Șoaptele întunericului

Capitolul 10

                      𝐒 𝐂 𝐀 𝐑 𝐋 𝐄 𝐓 𝐓

Am cercetat zona și am văzut copaci înalți și luminișul une parcase Sin. Am constatat că ne aflam în pădure.

Ce naiba făceam aici?

M-am răsucit și am descoperit o clădire masivă. Din piatră.

Mi-am lăsat capul pe spate și am admirat fleșele bătrânei catedrale parasite, care se iuțeau printre coroanele copacilor aproape dezgoliți de frunze. Catedrala zăcea în pădure, sfărâmată, moarta și tăcută.

St. Kuddrom's. Nu mai fusesem niciodată aici, dar o cunoaștem din fotografiile din ziare,de-a lungul anilor. Era un punct de reper vechi, datând prin secolul al XVIII-lea.
I-am observat șovaiala lui Sin, și l-am zărit aproape de mine, dezchizându-mi portiera gentil.
Am ieșit din SUV-ul lui negru și extrem de îngrijit, aerul aspru de octombrie mi-a învăluit gambele. Simțeam frunzele moarte, fârămicioase, frecandu-se de gleznele mele goale.

Aveam picioarele complet dezgolite, trupul fiindu-mi acoperită doar de acea rochie, așa că corpul îmi era cuprins de fiori reci.

Respirația lui mi-a atins ceafa.
Obrajii îmi ardeau, și am simțit o căldură puternică în zona picioarelor, presupun că era de la alcoolul încă prezent în corpul meu.
Deodată o mână a apucat-o pe a mea și ne-am pomenit traversând luminișul în pas lent. Aerul curat produs de către conifere, îmi umplea calea nazală, și am inspirat cu nesăț oxigenul.
Mă simțeam a naibii de amețită, și cred că dacă aș fi fost acasă, mi-aș fi vărsat demult mațele în toaletă.

Sin mi-a atins parul, într-un gest blând și gentil. M-am clătinat ușor, simțind că eram pe punctul de a-mi pierde echilibrul. Îmi venea să zâmbesc. Aveam fluturi în stomac.

- Sin?

I-am pronunțat numele.

Sin tăcea.

Respiram iute, copleșită de senzații. Mă răscoleau mirosul de tsuga, și de arțar roșu, și izul de de frunze moarte. O briză ușoară îmi gâdila obrajii.

Mi s-au întărit sfârcurile, și parul de pe ceafă mi s-a zbârlit. Ce naiba făcea?

- Sin? am întrebat ceva mai încet.

- Ai răbdare, Scarlett.

Mi-a rostit numele cu prudență, vocea sa gadilindu-mi auzul. Îmi plăcea cum suna numele meu pe buzele lui,era un sunet foarte frumos.

M-a târât după el ceva timp.Mă dureau groaznic picioarele si deabea mai mergeam.

Insfârșit am ajuns la destinație. Ce naiba? In fața noastră se vedeau doar crengi înșirate in toate părțile.Serios?M-a dus la un luminiș?

Am pășit prin poteca lăsată de catre frunzele căzute ale copacilor, până ce am ajuns in dreptul unui izvor termal. Desupra lui cădea o apă curată in care se reflecta luna de pe cer.

Arata fix ca o grotă.Era înconjurată de piatră si luminișul îl ascundea complet.Trebuia sa fi foarte deștept sa găsești asa ceva.

M-am uitat mirată la Sin,dar el nu a spus nimic.Pur si simplu se uita in gol zambind.

-Nu te așteptai, așa-i?Vocea groasă a lui Sin mă face să tresar.

-Nu.Am murmurat eu.

Sin a dat din cap aprobator.

-Vrei sa coborâm jos?Stiu ca încă esti amețită dar pot sa te ajut.

Am ezitat o clipă,dar ce era rău în asta?I-am zâmbit si am dat din cap în semn că da.