Il mio demone Pasiuni Mortale FINALIZATA

Capitolul 3

Dedicata lui Alexis_is_here2021.

         Eram în fata unui castel, totul părea mai ceva ca într-un film horror. Tot ce ținea de acest castel era înfricoșător, unchiul meu parchează mașina în fata treptelor și doi bărbați îmbrăcați în cavaleri cu armuri coboară treptele și ne privește urat.

   — Cine sunteți și ce căutați aici? Spune unul și celalalt ma fixa cu privirea.

— Am venit sa vorbesc cu Luciano, spune unchiul meu ferm.

  — Ști ca pentru simplul fapt ca îl tutuiesti poți sa mori nu, spune unul și celalalt râde copios.

  — Vreau sa ii vorbesc acum, am ceva ce ii aparține. Spunei doar ca o am pe Anastasia! Spune dur și dintr-o data fețele lor se schimba automat.

  — Regina? Mark dute și anunțăl pe rege ca are musafiri. Spune dintr-o data.

  Nici nu am apucat sa clipesc ca celalalt cavaler a dispărut, cum este posibil sa se miște atât de rapid. Încă o data o stare de deja'vu ma cuprinde.
Imediat cavalerul apare și spune ca regele ne așteaptă în sala tronului.
Unchiul meu coboară și cobor și eu după el, îl ajut sa o scoată pe mama din mașină și o ia în brate, cavaleri o privesc pe mama ciudat.
Merg în urma lor, intram în castel și mergem pe un hol pana în capul unor uși puternice, încă doi cavaleri apar și le deschid. Dându-ne cale libera sa pășim în încăperea uriașă, merg și îmi simt inima în dinți, nu sunt pregătită sa dau ochii cu tatăl meu, nu sunt. Dintr-o data o voce sparge liniștea, nu am curaj sa îl privesc de aceea stau cu capul plecat.

   — Cine ești, și cum ai îndrăznit sa îmi rapesti regină. Spune nervos și răstit.

  — Unchiule hai sa plecam acasă, încerc sa ii șoptesc unchiului meu dar se pare ca alt cineva mia auzit șoaptă.

Dintr-o data simt o atingere pe umărul meu și strang ochii cu putere sa nu ma apuce plânsul de frica.

   — Acasă? Atât spune și rade sinistru. Credeți că veți mai putea pleca după ce ați răpit-o pe Anastasia! Spune nervos.

   — Unchiule, unde este tatăl meu. Miai promis ca el nu îmi va face rău. Spun și izbucnesc în plâns, îmi era prea frica de omul ala, vreau sa îmi vad tatăl și sa plec. Nu rămân aici!

  Se pare ca își retrage mana, dar îl simt în fata mea, îl simt ca ma privește dar nu am suficienta putere sa îl înfrunt, sunt doar o adolescenta de 17 ani. Cu ce am greșit sa primesc toate astea, atâtea sentimente în doar doua zile.

  — Privește ma? Spune calm, și asta ma șochează. De ce sa calmat.

  Îmi ridic timid privirea și deschid încet ochii, și atunci dau peste privirea lui de gheata, care când ma privește se îmblânzește imediat.

    — Ești...? Spune încet.

   — E fiica ta Luciano, din păcate ai speriato destul de rău, Ava nu a plâns niciodată de când sa născut, și tu ai făcut-o sa plângă în doar câteva secunde. Spune unchiul meu destul de trist.

  Asa este eu nu am plâns niciodată, mulți doctori spuneau ca am un fel de boală, dar se pare ca acum lacrimile curg neîncetat.
Dintr-o data doua brate puternice ma strâng într-o îmbrățișare strânsă, nu îmi vine sa cred ca tatăl meu chiar ma îmbrățișat. Îl strang la fel de puternic în brate și plâng cu mai multa putere.

  — Mia fost dor de tine tati, spun ca o șoaptă dar sunt sigura ca ma auzit deoarece, ma strange mai cu putere în brate.

  Cum vam promis