Mi-am vândut sufletul diavolului

•Capitolul 2•

                         Damian Grey

   Play la media!
  
     Merg spre sală pentru a-mi ocupa locul când mă ciocnesc de cineva. Din instinct o prind, iar când îmi aplec privirea văd o perdea de păr negru și ondulat, iar un parfum de primăvară mă izbește teleportându-mă în copilărie.

    Fața mică și rotundă, albă ca laptele cu doi ochii ciocolati ce m-au fermecat instant, un nas micuț și buze rozali ce ar împinge și un sfânt la păcat. Trupul ei micuț se potriveste perfect în brațele mele.

     Trebuie să o am.

    Sunt adus în simtiri de melodia ce anunță începutul prezentari. Modelele încep să defileze, una mai frumoasă ca alta, când se stinge lumina, melodia A partir de hoy a lui David Bisbal răsună, iar pe podium într-o lumină superbă apare ea. Rochia pe care o poartă o face să pară un înger nu îmi pot lua ochii de la ea.

      O vreau.

    Prezentarea asta mi-a făcut sângele să clocotească în vene. Micuțul îngeraș ma excitat rău cu acele mișcări senzuale. Acum mă aflu la petrecere.

    Sala în care se ținea petrecerea avea un bar negru cu scaune înalte. Prin sală fiind puse mese înalte fără scaune unde sunt adunate câteva persoane care vorbeau. Imediat ce am intrat în încăpere mai multe femei s-au agățat de mine precum lianele, însă eu eram atent doar la ea.

    Acum era îmbrăcată într-o rochie roșie ce îi venea ca a doua piele, cu bretele subțiri și un decolteu care lasă loc imaginației. Lungimea rochiei mă lăsa fără aer, fiind cu o palmă deasupra genunchiului având o crăpătură pe piciorul drept.

    Femeile astea se tot miorlăie pe lângă mine, dar eu nu le bag în seamă. Ea încearcă să îmi de-a impresia că nu este atentă la mine, dar îi simt privirea. Unul dintr-e modele se apropie de ea începând o conversație. Aș da orice să știu ce vorbesc. Ce dracu sunt bărbat nu o muiere speriată!

     - Doamnelor vă rog să mă scuzați!, le spun zâmbind.

    Mă îmbărbătez și ajung in spatele ei, același parfum îmbietor de primăvară izbindu-mă.

     - Frumoasă prezentarea, afirm zâmbitor, ea tresărind și întorcându-se spre mine. Deranjez?, întreb punându-mi mâna pe umărul ei.

    Pielea ei era atât de catifelată și moale.

     - Da, a fost frumoasă.

    - Mă numesc Damian Grey, tu angelo?, o întreb zâmbind.

    - Stai să ghicesc vrei să cochetezi cu mine, domnule italian?

    Intrebarea ei mă ia prin surprindere. Aroganța ei mă atrage și mai mult.

     - Îndrăzneață, îmi place.

     Femeia asta va fi a mea.

     - Curios...vorbesc eu, dar ea mă întrerupe.

     - Ce? Că o femeie nu a căzut la picioarele tale?

     - Mă pricep la ce fac, de aceea cad. Și cu tine am aceleași intentii, îi spun zâmbind.

     - Ce fel de intenți?

     Ochii ei s-au mărit de surprindere. Mă apropii de ea și îi înconjor mijlocul apropiindu-o de mine și oferindu-i un sărut în colțul gurii. Pielea ei fină mă înnebunește și mă îndeamnă să io trag chiar aici, dar îi șoptesc la ureche:

     - Intențiile mele..sunt să te fac să îmi strigi numele de plăcere.

     - Nu îți face prea multe vise nu se va întâmpla.

     Siguranța ei este delicioasă și provocatoare și prietenul meu din pantalonii se pare că este de aceeași părere.

      - Până la finalul seri o să avem o întâlnire.

     - Mă îndoiesc că se va întâmpla.

     - Mă provoci?, o întreb zâmbind drăcește.

     - Poate...

     - Ai grijă..te joci cu focul chiar cu diavolul însuși.

     - Nici măcar diavolul nu câștigă mereu și în plus cine a spus că eu sunt un îngeraș?

     Când sunt gata să îi dau un răspuns suntem întrerupți de Galahad, unul dintr-e oamenii cu care fac afaceri.

     - Domnule Grey, pot vorbi cu dumneavoastră?

    Fără să îmi i-au ochii de la ea îi răspund lui Galahad:

     - Imediat sunt cu voi, domnilor!

     Il văd pe Galahad cu colțul ochiului plecând, apoi îmi întorc privirea la ingeraș.

     - Mă aștepți? Nu întârzi mult..

     - Nu sunt dintre cele care așteaptă bărbați, domnule Grey.

     - Atunci presupun că trebuie să îți atrag atenția. Nu îmi lași calea ușoară.

     - De ce am impresia că îți place?

    - Există două lucruri care mă motivează în viață: să joc..și să câștig! îi spun zâmbindu-i pervers.

     După ce termin propoziția mă îndepărtez de ea, mergând la domni care aveau o discuție în contradictoriu. Privirea mea nu sa dezlipit nici-o secundă de pe femeia misterioasă.

     - Frumoasă foc, o alegere excelentă băiete, spune domnul Davis, eu zâmbindu-i enigmatic.

     Îi văd pe ceilalți privindu-o cu interes și zâmbindu-i, iar ea îl ochește pe Anderson și îi zâmbește jucăuși, tipul fiind în culmea fericirii, dar ea nu știe că Anderson lucra pentru mine.

     - Anderson, dispari până nu te fac eu să dispari și să nu cumva să te apropii de ea!

     Îi ordon, el începând să tremure din toate încheieturile și se face dispărut. Ingerașul se încruntă, intrând într-o conversație cu un grup de fete.

     După o discuție plictisitoare în care toți au vorbit, dar nimeni nu a ascultat revin lângă femeia misterioasă.

     - Îmi pare rău că am fost întrerupți.

     - După cum poți vedea eram perfect și fără tine.

     - ,,Perfect" e un cuvânt prea plictisitor. Nu sunt obisnuit să alerg după femei.

     - Dorești ce nu poți avea!

     - Ești foarte atractivă, ai încredere în tine și..ai mai multă demnitate decât toate persoanele cu care lucrez.

     - Uni trebuie să supraviețuim.

   Cele patru cuvinte m-au blocat, ce a pățit? Cine e ea?

    Intrebari fără răspuns îmi colindă prin gânduri. Vreau să știu totul despre ea.Totul!

    - Ce ai pățit?, este singura intrebare pe care reușesc să o rostesc.

    - Nimic!

    Privirea ei plină de durere si tristețe mă face să îi blestem pe toți cei care au rănit-o. Mă apropii de ea, simtindu-i parfumul. Chipurile noastre sunt la câțiva centimetri, buzele noastre aproape atingându-se.

     - Cum te cheamă?

     - E un mister, spune zâmbind.

     - Atunci cum pot să te numesc?

     - Mă poți numi..misterul pe care nu îl vei rezolva.