Capitolul IX

1K 102 4
                                    

Votul fu unanim. Nimeni nu voia ca Sara să fie dezamăgită.

Piraţii fură aruncaţi peste bord şi lăsaţi să înoate până înapoi la corabia lor.

Totuşi, Nathan avu ultimul cuvânt – sau, mai bine zis, ultima faptă. Ordonă să fie pregătite două tunuri şi, cu mare satisfacţie, făcu o ditamai gaura în corabia piraţilor. Când Sara întrebă ce era cu acel zgomot, i se spuse că nu făceau decât să-şi descarce tunurile.

„Seahawk" suferise şi ea avarii. Majoritatea stricăciunilor care aveau nevoie de reparaţii imediate se aflau deasupra liniei de plutire. Aceleaşi pânze pe care Sara fusese cât pe ce să le distrugă cu umbrela fuseseră sfâşiate în două de o ghiulea inamică.

Oamenii lucrau zâmbind – mare minune! — ba chiar îşi aruncaseră şi colierele de usturoi. Se simţeau din nou în siguranţă, convinşi că blestemul fusese înlăturat.

Stăpâna lor le salvase pielea. Până şi ursuzul Chester îi închina osanale.

Sara se duse cu Matthew s-o aducă pe Nora din cală, şi abia atunci îşi aminti de captivii legaţi jos. Nathan o aşteptă să se întoarcă pe punte, după care îi trânti fiecăruia câte un pumn în burtă. Gemetele lor îi atraseră Sarei atenţia, dar când îşi întrebă soţul ce se întâmplase, acesta nu făcu decât să ridice din umeri, după care-i ajută binevoitor pe prizonieri să-şi ia zborul peste parapet.

Cu mare plăcere, Sara îi povesti totul Norei, care o lăudă pentru curajul şi iscusinţa ei.

— Ştii că Nathan nu mi-a spus o vorbă de felicitare? replică Sara. Ai crede...

— Aş crede că n-a avut timp să-ţi mulţumească, Sara, şi nu mă îndoiesc c-o va face. E puţin cam...

— Încăpăţânat?

Nora zâmbi.

— Nu, draga mea, nu încăpăţânat, doar mândru.

Sara îşi spuse că era câte puţin din amândouă. Emoţia trecuse, dar mâinile începură să-i tremure. Îi venea şi rău de la stomac, iar obrazul lovit o durea îngrozitor. Totuşi, n-avea de gând s-o alarmeze pe Nora, aşa că nu-i spuse nimic.

— Ştiu că ai auzit şuşotelile care te compară cu sora lui Nathan, continuă mătuşa ei.

Nu auzise asemenea zvonuri, dar n-o contrazise, ca s-o facă să continue.

— Jade a fost stăpâna acestei corăbii multă vreme, spuse ea, iar oamenii îi erau foarte credincioşi.

— Ştiu că te-ai simţit lezată de comentariile lor, copilă, spuse Nora.

— La care comentarii te referi? Am auzit atât de multe...

— A, că plângi tot timpul... Jade nu plângea niciodată. Îşi ţinea emoţiile ferecate în suflet, sau aşa se laudă Matthew. Şi era foarte curajoasă. Am auzit nişte povestiri extraordinare despre isprăvile ei şi ale oamenilor! Dar pe toate astea le ştii, continuă Nora, cu un gest. N-am adus vorba despre ele ca să crezi că oamenii te-ar mai considera inferioară, Sara. Ba chiar dimpotrivă, mai ales acum. Azi le-ai cucerit şi inimile, şi loialitatea. Pe viitor nu vor mai face comparaţii, pun prinsoare. Au văzut că eşti întru totul la fel de curajoasă ca Jade a lor.

Sara se întoarse să intre în cabină.

— Cred c-am să mă odihnesc puţin, mătuşă, şopti ea. Toate emoţiile astea m-au obosit.

— Eşti într-adevăr cam palidă, Sara. A fost o dimineaţă extraordinară, nu-i aşa? Cred c-am să-l caut pe Matthew, să stăm împreună câteva minute, dacă nu-i prea ocupat. Apoi, am să mă odihnesc şi eu.

DarulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum