Orfana

26.

Ii pun mătuși să mănânce, apoi mă pun în spatele ei și o îmbrățișez.

- nici nu știi cât de mult mă bucur că m-ai găsit.

- și eu, draga mea.

-mă duc în cameră, mă întind puțin pe pat, după ce termini de mâncat, te duci și tu în cameră, să nu faci nimic, voi strânge eu.

- nu fata mea, mă descurc.

- te rog, după ce mănânci, mergi în cameră.

-bine fata mea.

O pup scurt pe obraz și plec spre cameră, sper doar să mă asculte și să nu facă nimic.
Mă întind pe pat și mai că mă cuprinde un plâns de zile mari. Mătușa mea, pe care am găsit-o după atâta timp, este bolnavă, nu am mai întrebat-o despre boala ei, nu vreau să se întristeze.

Toate persoanele dragi mie mă părăsesc, mama și tata, apoi Medeea, iar acum mătușa mea, dacă stau bine să mă gândesc o persoana dragă mie este și James, doar că el nu știe lucru asta.

Mă întorc pe o parte, poate reușesc să adorm puțin, sunt atât de obosită psihic, încât încă mă bucur că știu cum mă cheamă.

După o jumătate de oră mă trezesc speriată, am visat-o pe mătușa mea plângând. Îmi aduc deamine că am lăsat-o la masă, nu știu dacă mai este acolo sau s-a dus în cameră.
Fug repede în bucătărie și văd farfuria ei spartă, iar ea picată jos între masă și scaun.

- vai mătușă, doamne ce ai făcut?

Caut repede telefonul și sun la ambulanță.
- bună ziua, ați sunat la urgențe, care este problema dumneavoastră?

- bună, mătușa mea este leșinată jos, vreau o ambulanță , vă rog cât mai repede posibil, nu vreau să o pierd.

- ce știți de doamna?
Suferă de ceva?

-da, cancer.

După ce dau toate detaliile pe care le știu și adresa, aștept neputincioasă ambulanța.

După cateva minute bune, se aud sirenele, în nici 5 minute sunt dată la o parte de lângă Valeria, doi oameni se ocupă de ea, iar unul de mine, îmi măsoară tensiunea și pulsul după care îmi oferă un pahar de apă.

După multe resuscitări, mi se spune ca au reușit să îi redea pulsul, și v-a trebui dusă la spital pentru mai multe investigați.

- sunteți de acord să o însoțiți pe doamna?

-da sunt de acord.

- mai are pe cineva?

- nu, doar pe mine.

Ne urcăm toți în ambulanță și plecam spre spital.
După o jumătate de oră petrecută pe drum, ajungem în fața spitalului, asistentul și paramendicul coboară repede targa pe care se află mătușa mea,  și în timp ce mă cobor și eu, în ochi îmi sare ceva.
Mașina lui. Îmi pun mana la cap, apoi îmi spun în gând, " nu doar el are mașina așa"

Mă duc repede lângă asistentul din ambulanță și îl întreb cu o greutate în glas.

- v-a fi bine?

- nu știu, dar tot ce  rămâne de făcut este să te rogi la cel de sus.

Auzind asta ma iau cu mâinile de cap și mai că mă apucă plânsul.

- nu plânge, vom face tot ce ne stă în putință să o facem bine.

-mulțumesc, nu știu dacă mătușa mea este asigurată, iar eu nu am bani să îi plătesc toate cheltuielile.