Voi vorbi despre tristețea pe care ți-ai pus-o în voce
Și voi vărsa lacrimi pe umerii tăi împovărați.
Poate vei fi lângă mine când va înflori teiul
Am înțeles din vocea ta că ai gura amară
Și din suflul tău ca respirația ta era răgușită
Închisă în camera în care visele mele au fost distruse,
Mi-am tras genunchii la stomac
Și am făcut promisiuni cu bărbia tremurândă.
Pereții erau prea aproape unul de celălalt.
Haosul din mintea mea îmi plânge în urechi,
Îmi seacă sufletul și îmi exploatează puterea
E imposibil să-mi explic durerea când tu nu privești norii .
