Cliché

„e ceva nou azi la soare"

     Atunci când am deschis ochii, lumina pătrundea deja în cameră. Primul lucru la care m-am gândit a fost că îmi era incredibil de sete. Apoi m-am întors să verific ceasul de pe noptieră pentru a vedea ora. Spre surprinderea mea, ceasul nu era acolo. Și nici măcar mobilierul nu mai era.

     Am întors repede privirea speriată prin încăpere şi am realizat că nu eram acasă. Camera nu era nici a mea, nici cea a Maiei. Încăperea aceea era ciudată, toată de o nuanţă gri bolnav şi şters. Era ordonată, totuşi, trebuia să recunosc; mult mai ordonată decât fusese vreodată a mea. Dar presupuneam că nu era greu să ții astfel un dormitor aproape gol.

     Pentru câteva secunde mi s-a părut că am mai văzut-o.

     Am simţit cum ceva lângă mine se mişcă doar ca apoi un braţ să cadă pe coapsele mele. Am vrut să urlu, dar vocea mi s-a blocat în gât, aşa că tot ce am putut face a fost să privesc acel corp intrus plin de tatuaje spijinit de mine.

     M-am uitat imediat la persoana de lângă – sperând până în ultima clipă să o văd pe Maia deși toate indicile strigau faptul că nu era ea – și acolo era un băiat la bustul gol, întins. Nimeni altul decât vecinul meu, Sin.

     Am coborât repede din pat, căzând pe podea. Atunci când m-am ridicat am realizat că nu purtam hainele mele, ci un tricou larg de la Ramones și niște pantaloni albaștri. Am privit confuză acea bucată de material înainte ca vocea lui Sin să mă scoată din transă.

     — Bună dimineaţa, Aurora!

     — Aurora? am întrebat confuză. Nu, eu sunt Sara. Locuies-

     — Of, nimic nu știi, a spus el încă somnoros, întrerupându-mă. Aurora din „Frumoasa Adormită". Pentru că știi, tocmai ce te-ai trezit. Las-o baltă, a oftat atunci când a văzut că nu eram deloc pe aceeași lungime de undă.

     — Aham.

     Am închis ochii puternic și, o dată cu acest gest mi-au revenit dintr-o dată și amintirile serii trecute. Împreună cu o migrenă.

     M-am așezat înapoi pe pat și am oftat.

     — M-am lovit, m-am plâns. Simțeam cum tâmplele îmi pulsează și am încercat să le presez pentru a-mi calma durerea. Mereu când aveam o migrenă experimentam un moment de revelație conform căruia sângele îmi circula și în acea parte a corpului, din simplul fapt că în rest nu îl băgam în seamă. Nu până când nu-mi îmi crea probleme. Îmi simțeam ochii umflați și pleopele grele, pielea îmi era uscată, iar gustul pe care îl aveam în gură îmi tăia apetitul de dimineață. Voiam doar să beau cât mai multă apă posibil.

     — Cred că e de la băutură, a spus Sin și s-a ridicat din pat.

     — Ce e de la băutură?

     — Lovitura... durerea. Nu știu, a oftat și s-a sprijinit de perete, vizibil obosit.

     — Ziceam că m-am lovit la picior când am căzut.

     — Ah.

     — Îmi e foarte sete, am spus și am întins brațul către Sin care avea o sticlă de apă lângă el. Acesta a râs și mi-a întins-o.

     — Asta sigur e de la băutură. Bea ușor.

     Știam și eu cum functionează alcolul. Dacă nu din experiență, de la ce am văzut. Și auzisem de aşa-zisa „mahmureală", dar nu mă așteptam să o simt pe pielea mea la o vârsta atât de fragedă („fragedă" după standardele mele, cel puțin). Nu puteam nici să mă prefac surprinsă, pe de altă parte. După tot ce băusem seara trecută probabil era o minune faptul că încă-mi aminteam ceea ce se întamplase.