our story from the high school //dnf//

IX

                          *în jurnal*
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Cred că i-am făcut sau zis ceva. Nu mai vorbește cu mine. Nu mai vine să stea cu mine. Se uită trist la mine când mă vede. Oare îi amintesc de cineva? Nu cred, mi-ar fi spus dacă era doar atât. Oare e și el timid? Nah, nu prea are cum să se schimbe în doar câteva minute dintr-o pauză.
   Clay era singurul cu care în sfârșit mă simțeam comod să vorbesc, asta bineînțeles după tine, jurnalule. Măcar știu că tu îmi vei fi mereu alături. Dar începusem să nu îl mai plac, chiar să îl iubesc, și încă o fac, și îl iubesc mai mult pe zi ce trece, și cu cât îl iubesc mai mult, durerea e mai mare, fiindcă șitiu că nu voi fi niciodată împreună cu el. Și el nu mă iubește și nici nu o să o facă. Adevărul e trist, și din ce în ce mai trist pe zi ce trece, au trecut 2 săptămâni de când nu mai vorbim, și simt că nu mai rezist. Dirigul și Schlatt continuă cu tâmpeniile lor zilnice în a încerca să îmi facă viața un coșmar, și ce să zic, aparent le merge bine.
   În ore de genul:artă, muzică, sport când stau pe bancă sau când ne mai pune câte o prezentare la video proiector câte un profesor, eu nu sunt în general atent. Eu mă holbez la el.            La  arte desenez de mântuială repede și la fel și pictez, la muzică cânt în timp ce mă uit la el, și dacă e să scriem scriu repede, la sport nu ne obligă să facem decât niște alergări la început și la prezentările la videoproiector nu mă uit decât la Clay prin întunericul din clasă. Sunt atât de fericit când îl văd și atât de trist când îmi dau seama că el nu vrea să fim nici măcar prieteni. Tot ce îmi doresc uneori este să mă uit fix în ochii lui verzi atunci când caut consolare. Dar știu că nu este posibil.
Îți voi zice doar noapte bună. Cel puțin pentru tine=).