XLVIII

1.2K 140 30
                                    

        Niciodată de când împarte imensa reşedinţă alături de Jacob nu i se păru că drumul dintre camera ei şi birou este atât de lung. Părea că aripa dreaptă şi stângă sunt despărţite de kilometrii întregi de hol frumos mobilat.

        Inima îi zvâcnea în piept iar genunchii tremurau asemenea gelatinei. Se temea pentru ce urmează, se temea să mai eşueze odată, se temea de procurarea limbilor de liliac şi al altor chestii dubioase pe care va trebui să le ducă doamnei Kholenia în cazul eşecului.

        Era ultima tragere pe care o avea cu "vesta antiglonţ" pusă. Dacă ar fi dat chix cu băutura ar fi trebuit să se sacrifice pe ea pentru a-şi atinge ţelul. Trebuia să îşi folosească anomalia pentru a-l omorî fără trucuri magice pe Jacob.

        Timpul avut la dispoziţie pentru a recapitula şi întocmi noi planuri expirase. Se părea că gândinu-se la posibila moarte pe care avea să o înfrunte, uşa se ivi înaintea ei mult prea repede. Trase aer adânc în piept, ca şi cum urma să se arunce în cea mai adâncă mare, apoi îndrăzni să ciocăne la uşă. Momentul în care auzi zgomotul făcut de atingerea lemnului lăcuit cu oasele degetelor fusese absolut înfiorător. O speriă atât de tare încât şi-ar fi dorit să o ia la goană spre dormitorul propriu, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

        -Intră, draga mea! se auzi din spatele uşii înainte de a apuca să se răsucească pe călcâie.

        Înghiţi în sec la gândul că avea să îşi decidă soarta în acea cameră. Ştia că putea să dea înapoi oricând şi să nu folosească otrava însă Luna Sângerie era tot mai aproape iar sfârşitul iminent, fie că acesta venea mai repede sau mai târziu.

        Deschise cu timiditate uşa iar scârţâitul balamalelor îi irită urechile, scârţâit pe care nu îl mai auzise vreodată. Părea că auzul ei s-a îmbunătăţit din cauza fricii, ajungând să o deranjeze sau înspăimânte orice sunet.

        -Din nou nu ai somn, my lady? spuse Jacob ce nu îşi ridică ochii din formularele pe care se chinuia să le ducă la capăt.

        -Din nou..., murmură Rouge. Te deranjez? Te superi dacă stau cu tine?

        -Deloc, doar că îmi distragi atenţia cu frumuseţea ta.

        Ultimele cuvinte fuseseră însoţite de perfectul zâmbet al bărbatului, zâmbet care o făcu şi pe tânără să şi-l expună pe al ei însă datorită gândurilor negre acesta se strâmbă şi deveni unul fals ce încetă rapid.

        -Mai ai vin? întrebă aceasta din senin în timp ce se aşeză pe scaunul din faţa biroului.

        -Desigur, alb sau roşu?

        -Roşu şi dulce, te rog!

        Notând în minte comanda, domnul Black se ridică de la birou şi se îndreptă spre colţul camerei la barul special amenajat. Scoase un frumos pahar pentru vin făurit din cristal apoi începu să cerceteze vinurile expuse pentru a găsi unul pe placul clientei.

        În tot acest timp, Rouge profită de neatenţia soţului său şi turnă otrava în paharul pe care acesta îl avea deja pe masă. În timp ce execută această manevră mâna îi tremură atât de rău încât avuse impresia că va scăpa sticluţa iar Jacob va realiza ce voia să facă. Norocul ei fusese că toate acestea erau doar un scenariu pesimist ce nu se întâmplă în realitate.

        După numai câteva momente de la amplasarea capcanei mortale, bărbatul se reîntoarse la birou ţinând un pahar plin de vin.

        -Poftim, sper că am nimerit ceva pe gustul tău.

        -Mulţumesc, spuse fata şi sorbi cât de calmă putu din pahar. E excelent!

        Discuţiile curseră lin iar ochii fetei erau tot asupra paharului lui Jacob aţintiţi. Nu dorea să îl îndemne în vreun fel să bea deoarece nu dorea să trezească suspiciuni dar nici nu avea de gând să aştepte cinci ore până îl va duce la gură apoi mai ceva timp până băutura îşi va face efectul. Avea de gând să îl elimine pe timp de noapte pentru a putea pregăti scena crimei, ziua ar fi fost în pericol să fie zărită de cineva.

        Tic-tac, tic-tac. Minutele nopţii dispăreau agale iar şatenul nu dădea vreun semn că ar fi însetat. În inima fetei pierise cam orice speranţă de reuşită a planului. Se gândise deja că ar putea să plece cu ea în cameră fără măcar să se fi uitat la paharul pe jumătate plin.

        Plictisindu-se de aşteptare, Rouge puse coatele pe biroul scump şi îşi sprijini greutatea capului în palme. Privi fiecare mişcare pe care stiloul o făcea pe hârtie şi simţea în tot corpul invazia somnului. Putea să se ridice în orice clipă să plece însă nu dorea să îşi scape soţul din priviri.

        Când ora 02:19 se arătă pe cadranul ceasului, gura fetei se tot deschidea şi închidea, căscând de nenumărate ori. Îşi imagina cum ar fi fost să fie vampir, să nu îşi dorească niciodată să doarmă şi să nu simtă oboseala trupească.

        Atenţie! Întreg corpul scăpă de orice urmă de somnolenţă în momentul în care vampirul lăsă jos stiloul iar mâna dreaptă se întinse după paharul de vin.

        Fără să îşi dea seama, Rouge se holbă atât de intens la mişcarea făcută de victima sa încât ochii i-ar fi căzut din orbită.      

        Distanţa dintre buzele lui Jacob şi buza paharului se micşora considerabil cu fiecare nanosecundă trecută. Inima stătea să sară din piept la gândul că libertatea o aştepta la câteva minute distanţă de momentul actual.

        Când în sfârşit paharul se lipi de gura masculină, ochii acestuia se mutară parcă instinctiv asupra soţiei sale şi... se opri. Ţinti cu privirea pupilele dilatate ale fetei preţ de câteva secunde apoi aruncă paharul drept în perete, spărgându-l şi schimbând nuanţa zugrăvelii.

        Dintr-o singură mutare, braţul puternic spulberă orice obiect aflat pe birou şi se năpusti asupra lui Rouge care se speriă atât de tare încât căzu cu scaunul.

        Ochii turbaţi de furie nu o scăpau din ochi pe vrăjitoare. Aceasta căută cu disparare orice portiţă de scăpare în timp ce se târa pe covor cu ajutorul coatelor, fiind cu faţa spre Jacob. Simţea cum pielea coatelor o să îi ia foc dacă mai continuă această deplasare însă ăsta ar fi fost cel mai mic preţ ce putea fi plătit.

        -Ai vrut să mă omori? spuse bărbatul cu o voce şoptită dar de sute de ori mai înfiorătoare decât dacă ar fi urlat aceste cuvinte.

        Pe faţa lui puse stăpânire un zâmbet forţat, tiranic.

        -Răspunde, iubito! Ai vrut să o faci? Credeai că mă vei omorî şi vei scăpa de mine? La aşa un plan josnic s-a gândit mintea ta întortocheată? Credeam că mă pot încrede în tine, că dacă eu o voi lăsa mai moale şi voi bate în retragere vei face şi tu la fel dar se vede că nu a fost aşa. Ai vrut să mă înjunghii pe la spate, ticăloasă mică!

Când nemuritorii morWhere stories live. Discover now