❝Amra era produsul necalificat al societății, crescuse cu jignirile și criticile oamenilor din jurul său care se așternuseră pe pielea lui ca niște semne din copilărie, loviturile tatălui său încă erau vizibile pe corpul său. Purta o cagulă din mate...
Hoppla! Dieses Bild entspricht nicht unseren inhaltlichen Richtlinien. Um mit dem Veröffentlichen fortfahren zu können, entferne es bitte oder lade ein anderes Bild hoch.
1. Masal.
Liniștea poate să fie o formă auditivă? poți asculta liniștea de pe fișele următorului scenariu pe care îl pregătește un scenarist? poți asculta construcția gândurilor sale înainte să le scrie? poți asculta următoarea schiță pe care o pregătește un pictor? poți asculta cum își creionează muza înainte să atingă creionul?
Eu puteam asculta fiindcă eu ca și ei aveam o lume imaginară, o stație unde mintea mea se oprea și aștepta să se îndepărteze de realitate. Îmi țineam visele înșirate pe-o tinichea subțire pe care o păstram în jurul gâtului, eram atât de visătoare încât fiecare imperfecțiune pe care o găseam în lume, o strângeam în pumnul meu și o corectam pe planșetele mele.
Numele meu era Masal — basm tocmai pentru că eram o poveste neîncheiată, o poveste scrisă pe-o singură pagină. Eram distribuția unei povești create de-o minte dezordonată, o minte care pe fie ce secundă crează interpretări, o minte ce era regizorul tuturor gândurilor sale.
O minte ce ștergea și rescria, apoi din nou ștergea fiindcă deja o altă inspirație îi trecuse prin aliniatul cuvintelor și trebuiau formate propozițiile. Aceste activități se desfășurau doar în camera mea fiindcă după ce părăseam dormitorul, mi-era teamă să-mi afișez latura visătoare, mi-era teamă că oamenii vor intra prin efracție în lumea mea și o vor murdări.
— Masal! coboară jos la masă, trebuie să mă ajuți să aranjez masa, se aude vocea vlăguită a mamei de la parter, apasând ultimile cuvinte.
Eu și mama eram singure, locuiam într-o casă mică și spațioasă în apropiere de orașul Bursa, era o zonă rurală și restrânsă. Toți oamenii se cunoșteau între ei fiindcă populația era foarte mică, eu trebuia să fac naveta pentru a merge la liceu în Istanbul.
— Nu ai terminat cremele? dacă nu le duci mâine în târgul de săptămână, o să trebuiască să plătesc facturile iar din două tranșe, adaugă mama strigând și vocea ei ascuțită îmi rănește timpanele.
Tocmai ce topisem ceara și urma s-o torn în recipient, culesesem niște frunze de mentă proaspete și le tocasem mărunt, adăugându-le în ceară pe măsură ce amestecam cu o lingură metalică. Puțin lapte de cocos și voi mai amesteca din nou viguros după ce se răcește, era o cremă pentru liniștirea pielii și înmuierea ei.
— O să termin dacă te abții să vorbești, mamă. Îi răspund înapoi, oftând prelung din buze și continuând să amestec cu mișcări calculate.
Dacă amestecam mult prea repede, plantele își pierdeau mineralele fiindcă ceara le absorbea reducându-le și mirosul specific totodată.
— În seara asta o să vină mătușa ta și bunica ta în vizită, îmbracă-te adecvat. Încheie și pot simți mirosul platului abia scos din cuptor, un miros de zahăr vaniliat și migdale îmi reîmprospătă nările uscate de la ceară.
