Cum să descoperi un astru

IV. Blanc

IV. Blanc

Inocenţa acelei culori mă nedumerea de fiecare dată. Defapt, albul era o nonculoare. Albul reprezenta o mare de suspine ascunsă sub un strat de minciuni, incolore. Spuma creată de valurile mării îi erau asemenea, creaturile învelişului lacustru emanând la rândul lor răutate şi traspunând fiecare defect al omului. Albul era ca o mască impenetrabilă, de argint. Malul mării era pustiu, doar spuma valurilor scrijelind stâncile erodate de atâta şi-atâta putere acvatică.

Cronos, zeul timpului, a băgat zilele-n sac şi m-a adus faţă-n faţă cu destinul. Azi era ziua în care văzusem lumina pentru prima oară... Ziua mea... Mă simţeam neobişnuit de cutremurată din cauza vremii inadecvate. Mercurul din termomentre îşi sparse apogeul, atingând douăzeci de grade în aces început de Ianuarie. Nici nu mă miram că peste apa din mare nu se formase o pojghiţă stabilă. Mirosul de sare îmi contracta nările, dându-mi sentimentul de noutate.  Chiar dacă orăşelul nostru era un popas pentru marea cantinate de apă, eu nu mai fusesem niciodată aici, pe plajă. Mama nu binevoise să mă ducă aici, pentru că îmi spune o multitudine de poveşti ce mă speriau şi mă înfrânau. Insista asupra existenţei creaturilor fantastice, cum ar fi Meduzele, Scorpionii sau cine ştie ce alte creaturi veninoase. Am profitat de ocazia plecării ei în delegaţia la Londra şi de onomastica mea, ca să ajung pe acest tărâm neexploatat, plin de noutăţi.

M-am ridicat de pe bucata de piatră rece şi relativ umedă pe care stăteam şi am pornit străfulgerată prin ţărmul nisipos, ca să ies din acest areal nepretienos. În pământul mocirlos erau înfipte bucăţi de sticlă, cât şi alte deşeuri nefolositoare. Ecosistemul acesta era practic sălbaic, neprietenos, neverosimil. Cred că mă înşelasem. Era doar un peisaj imaginar. 

Creierul meu era supus lobotomiei care îmi dădea aceste halucinaţii imposibile. Când am oftat uşurel, mi-am dat seama că ceea ce văzusem eu, era doar o născocire a minţii mele, astfel lăsând ofatatul să se prelungească până în celelalte camere şi chiar în grădină.

- Ha-ha! a răsunat ecoul unui glas subţire şi arogant. Se pare că nitroglicerina îşi face încă efectul.

- Lucia! Cum naiba ai intrat în casa mea!? 

- Dar, nu am intrat. Am fost mereu aici. Încă mai suntem pe dealul Ruhmor.

M-am ridicat panicată din pat şi m-am dus în camera unde a luat loc incendiul să văd dacă totul e bine. Totul era intact! Numai că lipsea cu desăvârşire biblioteca şi pianul, ele fiind înlocuite cu un scaun simplu în mijlocul camerei. Pereţi erau albi, iar tavanul, tot imaculat. Cum e posibil aşa ceva?

- Dragă Ryllin, cum ţi-am spus, nitroglicerina şi-a făcut efectul. Nu ştii tu, dar acea pastilă dă halucinaţii puternice. E ca un drog.

- Deci... Totul a fost un fals? Totul s-a întâmplat doar în imaginaţia mea? Incendiul a fost, unul imaginar? am spus eu arcuindu-mi muşchii feţei, astfel încât să par cât mai surprinsă cu putinţă.

- Exact, ceea ce îmi spune că eşti gata pentru un alt test.

Am tăcut, iar ea s-a mişcat uşor spre mine şi şi-a dus mâna la gura mea, obligându-mă să iau încă o pastilă de-aia dezgustătoare. Am vrut să o scuip din primele secunde, dar nu am reuşit, căci practic, mi se contopise cu limpa, iar mai apoi cu cerul gurii, fiind urmat de gât, cuşca toracică şi în final de stomac. Gustul groaznic nu era chiar acelaşi. Parcă era diferit faţă de pastila pe care am luat-o data trecută.

Brusc o mare durere de cap m-a luat pe nepregătite, fiind nevoită să mă aşez pe scaun, din cauza intensităţii ridicate pe care o transmitea în tot corpul, făcându-mă vulnerabilă la tot ce mă-nconjura. Lucia a dispărut şi de această dată, dar mult mai încet ca înainte. Icneam, încercând să îmi dau seama unde a plecat şi ce efect va avea şi acea pastilă misterioasă, care sper, să nu stârnească încă un incendiu de proporţii, ca cel precedent.

Am început uşor să mă relaxez, fiind cuprinsă de frisoane, care au dus la o adevărată amiostazie.  Corpul meu devenise anxios. Dintr-o dată am auzit sunetul unei ape care curgea de undeva, dar de unde? 

M-am uitat aproape inconştientă pe pereţi şi am observat cum mici micături de apă topeau tapetul, transformându-se în inundaţii. Curând toată podeaua a fost cuprinsă de apă. Nivelul ei se ridica din ce în ce mai tare, până când, mi-a ajuns la nivelul umerilor şi am simţit nevoia să mă ridic de pe scaut, căutând oxigen. Părul meu se decolora în apă, din castaniu, devenind roşcat spre portocaliu. Apa s-a ridicat într-un final până la tavan şi m-a acoperit cu totul. Nu ştiam ce să mai fac, cu toate că nu eram panicată, începând să cred că pastila a avut efect calmant. M-am uitat în jur şi am redescoperit fereastra, ceea ce mi-a dat acel sentiment salvator. M-am apropiat, cu obrajii bulbucaţi şi am început să bat cu pumnii în el, încercând să-l sparg, ca să scap... Dar nu am reuşit, ceea ce m-a determinat să iau scaunul şi să sparg tot geamul cu el. Astfel, m-am salvat, lăsând apa să se risipească pe prispa casei. 

Când mi-am revenit, a apărut şi Lucia, care mi-a zis:

- Bravo, ai trecut şi de al doilea test...

- Eşti nebună? Câte teste vor mai fi?

- Nu, dar vreau să te ajut să-ţi găseşti personalitatea. Vor mai fi destule, nu te-ngrijora, căci nu ai scăpat aşa de uşor de mine, şi de capriciile mele.

După ce a terminat, s-a apropiat de faţa mea şi şi-a alipit buzele-i incandescente de ale mele, introducându-mi acea stare de euforie. Chiar dacă sărutul nu a durat mai mult de o secundă şi nu a fost plin de tandreţe, pentru mine a durat secole, milenii şi mi-a umplut sufletul de bucurie. Îmi primisem primul meu sărut, chiar dacă până acum nu mă gândisem că-l voi primi de la o fata, mai ales de la una aproape necunoscută. 

- La mulţi ani! a spus ea uşor roşie-n obraji şi ameţită.

___________________________________

Deci îmi pare foarte rău, căci acest capitol este scurt şi sec şi argh, îmi vine să nu-l mai postez deloc, plus că sunt răcit şi nu pot să fac ceva bine, dar voi mi l-aţi cerut. Sper să nu fie chiar un eşec... În poză este Ryllin.