Capitolul 30

6.2K 498 81
                                    

            Să te trezești pe fundalul păsărilor gălăgioase, imediat ce soarele s-a ridicat pe cer, este mai enervant decât ar părea

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Să te trezești pe fundalul păsărilor gălăgioase, imediat ce soarele s-a ridicat pe cer, este mai enervant decât ar părea.

Am întredeschis ochii, pentru câteva clipe uitând unde sunt și cum am ajuns aici. Apoi, parcă având un ecran în fața ochilor, în minte mi s-a derulat amintirea unei căzături zdravene în apa rece ca gheața. Apoi, restul amintirilor, urmate bineînțeles de scena fierbinte care m-a făcut să simt enervanții fluturi în stomac, mi-a răscolit mintea și astfel mi-am dat seama de poziția pe care o aveam.

Capul îmi era pe pieptul lui tare, cald și confortabil, iar o mână mi se odihnea fără probleme pe bazinul lui. Un picior era trecut leneș peste picioarele sale, între noi nefiind nici măcar un centimetru distanță. Un fior zdravăn m-a trecut când mi-am dat seama că Bastian își ținea degetele resfirate pe fesele mele, în timp ce cealaltă îi era băgată sub cap ca pe o pernă. Păstrând aceiași poziție și sperând să nu-l trezesc, mi-am ridicat doar puțin capul, destul cât să-i pot vedea chipul.

Buzele subțiri erau surprinzător de relaxate, ba chiar mă ducea cu gândul că a adormit zâmbind. Ceea ce era ridicol venind din partea lui. Răvășeală părului negru ca tușul, drept, mă îmbia parcă să-mi trec degetele prin el pentru a-l netezi, iar obrazul pe care avea o dungă roșie de la poziția pe care probabil a avut-o de prea mult timp, îl făcea să arate drăguț. Ceea ce era și mai ridicol, căci el era oricum, numai drăguț nu. Puteai să spui că este sexy, întunecat sau oricum, dar drăguț și Bastian în aceiași propoziție era ciudat.

Mi-am lăsat din nou capul pe pieptul lui, zâmbind ca o proastă. Îmi plăcea să fim așa, dar trebuia să știu să nu mă las amăgită doar de faptul că putea fi de treabă atunci când venea vorba de sex. Nu trebuia să uit că doar asta ne lega, nimic altceva.

Am simțit o presiune pe fund, acolo unde își ținea mâna, și imediat am simțit cum degetele sale îmi strâng carnea moale, provocăndu-mi o grimasă scurtă de durere.

― Au! Bună dimineața și ție! mi-am ridicat capul de pe el și l-am privit pe sub fruntea încruntată.

― Chiar este o dimineață bună, acum că m-am trezit cu tine goală și lipită de mine, și-a relaxat degetele doar pentru a mă mângâia ușor, parcă încercând să compenseze durerea.

Uram când mă rușinam așa.

― Ar trebui să ne ridicăm, am șoptit, enervată pe mine însumi că trebuie să stric starea de bine pe care o aveam.

Parcă la un semn, stomacul meu a făcut urât, protestând lipsa de atenție pe care nu i-am acordat-o încă de când am plecat ieri de acasă. Obrajii mi s-au înroșit și mai tare din cauza zgomotului dezgustător.

Te iubesc până-n InfernWhere stories live. Discover now