Danger's Back 2: Urmările - JB [Fanfiction | Tradusă în română] /TERMINATĂ/

Capitolul 11: "Te-a rănit?"

"Te rog nu te trezi, te rog nu te trezi..."

Privindu-l învinsă, Kelsey simțea că inima ei continuă să se rupă în timp ce se ruga ca el să nu deschidă ochii de teamă de ceea ce i se va întâmpla.

Ea știa că aceasta era o situație de viață și de moarte, așa a fost întotdeauna, dar pentru prima dată îi era frică de rezultat.

După tot ce s-a întâmplat în viețile lor, prin tot ce trecuseră, ea nu putea înțelege de ce trebuia să ajungă la asta.

Gemând, Justin a simțit o durere de cap puternică, clipind pentru a se adapta la lumina slabă din jurul lui. A durat un moment să-și dea seama unde se afla înainte să se ridice pe scaun, aruncând o privire prin cameră până când ochii lui i-a întâlnit pe cei ai lui Kelsey.

Respirând ascuțit,s-a uitat peste ea, asigurându-se că nu mai avea nicio rană pe corp înainte de a înghiți greu. Vinovația a crescut și voia să o consume, își dorea să o poată lua și să o ascundă de lume.

Ea nu merita asta, nu merita nimic din toate astea.

O părăsise pentru a fi în siguranță, pentru a se asigura că dușmanii săi nu vor veni după ea și era unul sub nasul lui tot timpul.

Era atât de concentrat pe Landon, dar Tanner era cea mai mare amenințare a lui.

Fiu de cățea.

"Te-a-"Dresându-și glasul, Justin și-a lins buzele, pregătindu-se pentru răspuns. "Te-a rănit?"

Scuturând din cap, Kelsey a răsuflat adânc. "Nu a pus un deget pe mine."

"Bine." A dat el din cap. "Bine."

S-a auzit o tăcere înainte ca ei să aleagă să vorbească în același timp.

"Justin-"

"Kelsey-"

"Tu prima." A mormăit Justin.

"Îmi pare rău." A șoptit ea.

"Nu- ce? N-ai făcut nimic."

"Ba da, am făcut, m-ai avertizat de la început. Mi-ai spus că nu ar trebui să am încredere în el, ai spus că este o idee proastă. Semnele erau toate acolo și eu nu- nu le-am luat."

"Kelsey."

Ridicând o sprânceană, John a rămas acolo confuz la început, în timp ce și-a tras cămașa peste cap, înainte de a se întinde, ridicând cărțile de pe podea, lăsându-le deoparte înainte de a o apuca de mână. "Hai." Ajutând-o să se ridice, ducând-o spre pat, el a așezat-o pe marginea acestuia. "Dă-mi piciorul tău."

"Nu." A împins ea, schimbând o privire care îi spunea că nu avea de gând să se retragă de la asta. "Am făcut o greșeală. Am- m-am înțeles cu el. Dacă te-aș fi ascultat de la început, atunci poate că am fi fost bine. Aș fi fost în siguranță."

"Nu, nu, nu ai fi fost. Asta.." A chicotit el ironic, uitându-se în jur în toată camera înainte de a-i găsi ochii din nou. "Cu asta ai fi avut de-a face tot timpul. Acest lucru chiar aici ar fi o întâmplare de zi cu zi. Ar găsi o modalitate de a mă lua și ar trebui să lupt ca naiba ca să te salvez. Asta nu este o viață pe care o vrei."

"O parte din asta este vina mea." A mărturisit ea. "Poți să te învinovățești cât vrei, dar am ales să rămân cu tine. Aceasta a fost decizia mea, a nimănui altcuiva și dacă aș putea face totul din nou, aș face-o."

El a privit-o lung și greu, cu pieptul strâns la cuvintele rostite. "Nu vrei să spui asta." A șoptit el.

Despărțindu-și buzele, le-a lipit imediat.