Save me

Capitolul 8 🥃

☁️Kim Seungmin☁️

Norii păreau să aglomereze din ce în ce mai mult cerul întunecându-l. Am oftat adânc. Ce aveam să fac? Jeongin părea că se apropie de mine foarte rapid și foarte mult. Și ce mă surprinde era că eu nu reacționam în niciun fel...oare era în regulă să trec granița atât de mult? Tot timpul încercam să țin la o parte acea parte din mine, dar din cauza lui, ieșea la iveală mult prea mult.

   Gândurile îmi fuseseră spulberate de ploaia măruntă și rece care îmi uda hainele. Voiam să iau o gura de aer, dar se pare că vremea nu ținea deloc cu mine. Nici nu mă bucurasem prea mult de zăpada că deja era spălată de apa ploii. Am scrâșnit din dinți când am simțit cum apa îmi invada pielea prin hainele deja mult prea ude ca să mă mai poată proteja.

–Hei?

Inițial nu băgasem în seama strigatul subțire, însă am tresărit puternic când cineva mă atinse blând pe umăr.

–Seungmin!! Strigă iar blondina trăgându-mă într-o îmbrățișare foarte strânsă care nu dură prea mult.

–Olivia? Am zis simțind cum îmi pierd respirația. Imposibil, am șoptit privindu-i ochii de un verde smarald superb.

Ce caută ea aici și cel mai important ce caută ea acum? Nu erau destule care mă răscoleau? Chiar era necesară încă o palmă...viața era așa crudă cu mine.

–Ești așa ud! O să răcești.

–Nu-ți fă griji, i-am zis Oliviei trecându-mi mâna prin parul ei lung doar să mă asigur că ce se întâmpla era real.

–Ți-am zis să nu-mi mai atingi părul!

–Nu ne-am văzut de atâta timp și grija ta cea mai mare e părul? Am zis revenind cu picioarele pe pământ.

–Ce cauți aici?

–Am aceiași întrebare..când ai ajuns?

–Cu vreo 20 de minute în urmă, zise după ce își verifică ceasul de la încheietura minusculă.

   Olivia îmi zâmbi apropiindu-se foarte mult trăgându-mă într-o altă îmbrățișare sufocantă. Eu am rămas nemișcat fiind foarte confuz.

–Mi-ai lipsit așa de mult, Minnie.

   Nu știam cum trebuia să reacționez. Mă simțeam complet depășit de prezența ei neașteptată. Cum aveam să mă comport de acum înainte cu ea? Trebuia să ignor faptul că mă așteptam să nu o mai văd vreodată?

–Seungmin, îmi pare atât de rău! Zise ea în timp ce își ștergea lacrimile de pe obrajii rozalii.

–Și mie, dar nu putem da timpul înapoi. Totul e trecut acum, am zis cu un ton foarte serios aproape sumbru. Știi foarte bine că nu sunt cine vrei tu să fiu!

   Nu voiam să dau frâu emoțiilor care mă copleșeau, nu mai aveam sens. Era mult prea târziu și tot ce putea să se întâmple era să fiu rănit din nou.

–Trebuie să plec, am zis fără să o mai privesc în ochii pe care i-am lipsit atât de mult, dar care acum îmi aduceau doar amintiri dureroase.

-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-:-

time skip~~~

Zilele treceau ca duse de valuri pe un mal pustiu. Timpul vindecă, era tot ce mă mai putea încuraja acum, sau așa credeam. Timpul reușise să mă facă să realizez că pot trece peste și totuși mi-o readuce înapoi acum.