|| Fantesy || Acțiune || Aventură || Ficțiune adolescenți ||
De mii de ani încoace focul, apa, pământul, aerul, lumina și întunericul sunt în perfectă armonie, menținând echilibrul din Ocultus Terrae, dar, mai ales, din Magnympoor - cunoscut...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
- Peste câteva ore va avea loc ceremonia prin care vor fi aleși noii ucenici, se auzi glasul melodios al unei femei. Imediat după aceasta va începe balul organizat în cinstea celor șase ucenici, continuă femeia al cărui corp era pe jumătate ascuns în umbră, inclusiv chipul, pe care nu dorea să-l descopere vreun strigoi ce venea să-i servească pe prințul moștenitor și pe ceilalți doi vampiri ce ascultau cu atenție planul ticluit de conducătorul lor și de femeia cu identitatea secretă.
Nu era genul de persoană care să acționeze pe ascuns, mai ales că ultima oară când făcuse asta nu a fost deloc în avantajul ei, ba chiar totul a fost în defavoarea ei, dar acum nu are de ales. În urmă cu aproape douăzeci și cinci de ani, ea - femeia care acum stă ascunsă în umbre și își acoperă fiecare semn ce ar putea o da de gol - era mult prea tânără, naivă și visătoare ca să realizeze că visul frumos pe care îl trăia urma să se transforme în coșmarul vieții ei. Așa că acum era precautâ, chiar dacă prințul vampirilor, dar și ceilalți doi vampiri prezenți în sala tronului îi cunoșteau prea bine atât chipul și identitatea, cât și scopul cu care a venit la palatul din Vahun exact atunci - când ar fi trebuit să ajute la pregătirea evenimentului ce avea să înceapă în câteva ore în Magnympoor.
Chiar și bine-protejată de întunericul ce învăluia palatul din regatul vampirilor, misterioasa femeie tot simțea nevoia de a-și ascunde chipul in spatele unei măști negre împodobită cu trandafiri negri și cu câteva simboluri din aur galben, specifice Vahunului. O avea încă de la incidentul petrecut în urmă cu aproape două decenii și jumătate. Nici ea nu știa sigur de ce păstrase în tot acest timp un obiect care-i aducea atâtea amintiri nefaste. Însă era sigură de un lucru, îi era de folos în acest întuneric abia străpuns pe alocuri de flacăra roșiatică a vreunei lumânări aproape topite, al cărui scop era acela de a evidenția diverse obiecte ornamentale ce îmbogățească fiecare încăpere a palatului, dar, mai ales, portretele ce atârnau pe pereți, infățișându-i pe foștii conducători ai Vahunului, inclusiv cel al recent răposatului rege Ignatius VonMorth. Masca îi acoperea aproape în întregime fața, lăsându-i la vedere numai buzele subțiri, roșii precum trandafirii ce înmiresmează grădinile în zilele de vară și care topesc inima oricărei femei, dar și bărbia albă ca laptele. De aici se putea deduce că era palidă precum cei trei vampiri ce o înconjoară. Dar nu era vampir. În paharul ei nu era sânge, ci vin adevărat, dar nu vin roșu, ci alb.
Purta o rochie neagră, lungă până în podea, ce se asorta perfect cu masca și îi scotea în evidență pielea palidă. Lungă și vaporoasă era rochia pe care străina o purta. Demnă de o adevărată regină, așa cum se visa într-un moment de naivitate de la sfârșitul adolescenței. Dar soarta nu a ținut cu ea, iar regele alături de care se vedea în viitor avea planuri cu altă regină. Tot ce-i rămase de la el fu acea nenorocită de mască a-i cărei trandafiri negri ce o împodobesc sunt perfect identici cu cei de pe rochie. Arăta exact ca o mireasă complet neagră, căci dacă acea rochie ar fi fost complet albă, ar fi fost purtată de o tânără domniță ce-și unește destinul cu cel al alesului inimii.
