţe

purpurii care vor porunci

ce va mai fi,

când nu va mai fi nimic.