Darul

Capitolul XIII

Sara plânse tot drumul până la destinaţie. Când birja se opri în faţa unei case de cărămidă, făcu un efort să se controleze. Cu o voce aproape normală, îi ceru vizitiului s-o aştepte.

— N-am să stau decât un minut, promise ea. După ce termin aici, mai trebuie să ajung încă într-un loc, şi am să plătesc de două ori mai mult dacă eşti atât de bun şi ai răbdare.

— Aştept cât o trebui, promise birjarul, ridicându-şi pălăria.

Sara urcă în grabă treptele şi bătu la uşă. Îi deschise un bărbat înalt şi arogant la înfăţişare, cu riduri adânci la colţurile ochilor.

— Vă pot ajuta cu ceva doamnă? se interesă valetul pe un ton trufaş, deşi lucirea din ochii lui negri indica o fire blândă.

— Trebuie s-o văd pe Lady Jade de îndată, domnule, răspunse Sara, aruncând o privire scurtă peste umăr ca să se asigure că n-o urmărea nimeni. Te rog să mă primeşti în casă.

Valetul abia avu timp să se dea la o parte. Sara se repezi pe lângă el, apoi îi ceru în şoaptă să închidă uşa şi să tragă zăvorul.

— Mă rog ca stăpâna dumitale să fie acasă, spuse ea. Nu ştiu ce-am să mă fac, dacă nu-i aici.

La acest gând, ochii i se umplură de lacrimi.

— Lady Jade e acasă azi, îi răspunse valetul.

— Slavă Domnului!

Un zâmbet îmblânzi expresia bătrânului.

— Da, doamnă, şi eu îi mulţumesc adesea lui Dumnezeu pentru că mi-a trimis-o. La să vedem, continuă el pe un ton mai repezit, pot să-i spun stăpânei mele cine o caută?

— Lady Sara! se repezi ea, apucându-l dintr-o dată de mână. Şi te rog să te grăbeşti, domnule, din clipă-n clipă mi se face tot mai frică.

Valetului i se trezise curiozitatea. Biata femeie părea hotărâtă să-i sfărâme oasele mâinii.

— Mă grăbesc cu plăcere, Lady Sara, anunţă el. Imediat ce-mi daţi drumul.

Până în acel moment nu-şi dăduse seama că-l ţinea de mână, şi se retrase imediat.

— Sunt foarte tulburată, domnule. Te rog să-mi ierţi îndrăzneala.

— Desigur, m'lady. Poate aveţi şi un nume de familie, întâmplător?

Spre marea consternare a servitorului, Sara izbucni în lacrimi.

— Am fost Lady Sara Winchester, dar am devenit Lady Sara St. James. Iar acum, mi se va schimba şi acest nume, se tângui ea. Mâine dimineaţă, nici măcar nu ştiu cine voi mai fi. O târfă, aş crede. Toţi vor crede că am trăit în păcat – dar nu e aşa, domnule, n-am făcut una ca asta, şopti ea în încheiere. N-a fost niciun păcat la mijloc.

Se întrerupse ca să-şi şteargă lacrimile, cu o batistă primită de la valet.

— O, poţi să mă numeşti târfă încă de pe acum, ca să terminăm odată. Tot va trebui să mă obişnuiesc.

Sara îşi dădu seama că se făcea de râs, când îl văzu pe valet retrăgându-se încet. Probabil credea că primise în casa stăpânei sale o femeie cu minţile rătăcite.

Contele de Cainewood tocmai intrase în hol, din biblioteca aflată în spatele casei, când îl auzi pe Sterns, valetul, întrebând-o pe vizitatoare cum se numea. Răspunsul ei bizar îl făcu să se oprească.

Sara încercă să se strecoare pe lângă valet. Îi înapoie batista udată de lacrimi, spunându-i:

— N-ar fi trebuit să vin aici, acum îmi dau seama. Îi voi trimite un bilet stăpânei dumitale. Cu siguranţă, Lady Jade e prea ocupată ca să mă primească.