Scarlett Malfoy

19. Accept

Ziua trece incredibil de greu, în mare parte din cauza încercărilor mele de a-l evita pe Harry. Nu pot să dau ochii cu el, nu acum când stiu ce se va întâmpla din vina mea.

Prima oră, cea cu McGonagall a fost cea mai ușoară. Însă urmează să avem o oră cu Snape. Sper să pot rezista tentației de ai da un pumn direct în față.

–Scar, stai, așteaptă! se aude vocea lui Theo din spatele meu.

Mă opresc putin în coridor, încercând cumva să scap de el cât mai repede posibil.

–Cum te simți? Am auzit aseară de la Draco că ti-ai revenit dar dormeai și...
–Mda, mersi, sunt ok.

Încep să o iau din nou spre sala de apărare contra magiei negre, dar băiatul mă urmează.

–Ai auzit că Slytherin e prima la puncte? Anul ăsta poate chiar vom câștiga!
–Mhm...murmur eu

În spatele meu două voci bine cunoscute discută.

"A zis că vine la tine. Cum adică nu ai văzut-o?!"
"Nu a venit! Crezi că dacă venea nu îți spuneam!?"
"Atunci m-a mințit...dar...."

Rahat. Încep să iuțesc pasul, cu speranța că nu mă vor vedea, dar degeaba. Simt cum o mână puternică mă apucă de încheietură, făcându-mă să-mi scap manualele pe jos.

–Unde ai fost?
–Uite ce ai făcut! schimb eu subiectul, apucându-mă să-mi adun manualele de pe podeaua de piatră.
–Nu ai fost la Parkinson. Scar, răspunde-mi!
–Scar...? șoptesc eu, exprimarea lui luându-mă prin surprindere
–Ți-am spus că îți voi zice Enigma atunci când voi reuși să te înțeleg. Credeam că nu ne mințim unul pe altul.

Oh, dacă ai știi...Dacă ai știi că mai mult de jumătate din tot ce ți-am zis au fost minciuni, dacă ai știi ce fac pe la spatele tău...Dacă ai știi de ce m-am apropiat de tine de la bun început...

–Uite Foudre, nu mă simt bine, deloc. Simt că capul mi se învârte în o mie de direcții și o ceartă nu m-ar ajuta prea mult. rostesc eu, știind că nu mai o parte din ce am zis este adevărat

Poate din cauza că mă crede sau poate din cauză că îl vede pe Snape în fața clasei, băiatul nu mă mai presează în continuare cu întrebări. Însă mâna lui nu îi dă drumul mâinii mele, refuzând să mă lase să plec iar de lângă el. Sinceră să fiu, nici eu nu mai încerc. Mă calmează. Stiu că dacă sunt lângă el, voi fi în siguranță. Problema este că dacă el e lângă mine, va fi în pericol. Ironic, așa-i?

Ne așezăm în spatele clasei, în cea mai îndepărtată bancă posibilă de așa zisul naș al meu. Refuz să îl mai consider familie după tot ce mi-a făcut.

–Domnișoara Malfoy, nu ai dori să faci schimb de loc cu Granger aici în prima bancă? vocea lui îmi întrerupe gândurile
–Nu mulțumesc. răspund eu cât de politicos pot

Acesta mă săgeteaza cu o privire urâtă, apoi se holbează de sus în jos la Harry. Știe. Cu siguranță știe că planul lui nu a mers.

Toată ora ne torturează cu întrebări de nivel mult mai ridicat, până când, în ultimele 10 minute ușa de lemn se deschide larg și directorul apare în prag.

–Bună ziua domnule profesor. zâmbește el. Am venit să caut pe cineva. Scarlett Malfoy e la oră?
–Da, da, sunt aici! strig eu confuză

Mă ridic și, sub îndemnul bătrânului, merg împreună cu el până la biroul acestuia.

–Poti să te faci comodă, nu te speria. Vreau doar să vorbim putin. mă asigură Dumbledore
–S-a întâmplat ceva? încerc eu să rămân calmă
–Scarlett, știu de la începutul anului de misiunile tale și ale fratelui tău.

POFTIM?! Nu, nu nu nu....Sunt terminată.

–Și știu cu siguranță că a ta a mers neașteptat.
–Poftim...?
–Harry e un băiat bun, nu-i așa? Seamănă mult cu James. Poate nu la comportament, dar la înfățișare....

Doar prin aceste cuvinte înțeleg ce vrea să spune bărbatul. Stie ca simt ceva pentru Potter, și încearcă să se folosească de asta. Nu va reuși, oricât de mult mi-aș dori să o facă.

–Nu iti cer să renunți. Stiu ce inseamna misiunea pentru tine. Iti cer să faci ceva, dar nu pentru minte. Pentru el. Fă-o pentru el.
–Depinde de ce trebuie să fac. încep eu să negociez

Acesta zâmbește și își întinde o mână spre mine. Însă mâna era acum neagră, venele având o culoare albăstruie închisă. Un blestem. Un blestem care îl va omorî în timp.

–Presupun că știi deja ce este. Ești o fată deșteaptă Scarlett. Vreau să îl ajuți pe Draco, să îl aperi de o posibilă crimă pe care trebuie să o comită.
–Vreți că eu să vă omor...? Mâine, de față cu Harry, de față cu toți...?
–Da, asta îmi doresc. Asta trebuie făcut. Să nu te simți vinovată, sunt deja pe moarte. Am comis o greșeală ce îmi costă viața, și mai bine sfârșesc chinul cât de repede posibil.
–Dar Harry...Harry mă va urî. Vă consideră că un tată, nu pot să...
–Pe cine mințim? Știm amândoi că băiatul te va urî pentru ce i-ai facut indiferent dacă faci asta sau nu. Dar ia în considerare că astfel îl vei proteja. Moartea mea înseamnă un pas important în lupta lui cu Voldemort. Moartea mea poate însemna chiar viitoarea victorie. Gândește-te la el. Fă-o pentru el. Încearcă să faci ceva bun pentru Harry măcar acum Scarlett. Eu îți ofer șansa să te revanșezi.

Cuvintele lui ating fix punctul meu sensibil. Fără să mă gândesc prea mult, si simțind în adâncul sufletului că fac alegerea potrivită, răspund.

–Accept.