Darul

Capitolul III

N-a leşinat.

A zbierat.

Nathan nu încercă s-o liniştească. Abia când nu-i mai putu suporta nicio secundă țipetele începu s-o târască spre sediul Emerald Shipping Company, unde o lăsă în seama mătuşii ei. Întrucât credea că era capabil, în rare ocazii, să se comporte ca un gentleman, nu izbucni în râs decât după ce ieşi din nou.

Îi plăcuse reacţia. Lady Sara nu era deloc subtilă. Se îndoia că ar fi ajuns să se întrebe vreodată ce se întâmpla în mintea ei. Obişnuit de-o viaţă cu vicleşugurile, Nathan găsea înviorătoare candoarea noii sale soţii. Cam zgomotoasă, dar totuşi înviorătoare.

După ce se ocupă de ultimele detalii, Nathan îşi urmă echipajul la bord. Jimbo şi Matthew îl aşteptau pe punte. Stăteau încruntaţi, dar Nathan nu le spuse nimic. Îşi însărcinase oamenii credincioşi cu obligaţia de a le instala pe Sara şi Nora în cabine.

— A-ncetat cu zbieretele? întrebă el.

— Când am ameninţat-o că-i pun căluş, răspunse Jimbo.

Încruntându-se şi mai tare, adăugă:

— Atunci, mi-a dat una.

Nathan nu-şi ascunse exasperarea.

— Presupun că nu-i mai e frică, remarcă el sec.

— Eu nu-s sigur nici că i-a fost frică vreodată, interveni Matthew, zâmbind. N-ai observat ce flăcări arunca din ochi când ai târât-o în birou?

Fără tragere de inimă, Jimbo dădu din cap.

— După ce-ai plecat, tot striga întruna că nu-i decât o farsă crudă. Nici măcar mătuşă-sa, cât e ea de blândă, n-a reuşit s-o calmeze. Cucoana mata chiar a cerut s-o ciupească cineva, ca să se trezească şi să vadă că totu' nu-i decât un coşmar.

— Chiar aşa, chicoti Matthew. Şi Felix a pus-o la inimă. Chit că-i un malac, băiatul ăsta nu-i deloc dibaci.

— Felix a atins-o? întrebă Nathan, mai mult neîncrezător decât furios.

— Nu, de atins, n-a atins-o, se repezi Jimbo. A-ncercat s-o ciupească puţintel, atâta tot. Credea că-i face un hatâr. Ştii cât îi place să facă plăcere la oameni. Nici n-a-ntins bine mâna spre ea, că nevestica matale parcă s-a prefăcut într-o mâță sălbatică. Pun prinsoare că data viitoare când mai dă un ordin, Felix n-o să se mai grăbească aşa să i-l îndeplinească.

Nathan clătină din cap, vexat, apoi dădu să plece. Următoarele cuvinte ale lui Matthew îl opriră din nou.

— Poate că Lady Sara o să se mai cumințească dac-o punem împreună cu mătuşă-sa.

— Nu.

Își dădu seama cât de răstit răspunsese, când cei doi îi zâmbiră.

— Va sta în cabina mea, adăugă ei, mult mai blând.

Matthew îşi frecă bărbia.

— Ei, băiete, asta s-ar putea să fie o problemă, spuse el tărăgănat. Nu ştie că-i cabina ta.

Lui Nathan puţin îi păsa. Se încruntă la Matthew, dar numai pentru că marinarul îi adresase ridicolul apelativ „băiete". Totuşi, ştia că nu-i folosea la nimic. Atât Matthew, cât şi Jimbo, îl numeau în felul acesta jignitor, când erau singuri cu el. Nu-l considerau îndeajuns de călit ca să merite denumirea de „căpitan" între patru ochi. Nathan îi moştenise pe amândoi, o dată cu corabia. Cei doi se dovediseră rapid neprețuiți. Ştiau toate dedesubturile pirateriei şi-l dăscăliseră. Numai Dumnezeu ştia de câte ori avuseseră grijă să i-o amintească. Totuşi, îşi puseseră viaţa-n joc de nenumărate ori ca să-i salveze pielea. Loialitatea lor precumpănea mult față de năravurile nesuferite.