Șoaptele întunericului

Capitolul 11

        
                       𝐒 𝐂 𝐀 𝐑 𝐋 𝐄 𝐓 𝐓

După faza cu izvoarele termale, am plecat acasă, și am adormit buștean, de parcă nu mai dormisem de zile bune.

Astăzi era duminică, și Sin lipsise aproape toată ziua de acasă, și cred că curând avea să se întoarcă. Presupun că peste câteva zile o să înceapă să mă mediteze la matematică și îi datorez multe pentru lucrul acesta.

Încă nu uitasem de acea ușă misterioasă din apartamentul său spațios dar nu aveam cum să o deschid pentru ca aveam nevoie de chei. O să încerc să fac rost de ele la un moment dat pentru că curiozitatea încă domina în corpul meu.

Bătea un vânt ușor și auzeam cum crengile aproape defrunzite ale copacilor râcâiau geamurile încăperii. M-am furișat la parter, trecând pe lângă tabloul imens cu un hulub – semnul păcii.

Tic-tac

Tălpile mele goale n-au scos niciun zgomot când am întrat în bucătăria plină în beznă și m-am îndreptat spre frigider. Deschizând ușa frigiderului, s-a aprins becul și am scotocit prin rafturi, până când am găsit untul de arțar.
Strângând borcanul la piept, am privit în jur și am descoperit cutia cu cereale , pe jumătate plină. Stătea pe  ultimul raftul de sus, aproape de colț. Am înjurat în barbă, m-am apropiat și m-am ridicat pe vârful degetelor încercând să apuc cutia între degete, dar eram prea scundă având în vedere că frigiderul era gigant

Brusc un braț, s-a întins pe deasupra mea, întinzându-mi punga cu cereale ,iar eu mi-am fericit mâna încnind speriată.

- Nu ești obosită?E deja târziu. L-am auzit pe Sin în spatele meu.

Mi-am umezit buzele și m-am răsucit spre el. Purta doar o pereche de pantaloni negri stil sport, bustul fiindu-i dezgolit complet. I-am analizat cu fascinație abdomenul, era atât de slab și atât de frumos conturat, Dumnezeule!

Dar cum nu îl auzisem mai devreme că ajunse acasă? Probabil a închis ușa cu atenție în urmă lui.

- Nu, nu sunt obosită deloc.

I-am răspuns, apoi am pășit din cămară, și mi-am așezat proviziile pe masa de bucătărie.
Eram foarte înfometată, pentru că nu mâncasem de la micul dejun, și acum era ora zece seara.
Sin a venit lângă mine, a scos două felii de pâine.

Presupun că și el era înfometat.

Am scos două farfurii din dulapul din lemnul alb și sclipitor. Sin a mers către frigider, și a început să scotocească prin el.

În liniște, am pregătit senvișurile. Am strecurat o mână în cutia cu cereale și am presărat vreo câteva pe untul de arțar. El a tăiat două bucățele de ceapă, și le-a pus deasupra feliei de pâine. M-am oprit din treabă și am strâmbat din nas, clar dezgustată.
Am văzut cum punea bucățele de ceapă peste felia unsă de unt cu arțar.

Doamne, ce scârbos era!

- Cum naiba poți să mănânci așa ceva? Spun, nasul meu încrețindu-se.

A pufnit ușor, vizibil amuzat, și a dus felia la gură, luând o mușcătură zdravănă.

- Nici măcar nu ai gustat, presupun,e chiar delicios!

Are dreptate, nu am gustat vreodată așa ceva dar numai la imaginea cepii cu untul de arțar mi-a stat greață,dar totuși nu aveam de gând să gust chestia aia, serios!

Sin a mai luat îmbucături enorme din sandviș, în scurt timp terminându-l.
S-a ridicat de pe scaun și a pășit trecând pe lângă mine.

- Vino după mine, vreau să vedem un film, serial ceva. mi-a propus el.