Scarlett Malfoy

29. Nu îi spune

Scarlett Ciara Malfoy,

Ca nou director al școlii Hogwarts, știu de situația dificilă în care te aflii din cauza familiei tale. Doresc însă prezența ta la ore, și te asigur că vei fi în siguranță. Lipsa ta va fi interpretată ca loialitate față de criminalul Harry Potter, și astfel va duce la arestarea ta.

Nașul tău și noul director
Severus Snape

Recitesc cu frică mesajul. Chiar se așteaptă să cred că vor fi în siguranță? Criminalul Harry Potter...De ce s-a ajuns aici? Îmi pun întrebarea asta de ceva timp, și chiar dacă nu vreau să recunosc, știu răspunsul. Pentru că eu si Harry suntem din lumi diferite, iar soarta ne va despărți cu fiecare ocazie. Pentru că lui îi este menit să facă asta, să salveze lumea, pe când mie mi-e menit să ajut la distrugerea ei.
Împăturesc cu atenție bucata de pergament și o așez la fundul cufărului, alături de un pulover pe care Harry l-a lăsat în urmă la plecarea sa de acum o lună.

–Scar, dragă, iei puloverul cu tine? Mai bine îl lași la spălat! îmi zămbeste doamna Weasley
–Nu...nu. Eu...Nu trebuie spălat, promit.

Nu explic cât de multă siguranță îmi aduce acea bucată de material și cum, în fiecare noapte am coșmaruri dacă nu îl port.
Nu vreau să mă întorc la Hogwarts. Castelul, camerele, coridoarele, clasele, toate o sa-mi aducă aminte doar de el. Nu știu dacă mai e in viață, dacă se simte bine, dacă se gândește la mine, nu știu nimic și asta doare cel mai tare.

Când termin de făcut bagajele, cobor scările și dau de gemeni, care încearcă să își închidă cufărul prea încărcat.

–Scarlett, fix persoana pe care o căutam! exclamă Fred
–De ce aveti nevoie?
–Nu avem voie să dorim să ne vedem prietena fără niciun alt scop? spune celălalt
–Nu-mi insultați inteligenta Georgie, Freddie. chicotesc eu
–Putem să punem câteva dintre artificiile astea la tine? Noi nu mai avem loc, și deja am sacrificat prea multe haine pentru ele!
–Cam câte aveti?
–Aproximativ 30...și 8

Oftez, deschizându-mi cufărul pe jumătate gol.

–Norocul vostru, hai, grăbiți-vă!
–Și uite de-asta esti prietena noastră! zâmbi bucuros Fred, trântind mormanul de artificii peste hainele mele.

–Haide-ți voi trei, Matteo, Ginny și Arthur ne așteaptă afară! strigă Molly din bucătarie

Pornesc spre ieșire alături de chestia 1 și chestia 2, când, o mână puternică mi se așează pe umăr.

–Remus! Te-ai întors! exclam eu bucuroasă, luându-l strâns în brațe.

Bărbatul fusese în căutarea lui Harry, Ron și Hermione de câteva săptămâni.

–L-ai găsit...? întreb eu, pe jumătate nedorind să aud răspunsul
–Este bine. E în siguranță.
–A...a întrebat ceva de mine?

Cu tristețe în ochi, Lupin scutură din cap. Oftez, dar afișez un zâmbet fals. În ultimul timp simt că fac asta prea des...

Drumul până la peronul 9 și 3/4 fu plin de glume și râsete false. Toată lumea e extrem de îngrijorată, dar nimeni nu vrea să o arate. Plus că ministerul ne supraveghează, deci trebuie să ne comportăm cât mai normal posibil.

–Theo și Pansy ne așteaptă in compartiment. spuse Matteo când urcăm in tren
–Nu. Poti sa te duci singur, eu...Nu vreau să...
–Scarlett, trebuie să vorbesti cu ei până la urmă. Mai ales cu Draco.
–Nu trebuie să fac nimic.

Fără să mai astept să răspundă, o iau spre comparimentul lui Neville, Ginny, Fred, George, Luna și Lee.

Nu peste mult timp, imensul castel se întinde în fața ochilor mei, dar, pentru prima dată în ațâtia ani, nu sunt fericită să intru în coridoarele din piatră.

Narează Harry

Deschid ușa, dând de o persoană familiară.
–Profesor Lupin!
–Harry, esti bine! Te-am găsit!  Toti erau îngrijorați!

Îl conduc pe bărbat la masă, unde ni se alătură Ron și Hermione.

–Scarlett. Ce face?

Cu un oftat, bărbatul își trece mâna prin părul deja gri

–Este...Nu se simte bine, dar rezistă. Nu poate dormi, știu asta, chiar dacă nu recunoaște. Am observat de mai multe ori că scria scrisori, dar le arunca după. Scrisori pentru tine. Harry, are nevoie de tine.
–Este puternică Remus, nu are nevoie de nimeni. Poate că doar s-a atașat mai mult de mine.

Scoțând o bucată mototolită de pergament din buzunar, mi-o întinde și mă îndeamnă din priviri să o citesc.

Foudre,

Mi-e dor de tine.
De fiecare dată când cred că îmi revin, mă prăbușesc din nou. Mă întreb. Mă întreb dacă te gândești la mine măcar o parte mică din cât de mult mă gândesc eu la tine. Mi-e dor de râsul tău, de cum mă strângeai în brate, de cum mă făceai mereu să zâmbesc. Mi-e dor să adorm cu capul pe pieptul tău, să te văd cum îți treci mâna prin păr, cum mă privești cu atâta iubire în ochi. Mi-e dor de vocea ta, mi-e dor de cât de protectiv erai. Dar cel mai mult mi-e dor de tine. Am nevoie de tine. Mereu am avut, chiar dacă niciodată nu am recunoscut. Ia-mă cu tine. Aș face orice numai să te văd din nou. Și dacă nu am cum, măcar promite-mi că vei fi în siguranță.
Cent quarante trois.

Pergamentul a fost mototolit și probabil aruncat la gunoi, dar scrisul ei și o urmă de lacrimă sunt încă extrem de vizibile. Aș vrea să îi scriu înapoi, dar nu am cum. Nu trebuie să o pun în și mai mult pericol.

-Fă-mi, te rog, o favoare, Remus. Nu îi spune că am intrebat de ea.