Il mio demone Pasiuni Mortale FINALIZATA

Capitolul 11

 

         Ryan

    O privesc cum doarme, în tot acest timp micuța mea a crezut ca este în lumea viselor. Dar ce nu stie este ca în timp ce somnul o fura eu am răpit-o din camera ei, în sfârșit idioți ăștia iau aflat locația și eu am făcut un portal prin care am ajuns direct la ea.
Iam furat inocenta, acum va fi doar a mea, și nimeni nu mi-o va putea lua.
  Nici nu credeam ca sexul cu ea îmi va provoca dependenta, dar cum zic eu mereu toate au un început.

   Ies din dormitor și merg pe hol pana ajung în fata unei ferestre mari, ma uit și dintr-un avânt sar în gol. Aripile îmi apar înainte sa fac contact cu pietrele ascuțite ce se afla în prăpastia de pe lângă castel și încep sa zbor.
Privesc la cadavrele înfipte în pietre și îmi dau o stare de bine, fiecare creatura care zace aici nu este nici moarta, dar nici vie, este într-un chin adevărat. Cine îndrăznește sa îmi pună nervi la încercare va plăti cu viata, sau în chinuri ca cei de fata.
Un singur cadavru îmi atrage atenția și aceea este sora mea geamana, nenorocita sa îndrăgostit de un vârcolac. Eu niciodată nu iert pe cei care ma trădează, chiar dacă sunt propria mea familie.

   — Cum ești azi surioara? Spun deși știu ca nu îmi va răspunde, nu ca nu poate. Dar știu ca nu vrea, ca în ultimi trei mii de ani.

   — Miam găsit aleasa! Spun și ii mângâi chipul palid.

    Râde, nu aud eu bine, sora mea râde. De ce râde?

  — De ce razi? O întreb cu nervi. Ce e asa amuzant! Spun ridicandui capul și privind-o în ochii.

   — O vei ucide, nenorocitule! Spune și ma scuipa în fata.

   — Dacă este fata cuminte va supraviețui! Nu toate femeile sunt niște curve nenorocite ca tine surioara! Spun și ii vad lacrimile din sânge cum se preling pe obraji în jos.

   — Era alesul meu, nenorocitule! Nu îți permit sa îmi vorbești asa. Spune și o vad ca încearcă sa își tragă capul din mana mea.

  — Era vârcolac, la dracu surioara ști ca urăsc acele creaturi. Suntem în război cu ei de milenii. Spun și o prind mai bine de cap.

  — Ia-mi viata odată, cât ma mai lași sa sufăr. Spune privindu-mă.

   — Nu vreau sa te vad moarta, într-o zi o sa ma implori sa te scot de aici. Dar cu o condiție, nu mai ai voie sa părăsești castelul. Spun privind-o.

   — Atunci voi rămâne aici, arzând în propriul meu iad. Văzându-l cum moare de milioane de ori! Te urăsc. Spune și ii dau drumul.

   Dau din câteva ori din aripi și îmi iau zborul, ma întorc la castel. Poate între timp sa trezit aleasa mea.